#HowItsMade: Forte e Gentile, una dintre cele mai bune pizza din Cluj

Dacă de curând scriam despre Flaviu Odorhean și cum s-a specializat el în zona de beri, astăzi a venit rândul să trecem la pizza și să vă povestim despre Lucian Stoian, proprietarul Pizzeriei Acrobatica și câștigător al unor premii importante la competițiile din domeniu: locul I la categoria Pizza Creativă și locul II la Pizza Clasică la Campionatul Național de Pizza desfășurat în cadrul Concursului Internațional de Gătit în Aer Liber de la Cluj, precum și premiul cel mare la Campionatul Internațional de Pizza de la București, din 2015. După ce a lucrat în diverse localuri din Cluj, dar și din țară (Pitești, București), Lucian a plecat spre UK, iar mai apoi a urmat Coasta de Azur, dar a revenit în orașul din inima Transilvaniei și a deschis un local al său.

Noi, cum nu prea obișnuim să stăm locului și suntem la curent cu tot ce mișcă în meniurile restaurantelor, ne-am răsfățat încă de acum câteva luni cu o pizza Forte e Gentile. Nu degeaba ne-a atras atenția imediat, căci a devenit rapid una dintre preferatele noastre din Cluj. Și cum ne place să mergem prin bucătării și să vedem #howitsmade, am bătut la ușa celor de la Acrobatica și ne-am exprimat politicos intențiile – vrem să știm cum e posibil să existe o pizza atât de bună.

Forte e Gentile a apărut în urmă cu aproximativ 5 luni în meniu, iar Lucian a recunoscut că a descoperit rețeta mai mult dintr-o întâmplare, dorea să facă o pizza pentru el. A vrut să creeze ceva altfel, dar să păstreze un balans între gusturi, motiv pentru care a și combinat senzația picantă dată de salamul Ventriciana, același care este folosit și pentru bine cunoscuta pizza Abruzzo, cu cea dulce a smântânii, la care a adăugat aciditatea caperelor. Sosul de roșii este presărat abia la final peste toate ingredientele, într-o cantitate destul de mică.

Numele ales nu e unul tocmai obișnuit, iar noi, care am luat la un moment dat la rând aproape toate pizzeriile din oraș, vă garantăm că nu mai apare în niciun meniu. Denumirea vine întocmai de la îmbinarea ”elementelor componente”, forța (Forte) fiind reprezentată de salam, care aduce o notă puternică în pizza, iar delicatețea (Gentile) de gustul fin, cremos, produs de smântâna dulce. De asemenea, căutând mai multe informații despre Abruzzo, au descoperit că frumusețea acelei regiuni și caracterul oamenilor de acolo au fost de-a lungul timpului descrise cel mai bine în doar două cuvinte – ”strong and gentle”, ”Forte e Gentile” devenind și un motto pentru zona și locuitorii ei.

A urmat să intrăm în bucătărie, să vedem exact – #howitsmade. Vă imaginați procesul, toți avem habar cum se face o pizza, la urma urmei. Dar pe noi ne-au interesat și niște detalii, aspecte care fac diferența. Așa am aflat că aluatul e lăsat la dospit timp de 2-3 ore la temperatura camerei, după care este pus la frigider aproximativ 12 ore. Blatul este perfect întins, iar mai apoi sunt adăugate ingredientele: mozzarella, gorgonzola, salam Ventricina, smântână dulce, capere, ceapă, sos de roșii – făcut in house. În cuptorul lor intră maxim 6 pizza deodată, iar timpul de coacere e de 2-3 minute. Seara, când e mai încins, pentru că crește pofta de pizza în oraș, poate dura și un minut jumătate. Pizza se recomandă a fi servită fără sos extra, poate doar un pic de ulei picant, dacă preferați o senzație mai puternică.

Când am văzut ce gust avea pizza asta, făcută chiar sub ochii noștri, am zis că ne lăsăm de scris și ne facem pizzari, cât poate dura să înveți să faci o asemenea bunătate? Ei bine, unora le ia o lună, altora 3, alții nu învață niciodată 100%, pentru că pur și simplu nu reușesc să câștige în lupta cea mai grea: cuptorul. Trebuie să știi să-l menții mereu la temperatura potrivită pentru preparatul tău, căci aluatul se deshidratează dacă stă mai mult timp, e tot mai slab din punctul de vedere al calității. La fel, trebuie să existe un echilibru între ingredientele pe care le pui pe pizza, nici prea mult din unele, nici prea puțin din altele, ci exact atât cât trebuie. Detaliu cu detaliu, toate se adună la final.

La final, Lucian ne-a spus că din toamnă își dorește să meargă la un nou concurs, mai ales că se organizează un campionat destul de aproape de noi, în Bulgaria, cei de acolo fiind foarte focusați pe calitatea preparatelor pe care le oferă consumatorilor. Și la București va merge probabil, dar nu este interesat de cele din țară neapărat, pentru că deja cunoaște oamenii din domeniu și simte nevoia de a ieși în afară, de a concura cu alții. Partea aceasta a rămas cumva în stand-by pentru că nu și-a permis din punctul de vedere al timpului, dar acum se bucură de ajutorul fratelui său în bucătărie și crede că va putea reveni.

Voi ați încercat Forte e Gentile? Între noi fie vorba, o puteți comanda chiar acum, de aici, și reveniți mai târziu cu impresii. Poftă bună!

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz