Se deschide primul magazin PUMA din Cluj

Home $ Articole $ Se deschide primul magazin PUMA din Cluj

by | Feb 28, 2019 | Articole, Sport

Sportul are forța de a ne transforma și de a ne da putere. Corp, minte, spirit – toate intră într-un joc al echilibrului în momentul în care suntem în mișcare. Iar cel mai important lucru e să fii tu însuți, să te simți bine în pielea ta, să ai încredere că munca pe care o depui acum reprezintă doar semințele roadelor pe care le vei culege mâine. Din acest motiv, veți fi fericiți să aflați că se deschide primul magazin PUMA din Cluj, din 4 martie, în Complexul Central, la etajul 2, de pe Strada Regele Ferdinand 22-26.

Pentru mine sportul a devenit în ultimii ani un loc sigur, liniștit, în care pot să mă ascund de câte ori simt că nu mai fac față realității, haosului zilnic cu care ne confruntăm. E singura activitate care îmi pune toate gândurile pe pauză și mă ajută să simt că pot respira din nou, chiar dacă, în mod paradoxal, inima îmi gonește cu minim 160 de bătăi pe minut. Da, n-am chef mereu să depun efort și să transpir, alteori sună mai tentant un burger decât brațe și abdomen, iar febra musculară cu care mă trezesc în unele dimineți mă îndeamnă câteodată să mai caut, că sigur găsesc ceva mai bun decât sportul. Am căutat, n-am găsit, așa că mă ridic din pat știind că odată început antrenamentul oricum uit ce mă trăgea în jos, ce mă golea de energie. Am învățat totuși un truc în ultimii ani: hainele în care te simți bine te impulsionează să ieși din casă. De aceea abia aștept să trec pragul magazinului PUMA, pentru că știu că îmi oferă calitate, diversitate și confort vestimentar. Nu cumpărăm atât de multe articole sportive din simpla dorință de a fi în pas cu moda la sala de forță, pe terenul de tenis sau oriunde suntem. Le cumpărăm pentru că ne simțim bine în ele, pentru că au puterea de a ne face să ne simțim în forță.

Un alt motiv pentru care mă bucură tare mult această deschidere este faptul că… fie că vrem să o spunem sau nu, cred că suntem cu toții puțin sătuli de mersul la mall. Chiar dacă stau la doi pași de unul, evit pe cât posibil să ajung acolo, căci mă simt prinsă ca într-o plasă care-mi ia banii din buzunar asemenea unui magnet. E destul de fain că încep să reapară magazine în zona zero a Clujului. Să nu mai spunem că amplasarea în cadrul Magazinului Central este o altă dovadă a faptului că în clădirea aceea vom vedea destul de multe chestii interesante de acum înainte. Mai întâi a fost spațiul de coworking ClujHub, apoi au venit și cei de la Meron, iar acum PUMA, care cu siguranță va atrage un alt val de oameni.

În ultimii ani, PUMA a devenit furnizorul oficial pentru nume mari de pe scena sportului, și aici menționăm cluburi sportive precum AC Milan, Arsenal FC, Borusia Dortmund și Olympique de Marseille, BMW Motorsport – divizia BMW responsabilă de activitățile motorsport, Mercedes AMG Petronas – echipa care reprezintă Mercedez Benz în Formula 1, Red Bull Racing – una din cele două echipe de Formula 1 deținute de compania de băuturi Red Bull și Scuderia Ferrari – singura echipă care a participat până acum la toate edițiile Campionatului Mondial de Formula 1. Quite a portofolio if you ask me. De asemenea, printre ambasadorii brandului se numără Selena Gomez, Cara Delavigne, Adriana Lima, The Weekend, Big Sean, dar și sportivi precum Usain Bolt, Andre De Grasse, Antoine Griezmann, Luis Suarez și mulți alții.

Eu deja am pus ochii pe întreaga colecție a Selenei Gomez pentru PUMA și sunt nerăbdătoare să o văd în magazine. Având SG Runner și DEFY Mid x SG drept vedete, această colecție vine cu niște alegeri foarte interesante de culori și piese vestimentare îndrăznețe, care te ajută să ieși în evidență în mulțime. Gusturi și stiluri diferite în care se vor regăsi multe personalități cu siguranță, asta promite această colecție și sper din toată inima ca limita de articole la garderobă să nu mă împiedice să probez toate preferatele într-o singură vizită la cabina de probă.

Tu ce colecție PUMA ești nerăbdător să vezi cu ochii tăi?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!