Articole, Cum a fost la

Cum a fost la Electric Castle 2018

Hello, am revenit cu un alt articol scris pe brațe pe un scaun din aeroport. La ultimul paragraf pun punct și ne auzim sănătoși peste 8 zile, pentru că eu chiar plec, bye, adios. Până atunci, vreau să disecăm puțin a 6-a ediție Electric Castle, care abia s-a încheiat. Cu succes. Nu voi spune că a fost perfect, nu vă voi spune că e cea mai bună ediție de până acum. Cred că feedback-ul constructiv îi ajută se crească în fiecare an, și nu lingușelile, așa că Electric Castle, this year I’m telling you everything as it is.

Vreau să menționez încă de la început că tot ce voi relata în rândurile de mai jos sunt frânturi din experiența mea personală, sunt conștientă că e posibil să fi nimerit eu în momente mai puțin faine, la fel cum e posibil să fi ratat foarte multe extraordinar de bune. Nu putem fi în toate locurile deodată și acesta rămâne principalul meu regret când vine vorba de experiența de festival. Așadar, voi încerca să rămân obiectivă și să nu iau în calcul cazurile izolate, oferind sfaturi atât pentru echipa organizatorică cât și pentru public din simpla perspectivă a unui participant, în ordinea în care am sesizat diverse aspecte.

Let`s proceed.

TRANSPORT
N-am spus pas zilei 0 de Electric Castle, în primul rând pentru că eram nerăbdătoare să văd cum a ieșit totul, dat fiind faptul că mersesem în vizită cu o zi înainte și n-am crezut sincer că o vor scoate la capăt, iar mai apoi pentru că Damian fucking Marley avea să fie pe scenă. Cu entuziasm cu tot, am ieșit din casă la ora 18.00 și m-am îndreptat spre autobuzele de la Iulius Mall. 2 ore de stat la coadă. Lucru perfect de înțeles, dat fiind faptul că era prima zi și porneau spre Bonțida și cei care erau cazați în sat, și cei care erau în camping, și cei care făceau naveta, deci aveam toate categoriile de festivalieri. Anul acesta, organizatorii au inclus un bilet de tip Premium, cu cost dublu față de cel Regular, care funcționa asemenea unui priority boarding pass. Eu n-am înțeles până la finalul festivalului dacă exista un autobuz destinat celor cu bilete Premium sau ei doar se băgau în față la fiecare coadă, dar în prima zi de festival, coada fiind din strada principală până la lacul de la Iulius, toți care soseau își achiziționau bilet Premium, se băgau frumos în față și plecau, iar cei care avem 2 ore de stat la coadă și erau cu un picior în autobuz, erau opriți pentru că aveau bilet normal. Not cool, bro. Also, dimineața, în intervalul 8-10, autobuzele veneau din 30 în 30 de minute. Eram pedepsiți că ne-am distrat un pic mai mult sau…?

Parcarea s-a prezentat mult mai bine anul acesta, comparativ cu anul trecut, când pășeai din crater în crater, dar mulți prieteni s-au plâns că nu au prins loc. Dragilor, de ce continuați să veniți cu mașini la Bonțida? Riscați să rămâneți împotmoliți în noroi (acolo nu știi niciodată când începe să plouă), stați blocați în trafic pentru că toate mașinile au aceeași rută, nu prindeți loc în parcare și mergeți un kilometru, de ajungeți transpirați la festival. Stop! Plus că it is not just a beer, lăsați mașinile acasă, luați-vă bilete Premium și băgați-vă în față dacă vă grăbiți. Autocarele au avut rută diferită anul acesta și nu au stat în trafic, era chiar plăcut drumul și întâlneai oameni faini pe locurile de lângă tine. Bravo Electric Castle pentru campania cu Tarom, prin care ați oferit 100 de zboruri gratis București – Cluj celor care își achiziționau bilete GA. Am auzit mult hate la adresa acestei colaborări, că de ce nu ați pus promoția asta de la început, că de ce doar din București, că nu e corect față de cei care și-au luat bilet la început. Singura la care vă încurajez să aplecați urechea este cea cu posibilitatea de a extinde și în alte orașe această ofertă.

