Laptop cu baterie detașabilă sau nedetașabilă? Află care sunt avantajele și dezavantajele și care este cea mai bună alegere

Home $ Diverse $ Laptop cu baterie detașabilă sau nedetașabilă? Află care sunt avantajele și dezavantajele și care este cea mai bună alegere

by | Jan 7, 2019 | Diverse

Tehnologia nu stă pe loc, dar uneori alegerile pe care le fac marii producători în privința noilor abordări tehnologice ne surprind destul de tare. Obișnuit fiind cu laptopurile cu acumulator detașabil, probabil că ești destul de ezitant atunci când vine vorba de achiziționarea unuia cu baterie nedetașabilă. Totuși, se pare că modelele noi abordează din ce în ce mai mult acest design. Ar trebui acest lucru să te îngrijoreze? Care sunt avantaje și dezavantajele bateriilor nedetașabile, și cum poți lua o decizie bună, vei afla în rândurile următoare.

Care sunt avantajele bateriilor nedetașabile

În cazul unui laptop, principalele avantaje le resimte producătorul. Parte bună este însă aceea că nici consumatorul nu va avea atât de multe probleme pe cât își imaginează. Care sunt principalele avantaje? Ei bine, dacă un producător de laptopuri alege să nu își mai facă griji în privința compartimentului pentru bateria detașabilă, design-ul laptopului este mai suplu. O baterie detașabilă poate avea mai multe forme, și poate ocupa mai mult sau mai puțin spațiu în funcție de model. Dar fără o astfel de baterie, nu mai este nevoie să se gândească un design special în jurul formei și a locului acesteia.

Laptopul care are baterie nedetașabilă devine mai suplu și mai ușor, ceea ce îl face perfect pentru cei care îl folosesc în călătorii. De asemenea, o baterie non-detașabilă poate fi mai mare, ceea ce înseamnă că poate avea o capacitate mai mare, deci va ține mai mult.

În plus, bateriile Litiu-Ion de azi sunt mult mai rezistente, deci nu trebuie să îți faci griji prea mari că va trebui să înlocuiești bateria laptopului la fel de repede ca o baterie veche. Astfel de baterii se încarcă mult mai rapid și suportă bine multe cicluri de încărcare. În plus, faptul că bateriile au o capacitate mai mare te scutește de nevoia de a înlocui bateria descărcată cu una încărcată pe durata unui zbor.

Dezavantajele bateriilor nedetașabile

Nu putem ignora însă problemele de care se teme toată lumea. Există riscul ca bateria să cedeze sau să ai nevoie să reziste mai mult timp decât o face. O baterie nedetașabilă te cam blochează în ambele situații.

Cea mai comună plângere legată de aceste baterii este faptul că în cazul în care rămâi blocat într-o locație fără acces la electricitate și ai nevoie să folosești laptop-ul, nu poți schimba bateria cu una gata încărcată. De asemenea, dacă laptop-ul se blochează, nu ai cum să îl resetezi scoțând bateria.

Mai mult, chiar și schimbarea unei astfel de baterii, pentru că este posibil, în cazul în care cedează, este greoaie deoarece va trebui să plătești pentru o baterie nouă și să plătești persoana care te va ajuta să faci înlocuirea, în cazul în care produsul a ieșit din garanție. Chiar dacă îl ai în garanție însă, tot vei rămâne fără laptop în perioada în care producătorul va încerca să îl repare. De fapt, poți privi noua baterie nedetașabilă ca pe o strategie de marketing. Aceasta poate să reziste 5 ani în cel mai bun caz, dar producătorul speră că atunci când va ceda, probabil într-un timp mai scurt, vei alege să îți cumperi pur și simplu un laptop nou.

Ce poți face dacă bateria nedetașabilă te lasă la greu?

Din fericire există soluții pentru orice. În cazul în care bateria din laptop se descarcă, ai încă posibilitatea de a conecta computerul la o baterie externă. Acum aproape fiecare producător a scos pe piață astfel de acumulatori. Deci indiferent de tipul de laptop, găsești ușor acumulatori marca Asus sau baterii pentru laptopurile HP. Nici ce de la Acer nu se lasă mai prejos, deci poți să vezi aici produsele Acer.

Nici varianta trimiterii produsului în garanție nu mai pare o opțiune atât de rea, atunci când știi că tendința producătorilor este aceea de a înlocui bateria care nu mai funcționează cu una mai nouă și mai scumpă. Deci acasă ți se va întoarce un produs mai bun. Având în vedere tehnologia de azi însă, nu ar trebui să îți faci prea multe griji în privința laptopurilor cu baterie nedetașabilă deoarece avantajele sunt evidente, și dezavantajele pot fi reparate destul de rapid și ușor.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!