Jazz in the Park este genul acela de festival care te captivează încă de la primii artiști pe care îi aduce pe scenă, încă de la primele acorduri care răsună în oraș. Spoiler alert: vom scrie destul de multe articole despre acest subiect. De ce? Pur și simplu nu putem rata să-i vedem pe unii dintre cei mai renumiți artiști ai muzicii jazz, cum împart bucuria de a fi pe scenă cu publicul entuziast ce aplaudă din picioare. De altfel, știți și voi: când am plecat încântați de la un eveniment, pasul următor a fost să vă povestim și vouă ce ne-a impresionat. Iar la Jazz, ne încântă multe.
Dacă vă spuneam într-un articol trecut cât de bine ne-am simțit la concertul de deschidere al festivalului, ei bine, ieri am participat tot la un prim concert. Alfa Mist a dat startul evenimentelor organizate la Muzeul de Artă, cu un show ce a ajuns la sufletele tuturor. Nici nu îmi puteam închipui o locație mai potrivită pentru o asemenea manifestație, căci ceea ce am văzut și ascultat aseară a fost o explozie artistică.
Despre Alfa Mist se cuvine să știți că este un producător, compozitor, dar și un pianist autodidact. El își personalizează muzica, deoarece adaugă în ritmurile sale și componente grime sau hip-hop. Ce se întâmplă atunci când combini jazz-ul cu celelalte două genuri? Vă spun eu: un haos de sunete ce te prind în vraja lor.
Pentru mine, concertul de aseară a reprezentat o călătorie prin mai multe stări, de la melancolie la chef de dans, de la tristețe la entuziasm. Am avut impresia că în fața mea nu se află vreun artist celebru, ci un om simplu care își cântă poveștile de viață atât de bine încât pot să-i simți și tu toate trăirile. Când am ajuns la Muzeul de Artă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă învelesc cu o pătură din cauza faptului că afară s-a făcut răcoare. Cu toate acestea, odată ce am reușit să-l descopăr pe adevăratul Alfa Mist, am uitat de frig, de probleme, de stres… mai bine spus, m-am contopit cu muzica și am trăit sentimentele pe care le-a transmis.
În cele aproape două ore petrecute la concert, nu am reușit să îmi iau ochii de la scenă, iar în mintea mea exclamam într-una: Wow! Alfa e un pianist desăvârșit! Se citea pe chipul lui bucuria de a fi acolo, de a cânta, de a impresiona publicul. Mâinile îi dansau deasupra clapelor, dar spre marea mea surprindere, nici măcar nu le-a aruncat vreo privire. În schimb, Alfa le-a zâmbit mereu cu încredere membrilor din trupa care îl acompaniau. Nici cu ei nu îmi e rușine. Nu sunt eu mare critic muzical, dar am simțit siguranța fiecărui instrumentist, mai ales în momentele solo. Nici nu știu ce mi-a plăcut mai mult: pianul, trompeta, basul sau tobele. Cred că toate.
Concertul nu a avut nevoie de cuvinte, deoarece a fost o invitație să reflectăm asupra emoțiilor noastre, îndrumați fiind de ritmul când mai lent, când mai alert al muzicii. Cu toate acestea, singurul moment vocal mi-a făcut pielea de găină. Chiar și acum când scriu, încă simt entuziasmul serii trecute. Probabil cei care s-au aflat în public se regăsesc în această situație, mai ales că nu l-au lăsat pe Alfa să plece prea ușor. Au aplaudat până au primit un bis, moment în care oamenii s-au ridicat de pe scaune și au mers în fața scenei să danseze în voie pe ultima piesă.
Jazz in the Park continuă și astăzi cu un nou concert la Muzeul de Artă. Eu vă sfătuiesc să nu o ratați pe Sona Jobarteh, prima femeie ce cântă la kora. Vă las să descoperiți singurei ce presupune acest instrument. Puteți să achiziționați biletele de aici.
credit foto: ? Gabriel Aldea | Komiti
