Cum a fost la… cină la Bistro Sorriso

Home $ Articole $ Cum a fost la… cină la Bistro Sorriso

by | Feb 21, 2019 | Articole, Cum a fost la

”Ce chef am să stau o oră în bucătărie și să gătesc când ajung acasă, după 8 ore de muncă și toată nebunia zilei de azi” said no one ever. Bine, poate că sunt și excepții, dar un om care caută în permanență motive să iasă din casă și își crește nivelul de serotonină prin experiențe culinare, așa cum sunt eu, sigur va fugi mâncând pământul spre un restaurant la primele semne de oboseală și lipsă completă de chef. Bine, se mai adaugă dorul de fructe de mare gătite ireproșabil și pofta unui pahar de vin și uite așa ajungi la Bistro Sorriso, bineînțeles. Norocul meu mai e și că suntem foarte aproape unul de altul, localul fiind amplasat pe Calea Dorobanților, nr. 48, la doar 10 minute distanță de mers pe jos de mine. Așa că atunci când îmi vine de nicăieri câte-un preparat din meniul lor în minte, nu mă pot opune nicicum. Trebuie să dau curs dorinței.

Exact asta s-a întâmplat ieri, iar eu am știut imediat ce aveam de făcut. Așa că am pus la cale rapid o cină în doi și la ora 19.00 intram pe ușa bistro-ului Sorriso. O problemă pe care nu am luat-o în calcul e că odată ajunsă în fața meniului îmi voi aminti că toate preparatele au un gust aparte și nu mă voi putea decide nicicum. Ne-am comandat foccacia cu roșii proaspete și rucola până una alta, știind că va mai dura ceva vreme până ne decidem. Și bine am făcut. Un preparat atât de simplu, dar absolut delicios, ne-a ținut companie cât noi am parcurs întregul meniu. Am văzut lista de sortimente de pizza și am înghițit în sec, parcă simțind pe papilele gustative experiența ultimei pizza mâncate aici, îmi făceau cu ochiul și pastele pentru că pasta lover forever and ever, cele patru tipuri de risotto îmi defilau prin minte ca la o prezentare de modă, arătându-mi că unu-i mai bun ca celălalt parcă.

Dar am rămas marcată de faptul că, la un moment dat în viața mea, mi s-a ținut un discurs lung despre cum nu am principii din cauză că am comandat altceva când am ajuns în restaurant decât ceea ce spusesem toată ziua că poftesc, deci eu am rămas la fructele de mare. La secțiunea ”Secondi di mare” găsiți fritto misto, file de păstrăv la tigaie cu sos de citrice, file de pește-unt la tigaie cu sos capere și lămâie, dar și padella di mare. După priviri lungi alungate spre aceasta din urmă și tagliatellele cu fructe de mare, am ales padella. Acum am o scuză să revin și pentru paste, #Ialwayswin. De partea cealaltă a mesei s-a optat pentru risotto alla pescatora, căci au ajuns la urechile noastre zvonuri că ar fi incredibil de bun, dar și pentru că probabil am transmis din febra fructelor de mare.

În ceea ce privește cele două farfurii, vă zic doar atât și sper că veți înțelege – doar eu știu cum am rezistat mirosului emanat de preparate și am făcut pozele acestea, ca să vă arăt și vouă. Nici nu-mi imaginam totuși că acela era doar începutul, iar creveții, scoicile, caracatița la tigaie cu usturoi, roșiile cherry și ierburile aromatice îmi vor face simțurile pur și simplu să danseze. Serios, nu e nimic care să îmi producă instant mai mare fericire decât o farfurie bine făcută, căreia pur și simplu nu ai cum să-i ceri mai mult, e perfecțiunea-n bucate. Și dacă credeți că nu mi-am băgat furculița și în risotto, mă subestimați. Fiind completat de aceleași ingrediente ca și padella, acesta avea o textură moale, dar în același timp impunătoare, ceva cu totul aparte. Am completat peisajul cu un pahar de Iacob Roșu, Davino, sec – pentru el, și unul de Young Liliac Light Rose pentru mine.

Obiceiul e să împărțim un desert, dar atât de mult am dezbătut care să fie, încât am stricat tradiția și am comandat lava cake cu înghețată de vanilie și tiramisu, pe care până la urmă le-am mâncat tot împreună. Dar ziceți voi dacă era vreo șansă să putem alege între combinația de ciocolată neagră cu ciocolată cu lapte și înghețata de vanilie și cea de mascarpone, cafea și pișcot. Poate alții-s mai hotărâți ca noi. Sau poate așa cred, căci atunci când ajungi să guști din acestea două oricum uiți și cum te cheamă.

Ca idee, costul acestei cine este undeva în jur de 150 lei – aperitiv, fel principal, desert și vin, iar toate acestea la o calitate de lăudat, într-o atmosferă liniștită, căci la ceas de seară lumea e mai calmă de obicei, și personal extrem de amabil. A fost o încântare și un deliciu, ne-am simțit atât de bine că nici nu știm când au trecut 2 ore jumătate. Vom reveni cu drag.

Tu când mergi la cină la Bistro Sorriso? Cât de repede, sper.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!