Interviu cu Dana Nealcoș și Ramona Doleanu despre Incubator Cluj

Home $ Articole $ Interviu cu Dana Nealcoș și Ramona Doleanu despre Incubator Cluj

Întotdeauna am fost încântată să întâlnesc oameni care au încredere în viziunile lor și nu le e teamă să le ducă mai departe, să le prezinte lumii întregi. Din această categorie fac parte și membrii echipei Incubator Cluj, un grup activ, pus pe fapte mărețe în care să implice toată comunitate clujeană. Pentru cei care nu ați auzit ÎNCĂ de acest ONG, aflați că aici se desfășoară tot felul de ateliere practice, prin care se promovează educația non-formală. Eu nu vă spun mai multe, deocamdată, fiindcă nimeni în afară de Președintele Dana Nealcoș și Coordonatorul de Proiect Ramona Doleanu, nu ar fi reușit să vorbească cu atât de multă pasiune despre activitatea desfășurată de organizație, așa cum au făcut-o ele.

Proiectul Incubator 107 a pornit în București, la inițiativa unor prieteni care doreau să ofere comunității idei creative de a-și petrece timpul liber, nu să apeleze doar la veșnica opțiune de a ieși în oraș, la un restaurant. Astfel, grupul a gândit o serie de activități practice, unde oamenii aveau posibilitatea să învețe cum să creeze lucruri utile cu mâinile lor. Încetul cu încetul, Incubator 107 s-a extins și în alte orașe, dar situația nu a fost roz pentru multă vreme.

Incubator exista de ceva timp atunci când eu m-am alăturat proiectului, însă începea ușor să se stingă, din cauza greutăților întâmpinate pe partea de promovare. ONG-ul a început să activeze în Cluj din 2012, însă eu l-am preluat în urmă cu doi ani. Din cunoștințele mele, doar noi mai funcționăm, în prezent. Între timp, ne-am schimbat denumirea în Incubator Cluj, iar de atunci încercăm să aducem ateliere care să fie cât mai diverse. Primul meu contact cu acest proiect a fost ca participant la un atelier de caligrafie, iar acela a fost momentul în care am simțit pe pielea mea cât de valoroase pot fi astfel de activități. Nu locuiam în Cluj pe vremea aceea, însă de fiecare dată când reveneam în oraș, nu lipseam de la niciun eveniment organizat de echipa din perioada respectivă. Atunci când și Incubatorul din Cluj părea să ajungă la final, am hotărât să-l preiau eu, fiindcă îmi doream foarte mult să-i ofer o continuitate, a spus Dana

Acest lucru se întâmpla acum trei ani, iar de atunci proiectul a crescut sub atenta grijă a întregii echipe. Cea mai nouă membră a grupului este Ramona, pentru care Incubator se definește, simplu, în trei cuvinte: creativitate, educație, curiozitate.

În primul rând, asociez creativitatea cu echipa. Apoi, Incubator este strâns legat de educație, căci ne dorim ca oamenii să plece cu informații folositoare de la atelierele noastre. În cele din urmă, curiozitatea se manifestă prin intermediul participanților, care sunt interesați să descopere munca noastră. Mă aflu de puțin timp în echipă, dar îmi place foarte mult implicarea membrilor și faptul că lucrează cu drag. Mă bucur că am șansa să-mi dezvolt și eu creativitatea, alături de ei. 

Misiunea Incubator este aceea de a oferi oportunitatea comunității să crească și să se dezvolte în moduri cât mai diverse. Mulți dintre noi alegem metoda comodă de a ne relaxa la o cafenea, dar de ce nu am apela și la ceva diferit, cum ar fi Incubator? Din informațiile pe care le-am strâns, am aflat că aici găsiți voie bună, în timp ce lucrați la dezvoltarea personală.

Incubator este despre calitate. Meșterii pe care îi aducem au experiență în domeniile pe care le practică. Poate, dacă ai apela individual la workshop-urile lor, prețurile nu ar fi la fel de rezonabile ca cele pe care le oferim noi. De fapt, atelierele se auto-susțin printr-o donație minimă de 35 lei. Dacă te gândești mai bine, atunci când ieși la un restaurant, consumația poate să depășească această sumă. În schimb, dacă vii la Incubator, vei simți că ai investit banii în ceva ce îți poate fi util în viitor, a declarat Ramona.

Până acum, atelierele au avut succes în rândul oamenilor, care s-au arătat interesați de activitățile desfășurate. Ce poți învăța în cadrul Incubator, mai exact? Răspunsul ar fi: de toate. Domeniile variază de la dezvoltare personală prin teatru, ateliere de dans, fotografie, până la workshop-uri unde înveți care sunt primii pași pentru a deschide o afacere, sau, pentru doamne și domnișoare, care sunt secretele unei îngrijiri personale ca la carte.

