Trebuie să recunosc că nu am pe lista mea de filme care mi-au plăcut, filme românești. După vizionarea de astăzi, Moromeții 2 cu siguranță are un loc bine meritat.
Așadar, Moromeții 2 urmărește instalarea dictaturii comuniste în România și este inspirat din volumul 2 al romanului cu același nume, dar și din “Viața ca o pradă”. Pe ecrane veți vedea actori precum Horațiu Mălăele, Andi Vasluianu, Dana Dogaru și Iosif Paștina, care alături de regizorul Stere Gulea și producătorul Tudor Giurgiu fac ca acest film să fie unul dintre cele mai reușite filme din cinematografia românească.
Surpriza este că personajului central din “Moromeţii 2” nu este Victor Rebengiuc, ci Horațiu Mălăele. Regizorul Stere Gulea a dezvăluit că actorul care s-a identificat în ochii publicului cu Ilie Moromete a renunţat la rol din cauza diferenței de vârstă dintre el și Nicolae Moromete.
Stere Gulea i-a dat ocazia să rezolve multe dintre situaţiile fără ieşire care îl apăsau pe Moromete în pelicula din anul 1988. În primul rând Ilie Moromete în varianta Mălăele trece dincolo de impresia că ştie tot. El ştie ce face Nicolae, ce vorbeşte, cu cine şi când petrece timp singur în coliba improvizată cu o consăteancă. Printre lucrurile pe care le rezolvă Ilie Moromete în varianta interpretată de Mălăele se numără și evitarea preţului impus de stat pentru cereale. De asemenea, acesta trece o mare parte din pământurile sale pe numele copiilor.
Obsesia pentru pământ a lui Moromete a rămas intactă. Continuă tensiunile în familie din cauza geloziei și a dorințelor diferite pe care le au membrii familiei Moromete. Deși continuarea filmului a apărut la distanță de peste 30 de ani, impactul și povestea încă rămân puternice.
Cel mai așteptat film românesc din 2018 s-a dovedit a fi unul care din punctul meu de vedere, trebuie să fie văzut de fiecare român. Puteți merge măcar din curiozitate să vedeți ce se mai întâmplă, să vedeți care este continuare, așa cum am făcut-o și eu.
Scenele detaliate ale obiceiurilor în ziua de Rusalii, ale zilelor în care se dădeau dările la stat și relația tată-fiu mi-au dat fiori pe tot parcursul filmului. Coloana sonoră este extraordinară. Nu s-a ridicat nimeni de pe scaun, deși se terminase filmul, cu toții eram vrăjiți de vocea Mariei Dragomiroiu. Încă văd pădurea și aud “Zorilor, surorilor”. Este o stare în care intri și rămâne doar să te bucuri de film.
Ce ziceți, mergeți la cinema sau rămâneți la cartea deja citită?
