Ghidul #ClujLife pentru Zilele Clujului

Home $ Articole $ Ghidul #ClujLife pentru Zilele Clujului

by | May 15, 2018 | Articole

Încă de când m-am mutat în inima Transilvaniei, asociez Zilele Clujului cu vacanța, venirea verii și începerea sezonului de petreceri în aer liber și festivaluri. Adică tot ce-mi este mie mai drag. Iar azi m-am trezit extrem de entuziasmată, pentru că scriu primul ghid #ClujLife pe anul acesta și practic… putem da startul la distracție!

Când?

A VIII-a ediție a evenimentului va avea loc în perioada 17-20 mai, adică începe joi și se termină duminică târziu, când toată lumea a participat măcar la o activitate din cadrul sărbătorii.

Unde?

După cum deja ne-am obișnuit – peste tot. Vor exista 5 scene și mai mult de 100 evenimente care se vor desfășura în peste 30 de locuri din Cluj-Napoca. Ca de obicei, Piața Unirii va fi punctul central, și aici vor avea loc cele mai multe dintre acțiuni, dar nici alte locații nu sunt de trecut cu vederea. Piața Muzeului, strada Mihail Kogălniceanu, Strada Potaissa, Parcul Central și Casinoul, strada Iuliu Maniu, Pădurea Hoia Baciu, strada Georges Clemenceau, terenurile din Mănăștur și platoul Cetățuii vor fi, de asemenea, gazdele unor evenimente care abia își așteaptă participanții.

Am nevoie de bilet?

Nu, ai nevoie doar de suficientă răbdare cât să-ți alegi evenimentele preferate și motivație să #ieșidincasă. Se anunță câteva ploi în zilele ce urmează, nu uitați pelerinele acasă.

Ce pot face în fiecare zi?

Vom face o trecere rapidă a câtorva evenimente care sunt demne de atenția voastră din punctul nostru de vedere, dar nu uitați că aceasta nu este agenda completă a festivalului și mai multe despre program puteți afla aici.

Joi, 17 mai, de la ora 13.00, „Studenții dau culoare Clujului 2.0” cu ajutorul pudrelor colorate ce vor fi utilizate pentru a transforma Piața Unirii într-un mozaic viu, oferind un start energic festivalului. Seara, ne întâlnim la spectacolul concert pe muzica Adei Milea, după peripețiile Bravului Soldat Švejk.

Vineri, 18 mai, de la ora 18.00, peste 1000 de elevi, alături de orchestra simfonică „Young Famous Orchestra”, sub bagheta dirijorului Vlad Agaghi, vor oferi un spectacol inedit, ”Rapsodia Copiilor”, dedicat Centenarului. Antonia, Compact, The Motans și Voltaj ne așteaptă mai apoi la concertele din centrul orașului, ce vor fi urmate de impresionantul moment de video mapping, care va începe la ora 22.45.

Sâmbătă, 19 mai, are loc de la ora 16.00 Parada Zilelor Clujului, iar ziua va continua cu tradiționala seară de muzică clasică. Duminică, 20 mai, vom avea parte de repertorii din folclorul românesc, o zi dedicată tradițiilor noastre, mai ales că tema ediției 2018 este ”Anul Centenarului – Sărbătoarea a 100 de ani de la Marea Unire a României.”

 

Ce să nu ratezi?

Acum, voi vorbi din perspectivă personală și vă voi îndemna către câteva evenimente care mie mi se par de neratat în cadrul ediției acesteia. Primul ar fi Midnight Snack, there is something about that table that just makes me wanna… sit there, eat and meet new people. Vorbim practic despre o masă a comunității, lungă de 100m, unde atmosfera va fi întreținută de muzică și de participanți, cu obiectivul de a încuraja locuitorii orașului să interacționeze și să creeze legături. Am scris la un moment dat chiar și 10 motive pentru care nu am participa la acest eveniment… De asemenea, musai să treceți pe strada Georges Clemenceau, unde va avea loc ArtStreet, dar și pe Mihail Kogălniceanu, pentru Festivalul Culinar Internațional. Și pentru că ediția aceasta își dorește să integreze și viziunea orientată spre inovație și tehnologie a orașului, eu aș trece și pe la Hackathon-ul Code4Cluj, adresat tuturor celor pasionați de inovație, creativi și dornici să își pună expertiza în serviciul unei comunități smart.