Noi dorim să abordăm cât mai mult partea practică. De aceea, indiferent de atelierul la care vei dori să participi, trebuie să știi că teoria va fi doar în proporție de 40%. Apoi, urmează să aplici cele învățate. Spre exemplu, vom organiza curând un workshop de educație vestimentară pentru bărbați, unde ne dorim ca domnii să știe cum să se îmbrace indiferent de evenimentul la care vor merge. Ne interesează ca fiecare atelier să ofere ceva concret, nu doar simple povești pe care le uiți imediat ce ai ieșit pe ușă.

Imaginați-vă oportunitatea de a învăța lucruri noi din mai multe domenii, fără a fi nevoie să urmați un curs de lungă durată, la care nu puteți ajunge de fiecare dată. Aceasta este responsabilitatea Incubator, să-i ajute pe omeni să descopere ceea ce își doresc.  

Atunci când am preluat acest proiect, m-am gândit să ofer experiențe faine în special celor care sunt foarte ocupați și angrenați în muncă, dar, totodată, știu că e nevoie să își aducă aminte și de ei înșiși. Aș putea spune că publicul nostru țintă se află între 24 și 35 de ani, dar noi așteptăm cu drag pe toată lumea. Din experiența mea, oamenii sunt interesați să se dezvolte personal prin intermediul unor activități diverse, a declarata Dana.

Le-am întrebat unde vor vedea Incubator peste 5 ani, iar ele mi-au răspuns hotărâte că își doresc să crească proiectul din ce în ce mai mult, până vor ajunge să aibă peste 100 de participanți la ateliere. Chiar dacă, momentan, meșterii invitați vin doar din Cluj, Dana și Ramona își propun ca în anii următori să colaboreze cu profesioniști din mai multe orașe ale țării.

În viitor, aș vrea să reușim să organizăm, lunar, un atelier de mare amploare. Până atunci, îmi doresc să aducem diversitate prin ateliere mici, dar foarte practice, care să se desfășoare săptămânal. Ne interesează să dezvoltăm partea de cunoaștere și de networking. Ne gândim la oamenii din sală, cum putem să facem experiența și mai utilă pentru ei. Domeniile pe care va urma să le abordăm nu se încadrează în niște limite, fiindcă ne place să surprindem de fiecare dată. Nu refuzăm nimic ce ni se pare interesant, de la astrologie, pictură, sculptură, până la limbi străine sau multe altele.  

De când a intrat în proiectul Incubator și până l-a preluat, Dana s-a confruntat cu diverse situații neprevăzute, dar a reușit să le depășească pe toate cu mult optimism și pasiune pentru ceea ce face. Totuși, a recunoscut că cea mai mare provocare i se pare aceea de a-i coordona pe cei 12 membrii ai echipei, mai ales atunci când intervine povestea voluntariatului.

În momentul în care nu ești plătit, gradul de implicare în comunitate scade. În schimb, mie îmi plac încercările și oamenii, iar ceea ce îmi doresc eu este să-i ajut pe voluntari să lucreze la experiența lor și să vadă cum, prin muncă, reușesc să ajungă la un rezultat de care să se simtă mândri. Oricine poate să fie voluntar, dar ne interesează ce motivație are persoana respectivă și unde s-ar putea plia în echipă. Noi prezentăm proiectele, apoi discutăm cu fiecare în parte ce și-ar dori să practice. La noi poți să aplici pentru orice poziție, indiferent de formarea ta profesională, fiindcă totul se învață în echipă. Și, bineînțeles, totul funcționează în bază de contract.

Probabil ați înțeles deja faptul că accentul se pune pe calitate, iar meșterii sunt aleși în funcție de experiența pe care o pot oferi participanților la ateliere. Echipa este deschisă la noi colaborări, dar criteriul cel mai important de selecție constă în valoarea pe care vei putea să o transmiți mai departe în cadrul atelierului. Incubator a pornit de la această idee și își dorește să creeze în continuare un spațiu primitor în care oamenii au șansa să investească timpul în propria persoană, după câteva ore bune de stat la muncă.

Am fost topograf și lucram pe șantiere, în construcții, dar atunci când veneam acasă, îmi plăcea să particip la atelierele Incubator. Am fost surprinsă de căldura echipei și de ceea ce se întâmpla în cadrul proiectului, încât m-am decis, la un moment dat, să-mi dau demisia și să încep de la 0. Am vânat fiecare atelier, până am reușit să mă înscriu voluntară, fiindcă mi-am dorit foarte mult să creez și să cresc proiecte. Incubator a reprezentat rampa mea de lansare, căci așa mi-a dat seama cât de mult îmi place să coordonez proiecte și că am aptitudini de manager. Aici m-am descoperit pe mine însămi, am înțeles ce îmi doresc în carieră. Acesta este lucrul pe care încerc să îl explic echipei mele, dar și oamenilor care vin la noi. La fel cum Incubator m-a ajutat pe mine să-mi rafinez abilitățile, așa și cei care intră în contact cu acest proiect au șansa să se facă remarcați.     

Nu cred că au mai rămas prea multe de spus după asemenea cuvinte frumoase. Totuși, voi încheia acest articol prin a vă adresa următoarea întrebare: Ne întâlnim la următorul atelier marca Incubator Cluj, nu-i așa?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!