V-am zis că nu dau înapoi de la nimic. Chiar dacă săptămâna trecută, când vă povesteam despre Discoteca 80, vă mărturiseam că nu mă atrage deloc ideea de a merge, până la urmă curiozitatea a câștigat și sâmbătă am acceptat să fac o călătorie în timp și să mă întorc în anii 80. S-ar putea să mă judecați aspru, dar singurul motiv care stătea în calea dorinței mele de a participa la acest eveniment era simplul fapt că sunt foarte selectivă când vine vorba de muzica veche, iar cele 4 nume care au urcat pe scenă la Cluj nici măcar nu ajunsese la urechile mele vreodată. Concertul a fost asemenea unui blind date pentru mine, așadar, pentru că nici nu știam la ce să mă aștept să văd pe scenă, nici nu puteam fredona niciun vers.
Dar mi-am spus că nimic rău nu se poate întâmpla și am pornit curajoasă spre Sala Polivalentă. Am sărit peste etapa costumării și nu am niciun regret că am făcut asta, publicul a fost ușor prea încordat, cred eu, ca să dea curs acestei invitații a organizatorilor. Am ajuns la 19.15, ușor panicată că pierd startul, dar show-ul a început cu o minoră întârziere, așa că nu am pierdut nimic. Partea bună e că în timpul acesta a existat un DJ care se ocupa de muzică și creștea gradul de nerăbdare în public, partea proastă e că la fiecare trecere de la un artist la altul parcă punea doar aceleași melodii. Sau mi s-a părut mie?
În timpul cât am așteptat apariția pe scenă a primului nume al serii am tras o concluzie însă: nu noi suntem generația care nu are răbdare, we got it from our parents. În sală se simțea o agitație aproape enervantă, din toate părțile se exclama – ”Hai odatăăă!” și alte replici asemănătoare, și cred sincer că aici a fost punctul în care mi s-a schimbat brusc dispoziția și nu am reușit să mă mai bucur complet de petrecere. Tuturor ne place punctualitatea (câtă vreme nu trebuie să fim noi cei punctuali), însă chiar toți din sală uitase subit că vorbim despre un eveniment cu artiști invitați din alte țări, că avioanele mai întârzie, că mai există și aspecte de acest fel?
Trecând peste, pe scenă au intrat pe rând Samantha Fox, Bad Boys Blue, Boney M și Ricchi e Poveri. Cred că trebuie să fii cu adevărat fan al acestora și a muzicii lor ca să poți să emiți păreri cu privire la prestația lor, așa că nu o voi face. Vreau doar să spun că Ricchi e Poveri mi-au plăcut cel mai mult, am simțit un fel de căldură în interpretarea lor și cred că au fost singurii care au știut să se apropie cât de cât de public. Nu degeaba erau ei cei mai așteptați ai serii. Am văzut pe scenă doi oameni simpli, care au tratat oamenii din fața lor cu respect, care au cântat cu drag și pe care mi-ar face plăcere oricând să-i reascult, la 180 de grade distanță de doamna Samantha Fox, care aproape mi-a stricat tot weekendul.
Sala a fost plină, biletele fiind sold-out, unii au avut chef de dans, unii nu, am văzut oameni de toate vârstele, chiar dacă majoritatea erau 35+. Personal, nu am fost mare fan al pauzelor atât de mari între artiști, chiar dacă le înțeleg scopul comercial. Vizualurile au fost interesante, singurele care mi-au captat atenția o bună bucată din seară, iar muzica s-a auzit bine most of the time. Eu am nimerit într-un cerc foarte, foarte neprietenos, nu se dansa, nu se schița niciun zâmbet, dar per total mulțimea a fost în delir, a fost plin în party zone, în tribune și la etaj, ceea ce înseamnă că practic au fost mai mulți oameni decât sunt la Untold, la scena din Polivalentă. Față de anul trecut, am înțeles că lucrurile s-au prezentat mult mai bine, așa că lăudăm și organizatorii, care au fîcut posibil acest eveniment.
A fost o experiență nouă pentru mine, dar din păcate una pe care nu aș mai repeta-o din cauza publicului grumpy care m-a înconjurat și pentru că nu e așa de fun cum mi-am închipuit un blind date la concert cu artiști din anii 80. Cred că astfel de întâlniri se pot sfârși cu bine doar la Bonțida sau evenimente de genul. În altă ordine de idei, mama v-ar spune că s-a distrat pe cinste și să nu o judecăm prea tare pe Samantha Fox, căci așa s-a îmbrăcat toată viața ei. Eu zic că ar putea renunța la unele obiceiuri vestimentare. M-am bucurat să văd totuși o sală plină ochi de fețe noi, pe care nu am ocazia să le văd în fiecare weekend când ies in casă, să-i văd dansând și distrându-se ca în 80.
Tu ai fost la Discoteca 80? Cum ți s-a părut?
