Câteva idei care te vor inspira weekendul acesta în Cluj

by | May 17, 2018 | Articole

În ciuda faptului că norii stau amenințători pe cer și Facebook mi-a amintit în fiecare zi toată săptămâna să-mi iau umbrela când ies din casă, eu cred că avem prea multe evenimente #cool în calendar ca să ne strice ceva buna dispoziție. Nu sunteți de acord? Atunci probabil că habar nu aveți ce se întâmplă în Cluj weekendul acesta, căci altă explicație nu găsesc.

Vă pun eu la curent, do not worry.

Astăzi încep mult așteptatele Zilele Clujului. Îndemnul meu sincer e să participați la cât mai multe evenimente, pentru că într-adevăr aveți de unde alege și ar fi păcat să nu #iesidincasă. Menționăm în cele ce urmează câteva opriri pe care noi le considerăm a fi imperative. Astăzi puteți lua parte la cea mai tare experiență virtuală, cu ajutorul headset-ului Oculus Rift – Experience Cluj, în Piața Unirii. Mâine seara, de la 22.50 începe proiecția de video-mapping, iar clădirile din Piața Unirii sunt nerăbdătoare să prindă viață și culoare. Și proiecțiile din Pădurea Hoia-Baciu de mâine și sâmbătă sunt demne de luat în calcul, luați toată gașca de prieteni dacă vă este frică și credeți că bântuie ceva pe acolo. În data de 19 debutează și ArtStreet, iar de data aceasta ne mutăm pe strada Georges Clemenceau, cu tot cu muzică, teatru și prieteni. Tot sâmbătă are loc și Parada de Zilele Clujului, începe de la ora 16.00, be there, it is gonna be awesome. Mai apoi puteți participa la evenimentele care au loc sub egida Jivipen – Ziua Culturii Roma, un proiect al Centrului Cultural Clujean care își propune să contribuie la incluziunea socială și expresia culturală a comunității Roma, la crearea de spații de întâlnire și dialog intercultural. Programul lor îl găsiți aici. Sâmbătă seara, de la 21.00, sper că ne întâlnim în jurul aceleiași mese, pe Iuliu Maniu, la Midnight Snack. Nu uitați că nu se vine cu mâna goală și în rest… make some friends! Accesul este gratuit la toate aceste evenimente.

Mâine începe Beer Hype Festival, un eveniment despre care ne-a povestit nouă mai multe Flaviu Odorhean în articolul de aici. Practic, vorbim de o reuniune a producătorilor independenți de bere artizanală din România, muzică, atmosferă și oameni faini. Dacă le faceți o vizită nu doar că vă veți putea desfăta cu neînchipuite tipuri de bere, dar veți afla și detalii despre procesul de producție direct de la berari, prin workshop-uri și seminarii dedicate. Vorba aia… să știi ce bei. Ne vedem la Muzeul de Artă începând cu ora 12.00, noi revenim astăzi cu un ghid complet pentru Beer Hype, să nu cumva să ratați nicio informație. Stați pe aproape.

A post shared by BeerHypeFest (@beerhypefest) on

Vineri, dacă veți avea chef de dans, puteți duce distracția în Club Midi, cu tINI, K!D Chriss și Lizz. Dacă încă nu ți-ai luat bilet pentru acest party, e un pic cam târziu pentru a beneficia de cele la preț pre-sale, singura ta opțiune fiind de 40 lei în seara evenimentului, în intervalul 23.00 – 00.30 și 60 lei după.

A post shared by Club Midi (@clubmidi) on

Dacă nu ajungeți vineri la Beer Hype, dar nu puteți rezista tentației și totuși dați o fugă până acolo sâmbătă, numai bine rămâneți și pentru Noaptea Muzeelor. Da, nici nu știm pe unde a trecut timpul și deja a venit acea noapte din an în care ne întâlnim la muzeu. Fie vă alegeți un preferat, două, fie faceți un tur… că doar aveți toată noaptea la dispoziție? Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul de Artă, Muzeul de Paleontologie, Muzeul de
Mineralogie, Institutul Francez, Muzeul de Istorie al Universității Babeș – Bolyai, Casino – Centrul de cultură urbană și Muzeul Mitropoliei Clujului vă așteaptă cu… operele expuse. Vedeți ce au pregătit aici.

