Vă mai amintiți când a fost ultima oară când ați citit un interviu pe ClujLife? Căci eu simt că au trecut ani de când n-am mai scris unul. Bine, eu simt că au trecut ani și de când am mâncat ultima dată și s-a întâmplat acum 2 ore, deci s-ar putea să-mi fie ușor defect ceasul. Astăzi vorbim despre clătite, și nu orice fel de clătite, ci chiar cele de La Nu Știu Cine, clătităria care a apărut în urma colaborării dintre un pictor și un designer, doi artiști plastici.
Noi ne tot învârteam pe lângă rulota lor de fiecare dată când îi vedeam la Street Food Festival sau cu alte ocazii prin oraș, așa că atunci când au deschis o locație fixă în Piața Muzeului le-am trecut îndată pragul, nu doar cu pofta-n buzunar, ci și cu un recorder și o listuță de curiozități, iar Valentin Dulea, unul dintre co-proprietari, a luat loc cu noi la masă și am povestit cu el vrute și nevrute.
Produsul pe care noi îl oferim este un desert extrem de accesibil și la el zboară gândul oamenilor atunci când vine vorba despre ceva dulce, acesta fiind principalul motiv pentru care ne-am focusat atenția pe clătite. Am vrut să facem totuși ceva diferit, așa că ne-am inspirat de la cele franțuzești, ne-am documentat, am căutat rețete și vreo 6 luni am făcut probe, pregătiri, am adunat echipamentul necesar, noi nu aveam niciun fel de experiență anterioară în bucătărie. Aveam o idee generală despre ce vrem să facem și ce avem nevoie, dar nu am știut la ce prețuri se ridică, de exemplu, o crepieră de calitate, profesională. Nu am știut din prima care este circuitul optim pentru a putea face clătita în cel mai scurt timp sau gramajele, pentru a nu face clătite prea grele, prea încărcate.
Totul e făcut de ei, de la branding, logo, design de locație, până la cel al packaging-ului, vorbim de un business de succes care a fost pus pe picioare in-house mai mult, toate ideile au plecat din interior și au fost transformate în chestii palpabile. Numele de pictori celebri folosite ca denumiri pentru clătite reprezintă un semn distinctiv pentru brandul lor și probabil mulți se întreabă de ce au ales un anume pictor pentru o anume clătită sau de unde le-a venit toată ideea aceasta. Răspunsul e destul de simplu: în perioada de experimentare au constatat cromatica unor clătite și faptul că se aseamăna foarte mult cu cea a unor tablouri, și așa au ajuns să denumească minunile delicioase Dali, Rembrandt sau Botticelli. În plus, s-au gândit la această variantă ca fiind și un ”act de cultură” pentru că, credeți-mă sau nu, dar de Botticelli nu a auzit multă lume și poate măcar o clătită le stârnește curiozitatea să dea un search pe Google și să afle mai multe.
În ceea ce privește numele ”La Nu Știu Cine”, am vrut ceva diferit, hazliu, poate chiar ușor ciudat. Lumea te întreabă – ”De unde ai luat clătita?”, tu răspunzi – ”De La Nu Știu Cine?”, fapt care-l face pe celălalt să se gândească că habar nu ai de unde. E un nume care invită la dialog, un conversation opener, stârnește curiozitatea oamenilor. Packaging-ul este, de asemenea, altfel față de ceea ce ne-am obișnuit pentru că am vrut să fie practic. Am văzut că mulți oameni țin clătita într-o singură mână, cealaltă fiind mai tot timpul ocupată de telefon, așa că am vrut să le venim în ajutor, nu să-i încurcăm mai tare.
Nu puteam continua discuția fără a vorbi despre food-truck și cum e aventura într-o astfel de bucătărie. Primul lor eveniment major a fost Jazz in the Park, după care a urmat Electric Castle și Street Food Festival. Cererile au continuat, motiv pentru care acum au două food-truck-uri, unul special pentru zona de sud a țării, care este gestionat de un partener. Există practic două echipe La Nu Știu Cine, care funcționează în teritorii diferite, dar totuși împreună.
La capitolul desert sunt destul de puțini vendori la evenimente, iar oamenii întotdeauna vor și ceva dulce după fel principal, și uite așa se formează cozile. Noi facem tot ce putem din punct de vedere logistic, dar truck-ul are o capacitate redusă, avem 5 crepiere și 5 oameni pentru că atât de mult încap acolo. Lucrăm în ture, în perioadele mai puțin aglomerate pregătim, facem ordine, aranjăm, iar în intervalele full, sunt 5 colegi care lucrează la foc automat. În medie, durează 3 minute să faci o clătită, coada se mișcă repede, iar clienții știu asta, pentru că altfel nu ar sta. Anul trecut am câștigat și premiul ”Cel mai bun desert” din partea Food Truck Society, premiu obținut prin votul oamenilor, lor le mulțumim și pentru ei facem tot posibilul să fim mai buni.
În continuare, am vrut să abordăm cu Valentin un subiect poate ușor tabu, căci toată lumea observă, dar nu mulți spun ceva – evoluția prețurilor, căci știți bine că se mai întâmplă să vedeți fluctuații de preț de la eveniment la eveniment în cazul unor vendori, fluctuații pe care nu le înțelegem neapărat instant. La Nu Știu Cine a mărit în trei ani cu 3 lei prețul produselor, o sumă chiar mică dacă stăm să ne gândim, iar acest lucru au fost nevoiți să îl facă din cauza taxelor de participare, comisioane ș.a.m.d. Ceea ce contează este că au fost constanți în calitate și din prima zi până acum folosesc aceleași ingrediente, care ne atrag iar și iar spre clătitele lor. Altfel nu ar fi existat atât de multe cereri din partea publicului clujean, încât să-i convingă pe fondatorii La Nu Știu Cine să deschidă și o locație fixă.
Nu ne-am gândit de la început atât de departe, că vom avea locație fixă. Eram concentrați pe ideea de street food, așa am gândit și numele, dar pentru că foarte mulți oameni și Cluj și București ne-au tot tras de mânecă, am grăbit cumva această decizie, de a avea și un loc de sine-stătător. Am început cu al nostru Cluj pentru că noi suntem de aici și ne-am gândit că ar fi mai ușor de gestionat întregul proces. Aici am reorganizat spațiul de la zero, am lucrat la el vreo 3 luni. Răzvan s-a gândit la design, optând pentru un stil industrial ușor diferit față de ce vedem în majoritatea localurilor, avem câteva zone nelăcuite, nefinisate total, puțin din culoarea noastră, cumva am reimaginat complet întregul concept.
Au destul de multe planuri de viitor, vor să creeze un sistem de răsplată a celor mai fideli clienți, dar și să-și facă loc spre zona de delivery și să participe la mai multe evenimente corporate. La final, am mai avut doar o întrebare pentru Valentin: ”Cum a fost pentru tine parcursul din ultimii 3 ani, ce simți că ai învățat până acum?”
Înveți multe de la evenimente. Să fii ordonat, să fii rapid, să împarți timpul foarte eficient, să faci lucrurile bine și repede. Pentru că acum mergem la evenimente la care sunt 80 de vendori, iar oamenii sunt foarte atenți la ce mănâncă, e o concurență foarte mare. La început eram doar 20 de vendori, era simplu. Dar suntem în continuare provocați și ne place ce facem, ai ce învăța în fiecare zi. E un tip diferit de artă.
Cam atât am avut noi de povestit cu Valentin, dacă mai aveți întrebări îl puteți vizita oricând în locația din Piața Muzeului. Voi le-ați trecut pragul celor de La Nu Știu Cine?
