Interviu cu Moș Crăciun, abia poposit la Cluj de pe plaiurile Laponiei

Home $ Articole $ Interviu cu Moș Crăciun, abia poposit la Cluj de pe plaiurile Laponiei

by | Dec 6, 2018 | Articole

Am auzit acum ceva timp zvonul cum că Moș Crăciun va poposi curând în piața Unirii, la frumosul nostru Târg de Crăciun. N-avem spiriduși sau elfi pe care să-i rugăm să pândească toată-ziua-bună-ziua ca să aflăm exact când vine, dar ne-am făcut câțiva prieteni prin oraș și ne-am bazat pe ei. Bine am făcut, că imediat cum a pus Moșul piciorul pe plai ardelenesc, noi ne-am și echipat cu întrebările și am mers să povestim cu el.

Am găsit un Moș sprinten, voios, ne-a băgat ușor în ceață. Nu era obosit de la drum? De la cărat cadouri? Văzând acestea, am întrebat și noi mirați – ”Moșule, cu ce-ai venit, cum a fost drumul?” Au trecut anii când întrebam ”Moșule, de unde vii?”, căci e clar că la noi a venit prima dată, e abia 6 decembrie și noi stăm de vorbă cu el.

Eeeiii dragii mei, au trecut vremurile când înghețam de frig pe sanie. Acum avem mașină cu căldură, o Skoda primită de la Compexit, cred că ați văzut-o prin oraș. Nu mai avem probleme cu frigul și nu ne mai trage curentul. Dacă aș fi știut asta acum câteva sute de ani, nu mai ajungeam să am așa mari probleme cu spatele. Bine, o fi și de la atâția copii cuminți, cărora trebuie să le duc daruri pe măsură. Nici copiii nu mai sunt atât de obraznici…

Acum, vă spunem totuși adevărul: n-am fost noi primii care s-au întâlnit cu el, căci am aflat că este în oraș de la cineva care l-a văzut în Tramvai, împărțind daruri. Tramvaiul lui Moș Crăciun de la Târgul de Crăciun, l-ați văzut și voi pe linia 101, nu? Revenind, copiii ne-au luat-o așadar înainte, dar nu le purtăm pică, doar am vrut să știm dacă l-au primit cum se cuvine pe Moș.

Și anul trecut am fost cu Tramvaiul, dar mi s-a părut că anul acesta a fost și mai frumos. Prichindeii au mai crescut, sunt mai veseli și parcă au avut liste mai mici. Copii aceștia devin foarte preciși, îți dau până și seria jucăriei pe care și-o doresc, că știu ei de pe Internet. Șansele să nu nimeresc cadoul sunt nule. Eu nu mă plâng, îmi fac treaba mult mai ușoară, dar mă tem să nu cumva să mă scoată la pensie în ritmul acesta, poate peste câțiva ani îmi fură locul un Moș Virtual. Eu voi fi de acum înainte alături de cei mici în Tramvai până pe data de 23 decembrie, în intervalul orar 16:00 – 19:00. Tare mult îmi place la Cluj, rămân cât de mult pot.

Ehe, noi nu putem decât să ne bucurăm în fața unei astfel de vești, dar să vedem totuși când merge și în Piața Unirii și ce surprize le pregătește copiilor.

Păi dacă sunt surprize, trebuie să rămână așa. Așteptăm pe cei mici să vină să ne cunoaștem. Sâmbătă și duminică sunt de la 17:45 în piață și apoi, în timpul săptămânii de la 17.00 la 19:00. Aștept copii să-mi spună poezii și să-mi lase listele lor de cadouri. Mă gândesc serios să nu mai accept mail-uri… Ne vedem începând chiar de astăzi, 6 decembrie.

Moșul ne-a șoptit că el deja a dat o tură prin Târg în haine normale, să nu poată fi recunoscut. A zis că voia să vadă care e atmosfera și cum s-au pregătit clujenii să-l întâmpine, iar noi l-am întrebat dacă și-a găsit vreo căsuță preferată.

E greu să-ți zic de căsuțe preferate pentru că toate îmi plac din cale-afară. Este una care se numește Chițibușuri, unde zice lumea că s-au adunat tot felul de produse din-cale-afară de frumoase, făcute de designeri din Cluj sau din țară. Parcă aceea mi-a atras atenția în mod special, mai ales că am văzut acolo niște căni cu textul ”Niciodată nu e prea târziu să-ți vezi de treaba ta”. După o viață de atâtea mii de ani, vă pot confirma că așa e.

În final, ne-a invitat pe toți să fim alături de spiridușii săi în data de 15 decembrie, de la ora 18:00, în Piața Unirii, pentru un cros caritabil – Crosul Spiridușilor. Vor fi 6 kilometri în total, traseul are 3 kilometri și se va parcurge de două ori: Piața Unirii Est – Strada Iuliu Maniu – Strada Baba Novac – Strada Eroilor – Strada Universității – Strada Brătianu – Strada Baba Novac – Strada Kogălniceanu – Strada Universității – Strada Napoca – întoarcere – Strada Napoca – Piața Unirii.

Și ca să fim în ton cu sărbătoarea, încurajăm și insistăm tare mult să vă îmbrăcați frumos. Adică în costum ca al meu (de Moș Crăciun) sau de spiriduș. Sigur, dacă insistați, sunt bineveniți și renii, elanii, cutiile de cadouri, globurile sau brazii. Ce simțiți voi că vă prinde mai bine.

Kitul de alergător presupune o donație de 50 de lei, iar fondurile obținute după finalizarea evenimentului din taxele de participare și sponsorizări vor fi donate către Asociația Acasă, pentru achiziționarea de materiale de construcții pentru locuințele unor membri vulnerabili ai comunității noastre. Detalii despre eveniment, regulamentul de concurs și modul în care vă puteți înscrie găsiți aici.

Veniți la Târgul de Crăciun să-l întâlniți și voi pe Moș Crăciun? Vedeți programul activităților aici.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!