CHECK-IN ȘI INTRARE
La ora 21.00 am ajuns în fața intrării în festival, la 23.00 auzeam sunetul care marca faptul că în sfârșit am pătruns înăuntru. Da, v-ați prins, am vizionat performance-ul lui Damian live pe Facebook. Aglomerația care s-a format acolo, nu știu cât a fost vina organizării, și cât a noastră, a celor care am avut ocazia să ne facem check-in-ul în Cluj, dar nu am făcut-o din comoditate. Pentru că anul acesta s-a putut începând de duminică schimba biletul în brățară, tocmai pentru a fluidiza intrarea noastră în perimetrul festivalului. Am văzut totuși voluntarii mișcându-se extraordinar de lent într-o situație care chiar nu cerea, mai ales că două ore cât am stat la coadă a turnat cu găleata și lumea era plouată și sătulă. Chiar dacă s-a anunțat faptul că se putea intra și pe la Lidl, nu s-a îmbunătățit cu mai mult situația. Propun echipei să mărească spațiul de acces, să existe mai multe linii, oamenii de la acces să fie selectați mai atent, iar publicului să profite de toate beneficiile care li se oferă, fiindcă festivalul e la noi acasă, e 100% clujean și nu trebuie tocmai noi să le creăm probleme și să le punem piedici. PS: Aveam brățară pe mână, am stat la coadă ca fraiera pentru că tot grupul de prietenii îmi era acolo și Damian nu ar fi fost la fel fără ei oricum.

MUZICA
Electric este un festival care oferă foarte mult din punct de vedere muzical și mi se pare că se pliază pe extrem de multe gusturi, cu toate că nu are nicio datorie să facă treaba asta. Traseul meu a inclus în principal scena Hangar, Dance Garden și Telekom Electronic Beats, rătăcindu-mă cu un scop de câteva ori și pe la Main Stage și Hideout. M-am uitat sceptică la line-up de când l-au anunțat cap-coadă și nu am crezut că o să-mi găsesc un loc, parcă nimic nu mă atrăgea cu toată ființa mea. Merg în fiecare an pentru castel și nu am nicio rușine să recunosc că artiștii vin pe loc secund. Un prieten mi-a povestit despre conceptul Elrow (știu, aflu târziu, mai am multe de învățat) și de o lună tot ascultam și mă uitam la mixuri de pe YouTube, am așteptat ziua de joi de parcă ar fi fost ziua mea. Cum am declarat și pe contul meu de Instagram: I wish I was impressed, but I was not. Nu vreau să fiu hater, dar momentul de nebunie maximă a durat foarte puțin și parcă au început așa într-un mare fel, cu tot show-ul și muzică foarte bună, iar pe măsură ce trecea timpul, ritmul se menținea constant și atmosfera devenise destul de average. Am plecat la Hangar și bine am făcut, pentru că Alison Wonderland (pe care am ascultat-o pentru prima dată) e o minune pe două picioare și ce-a făcut fata asta nu știu dacă va mai face cineva la acea scenă. Spre dimineață am revenit la Dance Garden pentru Nastia, că ne știe și-i suntem simpatici, niciodată nu suntem dezamăgiți. Dar am decis, Elrow ăsta nu-i de mine.

Nu am multe momente muzicale preferate la ediția aceasta, pentru că am fost în permanență înconjurată de un grup foarte tare de oameni și nu am pus atât de mult acces pe performance-uri, ne-am simțit bine oriunde am mers. Mi-am mai dat ochii peste cap că vreau să stau nu știu unde, că vreau să văd cum pune muzică Richie Hawtin, că-s curioasă de Yonaka, dar până la urmă ajungea să-mi placă oriunde ne poziționam și cred că asta admir cel mai mult la acest festival: mă face să uit de numele artiștilor de pe scenă și îmi amintește că, de fapt, bucuria prezentului e singura care contează. Fiecare scenă mi-a oferit ceva și cred că am plecat mai înțeleaptă acasă. Am învățat stând la Main Stage că mirosul de noroi nu mai contează când ai lacrimi în ochii pentru că în fața ta se desfășoară un show incredibil, am aflat la Hangar că pot țopăi într-un spațiu incredibil de mic fără să mă frustrez că nu am loc. E normal ca toți să vrea să țopăie când muzica e atât de bună, și nu-i pot condamna. Mi s-a confirmat încă o dată că Booha Mansion-ul nu-i de mine, probabil e singurul loc din festival unde nu mă regăsesc absolut deloc. But this is just me, chiar ajunsesem la un moment dat să fiu invidioasă văzând cât de tare se distra lumea acolo și mă întrebam – eu de ce nu pot fi ca ei?! La fel de bine am descoperit ediția aceasta că oricât de mult ai aprecia un gen muzical și oricât de tare ți-ai dori să fii doar la o scenă, câteodată trebuie să-ți analizezi puțin starea de spirit, să vezi că de fapt ai nevoie de altceva și să pleci. Chiar dacă plănuiam să stau doar la Dance Garden și Telekom Electronic Beats, nu am făcut exces de aceste zone și chiar am fost pe aici mai puțin decât m-am așteptat. Și să nu credeți că am fost doar pe mod energy și nu am avut și eu momentele mele de save energy, când am stat leneșă la Hideout sau The Beach.

