Cum a fost la Ziua Porților Deschise

Home $ Articole $ Cum a fost la Ziua Porților Deschise

by | Mar 28, 2018 | Articole, Cum a fost la

Ieri am sărbătorit Ziua Mondială a Teatrului. Și ce modalitate mai bună de a-i onora pe cei ce fac actul artistic posibil decât prin participarea la a noua ediție a Zilei Porților Deschise organizată de Teatrul Național Cluj-Napoca? Și de data aceasta teatrul s-a lăsat descoperit de către cei curioși prin diverse evenimente dedicate atât copiilor, cât și adulților.

Programul a debutat cu activități pentru copii, precum ateliere de mânuit marionete sau de confecționat păpuși, quiz à la T, măști de desenat și, desigur, spectacole. Când am ajuns la eveniment încă erau o mulțime de elevi curioși să afle din tainele teatrului.

 

În ceea ce îi privește pe adulți, activitățile dedicate acestora au început de la ora 14. Debutul a aparținut Cronicilor interactive, o instalație video interactivă, bineînțeles, realizată de Lucian Matei și Mădălin Mânzat, ce a putut fi vizitată până la finalul evenimentului. Mai apoi, actorii Sânziana Tarța, Radu Lărgeanu, Anca Hanu și Cătălin Herlo, moderați de Ștefania Pop-Curșeu, au dezbătut pe marginea temei – Spiritul comic pe scena teatrului Național Cluj-Napoca.

La Colțul „Restituiri” au fost prezentate secvențe din spectacolul D’ale carnavalului în regia Monei Marian, urmând ca mai apoi actorii Ovidiu Crișan, Adrian Cucu, Elena Ivanca și Cristian Grosu, care au jucat în acel spectacol, să intre într-un dialog cu publicul. Au fost întrebați dacă le este dor de acele momente, de vremurile trecute, iar ei au mărturisit că, deși sunt clipe dragi lor, preferă să se gândească la prezent și la viitor, deoarece fiecare moment, fiecare spectacol se consumă la timpul lui. Tocmai de aceea, nu și-ar dori să îl mai joace din nou, considerând că nu ar mai fi la fel. Odată trezite amintirile, Elena Ivanca a remarcat că nu doar suferința ne aduce împreună, ci și râsul.

 

we are all broken, that’s how the light gets in.

O postare distribuită de Daria Păcurar (@dariaapacu) pe

Mai apoi, am avut ocazia să tragem cu ochiul la repetițiile spectacolului Craii de Curtea-Veche, după Mateiu Caragiale, în regia lui Răzvan Mureșan, spectacol ce va avea premiera în data de 22 aprilie. În primă fază am asistat la o scenă comică din spectacol. Mai apoi, Răzvan a cerut publicului să preia rolul de regizor. Cine a făcut-o? Vrând, nevrând, unui student la regie i-a fost dată onoarea. Acesta le-a cerut actorilor să joace aceeași scenă, dar în manieră nonverbală. Având în vedere că inițial erau multe replici în scenă, actorii au mizat foarte mult pe gesturi mari, expresive. Jocul a produs hohote de râs în toată sala. După aceea, regia a fost preluată de un student la actorie. El a cerut ca fiecare actor să utilizeze un singur cuvânt sau o fraza pe tot parcursul scenei. Frazele au fost alese de public pentru fiecare actor. Printre ele au fost “Bună ziua!”, “Bonjour!“, “Lăsați” și “Mi-a fătat pisica”. Cred că vă dați seama că a ieșit ceva… tot râsul. Actorii rosteau replicile în cele mai haioase momente, spre deliciul complet al publicului.

Evenimentul s-a încheiat cu un dialog cu actorii Dorina Chiriac și Tudor Chirilă. Cei prezenți au avut foarte multe întrebări, pe teme diverse: teatru, muzică, problema migrației sau muncă versus talent. Cei doi au fost foarte comunicativi și glumeți. Dorina ne-a povestit cum s-a gândit să devină actriță doar în anul II de facultate, iar Tudor a spus că și el oarecum a ales întămplător Facultatea de Teatru, deși a avut contact cu teatrul încă de la vârsta de 5 ani. Pe scurt, a văzut lumină și a intrat. Ei au remarcat faptul că teatrul te învață cât de importantă este munca în echipă, cum fiecare individ dă ce are mai bun pentru rezultatul colectiv și despre necesitatea generațiilor de a colabora. Tudor a atras atenția asupra faptului că nu este autentic atunci când un tânăr joacă rolul unui bătrân. Talentul, spun ei, este necesar dacă vrei să ajungi un actor renumit, un actor căutat, dar poți fi actor și prin multă muncă. Cei doi subliniază că e nevoie și de actori mai mici care să susțină spectacolul pentru ca un personaj principal, respectiv o altă persoană, să strălucească, remarcându-se iarăși ideea de echipă. Au discutat și despre nevoia unui director de casting de a vedea actorii în mai multe ipostaze pentru a se evita situațiile în care unui actor i se propune același rol în nenumărate rânduri.

 

Despre teatru și nu numai…

O postare distribuită de Raluca Iliescu (@ralucailiescu19) pe

Dintre evenimentele speciale ale acestei ediții, publicul a putut alege să facă vizite în culise ghidate de actori, la Oficiul Poștal al Marii Uniri. au putut avea întâlniri epistolare cu actori, au putut participa la Cabina de Film, iar elevii au putut urmări spectacolul Profu’, de Jean-Pierre Dopagne. Pe tot parcursul evenimentului au existat demonstrații de încondeiat ouă, olărit și țesut, a avut loc o expoziție de costume, doritorii au putut profita de prezența standurilor Librăriei Librarium și Librăriei Teatrului Național Cluj-Napoca și au putut lua o pauză la Cafeneaua Doamna T.

Dacă ți-am stârnit interesul spre a descoperi lumea teatrului, nu e necesar să aștepți un an până la următoarea ediție, deoarece în toamnă va avea loc Noaptea Porților Deschise, unde poți participa la activități similare. Am povestit despre ediția din 2017 a Noapții Porților Deschise în articolul de aici. Și nu uitați de spectacolele care au loc periodic pe scena Teatrului.

 

Tu ai fost ieri la Ziua Porților Deschise? Cum ți s-a părut?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!