Cum a fost la Fuckup Nights ediția a zecea

by | Feb 22, 2019 | Articole, Cum a fost la

V-am tot lansat invitații la Fuckup Nights și era clar că suntem și noi tentați să le trecem pragul (am mai fost la prima ediție și a 6-a), deci nu-i de mirare că ieri seara ne-am grăbit spre ClujHub pentru a participa la a zecea ediție a evenimentului. Am mers cu Andrei, un prieten care a mai participat la o ediție anterioară a evenimentului și care mi-a spus că i se pare o oportunitate pentru networking.

Am ajuns aproape de ora 19, însă unii participanți nu ajunseseră încă, așa că ne-am luat câte o bere și am povestit timp de câteva minute. În acest timp am făcut cunoștință cu Cristian Gog, care pe cât de neobișnuit mi se părea când îl vedeam la televizor, pe atât de simplu era în realitate – cel puțin asta credeam pe moment, dar voi reveni la acest detaliu.

După ce toată lumea a ajuns, ne-am așezat confortabil cu câte o bere în mână și s-a dat startul oficial al evenimentului. Am vizionat un filmuleț de prezentare, din care am aflat cum a pornit acest eveniment. Se pare că în 2012, în Mexico City, un grup de prieteni povesteau la o bere și la un moment dat s-au hotărât să împărtășească eșecurile pe care le-a avut fiecare dintre ei. La finalul serii, aceștia s-au simțit atât de bine încât au hotărât să repete experiența, invitând și alți prieteni. Comunitatea a tot crescut, ajungând azi la 300 de orașe din 84 de țări.

Odată ce am aflat cum a început evenimentul și că berea nu era întâmplătoare, Alexandra Pintilie, gazda evenimentului, l-a invitat în fața noastră pe Victor Miron. Probabil îl cunoașteți de la evenimentele ce se desfășoară la ClujHub și asociați numele cu proiectul Cărțile pe față. El este și curatorul speakerilor TEDxCluj și e responsabil pentru proiectele prin care cititorii aveau acces gratuit la Grădina Botanică și beneficiau de transport gratuit cu autobuzul dacă citeau pe parcursul călătoriei. Victor și-a început speech-ul cu o poezie autoironică prin care ne împărtășea faptul că are și multe minusuri. Ne-a povestit și cum după ce a primit finanțare pentru un proiect, nu a reușit să îl pună în aplicare și cum degeaba îți propui să lansezi ceva inovativ dacă societatea nu e pregătită pentru acel lucru. O întâmplare care era născută din optimism și care nu a avut rezultatul așteptat a fost când, încurajați de faptul că multe persoane publice din România au aderat la proiectul Cărțile pe față, echipa a hotărât să țintească mult mai sus – până la Mark Zuckerberg mai exact. Au pregătit un filmuleț despre campanie și au folosit toate mijloacele posibile ca filmulețul să ajungă la președintele Facebook, însă fără vreun răspuns. Totuși, întrebat care ar fi succesul de care este mândru, Victor a mărturisit că e o bucurie pentru el replicarea campaniei pe care a inițiat-o. Și ca o paranteză, ne-a spus zâmbind că uneori elevi care susțin Bacalaureatul menționează proiectul în cadrul eseului argumentativ, deci toată lumea are de câștigat.

A urmat la microfon Paul Maior, care ne-a vorbit despre întâmplările sale mai puțin fericite în business. Ca să înțelegem mai bine contextul, ne-a povestit cum încă de mic el își dorea să facă bani, dar nu credea că poate ajunge prea departe. Pasiunea sa pentru afaceri se vede și din investițiile pe care le face la bursă zilnic. A început cu 50 de dolari, având un profit de 7%, iar în timp suma a crescut considerabil. Pe lângă asta, Paul gestionează și un număr mare de site-uri și ne-a relatat o întâmplare nu tocmai fericită. După ce a avut foarte multă încredere într-o reprezentantă a unui lanț de magazine, acesta ajuns să fie dat în judecată, nu pentru că ar fi făcut un lucru rău, ci pentru că exista un detaliu legislativ prin care putea fi dat în judecată. Principiul a fost dacă pot să scot bani de pe tine, de ce să nu o fac? Timp de patru ani a durat procesul și Paul ne-a povestit foarte implicat și într-un mod plin de umor cum părinții săi au fost speriați de întâmplare așa că l-au convins să își ia un avocat ce a fost anterior călugăr. Nemulțumit de prestația lipsită de fermitate a avocatului, a hotărât să se apere singur. După mult stres, frustrări și timp pierdut, o nouă judecătoare a preluat cazul și a lămurit situația: nu era vinovat. Povestea în sine e mai mult tristă decât comică, însă detaliile personale pe care Paul le adăuga și energia cu care ne prezenta faptele au făcut-o savuroasă, provocându-ne hohote de râs.

A urmat o scurtă pauză și ne-am întors pentru a-l asculta pe al treilea invitat, Cristian Gog. Vă spuneam la început că îmi dădea impresia unui om simplu, ca oricare dintre noi și într-un oarecare fel chiar e – asta o spune și el. Dar am remarcat puterea magică pe care o are când se află în fața oamenilor – captează imediat atenția. Dacă până atunci unii participanți mai aruncau câte o privire în telefon, atunci când Cristian își împărtășea experiențele, aceștia au fost vrăjiți. Am aflat de la el că de mic a muncit pentru a face bani, primele lui joburi fiind de ospătar, lucrător la croitorie și DJ. Printre proiectele de succes ale sale se numără festivalul Lollyboom, Nepoți de Crăciun și câștigarea show-ului Românii au talent, prin care a devenit foarte cunoscut. Totuși, puțini știu că avea in plan să facă un festival de magie în Cluj, însă a eșuat. Un factor pe care Cristian îl consideră că de multe ori îl duce spre eșec este faptul că în cazul său emoțiile primează în fața rațiunii. Ne-a spus lucrul care e în contradicție cu ce suntem tentați să credem, acela că nu putem face multitasking. Din perspectiva sa, ai de ales între a fi fericit practicându-ți pasiunea și a face bani din pasiunea ta, dar a nu fi mereu fericit. Discuția s-a îndreptat și înspre tema mentalismului, Cristian explicându-ne faptul că oamenii au un factor critic ce răspunde mereu la întrebarea “Ce se întâmplă aici?” pentru a construi realitatea. Ne-a povestit și o întâmplare comică de la un spectacol de al său, când un spectator dorea să îi pună bețe în roate. Pentru a gestiona situația, l-a invitat pe spectator pe scenă și a reușit să îl intimideze atât de tare încât la comanda dormi, acesta și-a lăsat capul să cadă, deși hipnoza nu funcționase.

Cristian și Paul, vorbăreți din fire, au dezbătut principii de business, alăturându-li-se și Alexandra și ar fi continuat asta mult și bine dacă nu ar fi fost îngrădiți de timpul alocat evenimentului. Amuzați de situație, am încheiat ediția a zecea Fuckup Nights, o seară în care am făcut haz de necaz și am învățat câteva lecții. Luna viitoare urmează alți invitați cu alte experiențe de împărtășit la ediția a unsprezecea a evenimentului.

Tu ai fost la vreo ediție Fuckup Nights?

photo credit: Camelia Elena

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This