Apropo. Nu știu dacă au mai rămas cuvinte nespuse despre momentul lui Jessie J la Bonțida sau dacă mai pot adăuga ceva, dar nu mă pot abține să nu sar în capul haterilor. Am știut de când i-am văzut numele pe afiș că vreau să o aud și n-am înțeles de ce s-a agitat lumea că nu se potrivește cu ”specificul festivalului”. Eu n-am găsit ceva mai potrivit decât femeia aceasta care ne-a vorbit despre iubire, prietenie, adevăr, despre noi, temerile noastre și ce ne macină pe interior. Nu știu care credeți voi că este ”specificul festivalului”, dar cred că momentul în care Adalia a început să cânte pe Main Stage alături de Jessie și mii de suflete au rămas cu gurile căscate mi-a spus destul de multe despre ce fel de oameni intră pe poarta castelului, despre artiștii care sunt puși pe scenă, despre de ce continui să merg la Electric chiar dacă stau la coadă la bus și nu intru într-o secundă în festival. Atât.

ACTIVITĂȚI
Principala mea activitate non-muzicală a fost să mănânc and I have no shame in admitting it. M-am bucurat foarte mult să văd atât de frumos organizate cele trei zone de food, și cred că acesta a principalul motiv pentru care deschideam aplicația: mi se făcea poftă de ceva și intram să văd unde e poziționat pe hartă vendorul respectiv. În câteva minute, eram cu preparatul minune în mână. N-au scăpat nici aici de mine cei de la Cimbru, Camionetta, Drunken Squid, Bao Van și La Nu Știu Cine, iar pe lângă aceștia, n-am putut rezista și am testat calamarii de la Nori Yakitori, un mix delicios de la Neața Omelette și cheesecake pops-urile de la Marty. Yum. Bine, să nu credeți că n-am trecut pe la Lidl, ar trebui să fi fost nebun să nu o faci, când găseai acolo prețurile acelea incredibile și let s face it: după toate meniurile la 20-30 de lei, se cam terminau banii. Despre restul v-am povestit pe îndelete ieri, în articolul de aici. M-am bucurat tare mult să constat că am mereu ocupație și nu știu, sunt curioasă dacă a zis cineva în toate cele 5 zile – ”Știți ceva? Eu mă duc acasă, nu pentru că mor de somn și m-au lăsat picioarele, ci pentru că nu mai am nimic de făcut aici și festivalul ăsta bores me to death.” Anyone?

VREMEA
Mulțumim divinității pentru că a fost blând cu noi și ne-a lăsat să ne bucurăm de festival mai uscați decât ne așteptam. Felicitări organizatorilor care au gândit atât de multe zone acoperite, n-ar fi stricat totuși o prelată și la coada de la check-in. Ah, și pentru că mi-am amintit de zone acoperite, vreau să vă întreb și pe voi ce părere aveți de schimbarea poziției scenei de la Dance Garden. Am văzut că s-a salvat mult spațiu prin decizia de anul acesta, însă mie tare mult îmi plăcea invers. Păreri?

Merg la Electric Castle nu pentru story-urile de pe Instagram (anul acesta mă mândresc chiar cu un record personal, am avut foarte puține postări și apelam la telefon doar când mă pierdeam de gașcă), nici ca să mă laud că am fost în fața altora care nu au fost. Nu merg pentru că lucrez la ClujLife, nici pentru că vreau să adun brățări de festival. Merg la Electric Castle pentru că mă simt liberă. Pentru că nu contează ținuta pe care o porți, ci zâmbetul larg de pe față. Pentru că necunoscuții îți devin prieteni. Pentru că poți fi tu, poți dansa, poți visa, poți zbura. Mulțumesc Electric Castle pentru că ne-ai amintit cine suntem. Avem tendința să uităm.

credit foto: EC Photo Team

We all will be back next year, right guys? 5000 dintre voi știm că deja au confirmat.

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.