Pot veni cu snack-uri de acasă? Mâncare/băutură unde găsesc?  

Răspunsul la această întrebare e unul destul de simplu – depinde. Dacă mergeți la Midnight Snack, chiar ar fi recomandat să nu vă prezentați cu mână goală, dar dacă vă îndreptați spre Festivalul Culinar de pe Kogălniceanu… probabil găsiți acolo cam orice v-ar satisface poftele. În principiu, orașul va fi împânzit cu puncte de unde veți putea cumpăra mâncăruri și băuturi, e ultimul aspect pentru care ar trebui să vă faceți griji.

 

Cum ajung acolo?

Din nou – depinde unde vreți să ajungeți. Din experiența anilor trecuți vă pot spune că orașul va fi destul de aglomerat și toți clujenii vor fi nerăbdători să participe la evenimente, așa că mai bine renunțați la ideea de a scoate autoturismul personal din garaj. Cel mai bine apelați la UBER, la cei de la Clever Taxi sau Get Pony. Sau poate la energia din dotare și vă urcați pe bicicletă sau pe un longboard. Exagerez deja?

Mare atenție pentru că Primăria Cluj-Napoca a anunțat restricționarea circulaţiei rutiere în mai multe zone din oraș. Astfel, începând de astăzi, 15 mai 2018, ora 23.00 până în data de 21 mai 2018, ora 23.00, va fi restricționată circulația rutieră pe banda trei a Pieței Unirii, latura de est. De asemenea, Piața Unirii, str. Napoca, str. Universității și Bd Eroilor vor fi închise circulației rutiere după următorul program: joi între orele 21.00 – 23.00, vineri între orele 17.00 – 23.00 (când situaţia o va impune), sâmbătă între orele 15.50 – 23.00 și duminică între orele 18.00 – 23.00 (sau în momentul în care se impune). Sâmbătă va fi restricţionată circulaţia rutieră, între orele 22.50 – 23.00, pe str. Regele Ferdinand, pe sensul de mers de la intersecţia străzii G. Bariţiu până la intersecţia cu Bd-ul 21 Decembrie 1989 şi va fi deviat traficul de pe B-dul 21 Decembrie 1989 pe str. Regele Ferdinand, de la intersecţie cu Piaţa Unirii.

Începând de vineri, ora 23.00 până sâmbătă, ora 23.00, va fi închisă circulația rutieră pe strada S. Micu (cu eliberarea parcărilor). De asemenea, sâmbătă, între orele 16.50 – 23.00 va fi închisă circulația pe str. Iuliu Maniu, de la intersecția cu Piața Unirii până la intersecția cu str. Janos Bolyai și cu eliberarea parcărilor din data de 18 mai, ora 23.00. Parcarea cu barieră din Piața Unirii va fi închisă în data de 19 mai, între orele 00.00 – 23.55. Totodată, circulaţia rutieră va fi restricționată pe str. M. Kogălniceanu, str. Emanuel de Martonne și str. Herman Oberth din data de 16 mai, orele 18.00, până în data de 21 mai, orele 12.00.

Sâmbătă, 19 mai, între orele 16.00 – 17.00 va avea loc parada “Zilelor Clujului”, pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor, cu restricţionarea totală a circulaţiei rutiere şi Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989, cu restricţionarea secvenţială şi parţială a circulaţiei rutiere.

Fă-ți planurile din timp și vezi ce te evenimente te atrag în broșura pregătită special pentru acest weekend:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!