Nu uitați să treceți pe la ArtDealul, festivalul de terapie prin artă și de divertisment, care revine cu a III-a ediție în 18 și 19 mai, taman de Zilele Clujului, în Parcul Central, intrarea dinspre Opera Maghiară. Întregul concept ARTdealul se pliază pe principii de sănătate și de artă, întrucât activitățile și zona de relaxare pregătite promovează reducerea tensiunilor și a anxietății, creșterea stării de bine, îmbunătățirea capacității de concentrare, relaționarea cu diferite grupuri de oameni și dezvoltarea imaginației și a spiritului creativ. Programul include: atelier de pictură DACO, atelier de colorat, atelier de origami, interacțiune cu animale, atelier de modelare cu plastilină, magie, teatru de păpuși, tatuaje cu sclipici, proiecție de film în aer liber, yoga în familie, picnic, atelier de mindfulness, Eye Contact Experiment, ”ARTdealul Speak Up” și concert.

A post shared by ARTdealul (@artdealul) on

Tot mâine (eu v-am zis că e un weekend plin) începe și Ghibstock. Ajuns la cea de-a noua ediție, festivalul din curtea școlii ne surprinde tot mai plăcut de la an la an, iar acum ne vom întâlni cu artiști precum Vița de Vie, Șuie Paparude, Gojira&Planet H și Argatu’& Moș Martin. Dincolo de cântat și dansat, nu trebuie să uităm că Ghibstock este, în primul rând, un eveniment caritabil, de strângere de fonduri, iar de-a lungul celor opt ediții organizate au investit în cauze în care au crezut cu adevărat și în care s-au implicat pe termen lung. Anul acesta, fondurile strânse vor fi folosite pentru continuarea proiectului Feel your City, adresat persoanelor cu deficiențe de vedere. Porțile Liceului Onisifor Ghibu, din cartierul Grigorescu, se vor deschide vineri, 18 mai, și sâmbătă, 19 mai, de la ora 16.00, și anul acesta școala vibrează înconjurată de alte 3 scene, pe lângă cea principală – Electric Castle Takeover, Silent Garden și Bearded Stage.

A post shared by Ghibstock (@ghibstock) on

Dacă vineri sunteți prea obosiți sau nu aveți neapărat chef de o ieșire și regretați imediat sâmbătă că ați stat în casă, s-ar putea să fiți cei mai norocoși oameni de pe Pământ, pentru că vi se oferă o a doua șansă. Sunsets Experience revine cu cea de-a doua petrecere de anul acesta, și dacă ați uitat cumva… vă reamintim că aveți toate motivele să le faceți o vizită. Așadar, sâmbătă de la ora 16.00, la Cluj Arena, începe aventura care va dura 14 ore, indoor și outdoor, și care va fi presărată doar cu muzică bună, zâmbete și oameni #cool. Pe timp de zi ne ”încântă” Random Brandom, DigitaLove și Missile, iar noaptea ne lăsăm pe mâinile lui DJ Ethylen și VOLT. Și să nu uităm de invitatul principal, Phoenique. Biletele pre-sale le găsiți aici, la prețul de 30 lei, iar la intrare vor fi 40 lei.

A post shared by Sunsets (@sunsets.experience) on

Și după atât de mult mers de colo-colo, pentru ziua de duminică propunem un moment de respiro, așa că meciul de baschet dintre U-Banca Transilvania și Steaua CSM Eximbank București de la Sala Polivalentă ar trebui să vă ofere câteva clipe de răgaz. Prețul biletelor este de 20 lei, 10 lei pentru pentru elevi și studenți doar pe baza carnetului de elev, respectiv a cardului Omnipass. Copiii până în 7 ani au acces gratuit, dar nu au loc asigurat în sală. Copiii din clasa pregătitoare au, de asemenea, acces gratuit. Atenție însă, numărul de bilete cu reducere este limitat!

A post shared by Vlad Cupsa (@vladcupsa) on

Unde ne întâlnim weekendul acesta în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This