“Ce facultate să aleg?” | Sfaturi de care să ții cont când îți alegi facultatea în Cluj

Home $ Articole $ “Ce facultate să aleg?” | Sfaturi de care să ții cont când îți alegi facultatea în Cluj

by | Apr 13, 2019 | Articole, Student

Încă nu știi ce să faci cu viața ta după BAC? Atunci, următoarea listă ți-ar putea fi de folos în luarea unei decizii privind viitorul tău care te va găsi student, la mare distanță de casă. Sau cel puțin… așa sperăm. Iar dacă încă oscilezi între opțiuni, noi publicăm săptămânal un articol în care povestim cum este să fii student la diverse facultăți din Cluj. Suntem siguri că poveștile celor care au fost deja în papucii lângă care zăbovești și tu te vor ajuta considerabil cu decizia ta.

Alegerea să îți aparțină pe deplin
Nu te lăsa influențat de profesorul de la pregătire, care îți prevede un viitor strălucit în fizică, de diriginte care vrea o clasă doar cu studenți la medicină, sau de părinți care fie vor să ajungi în viață ceea ce ei nu au reușit, fie să le calci pe urme. Aceeași discuție este valabilă și în cazul alegerii centrului universitar. Aici intervine și disponibilitatea financiară ce e drept, în caz că te gândești să studiezi în alte țări, dar când vine vorba despre teritoriul României, decizia stă doar în mâinile tale. Trebuie să simți că poți rezona cu oamenii si cu vibe-ul respectivului oraș și că nu îți vei dori să vii weekend de weekend acasă.

 

 

Informează-te din timp
E okay, vine BAC-ul, ai impresia ca simultan vine și sfârșitul lumii, dar acordă timp research-ului pentru că, în mod surprinzător, chiar există viață după BAC. După examen timpul e prea limitat ca să îți mai găsești tu drumul în viață (ce-i drept, nu imposibil), iar entuziasmul că ai scăpat de acest chin existențial este direct proporțional cu serile în care vei petrece. În plus, dacă înscrierea la facultate vine la pachet cu un examen de admitere, iar tu știi că nu ai norocul scris în frunte, ar cam trebui să te pregătești din timp pentru acesta.

Trimite mesaje paginilor facultăților care îți stârnesc interesul, majoritatea au atât Facebook, cât și Instagram, sau pur și simplu caută persoane care studiază în respectivul domeniu. În așa fel vei primi orice informație, îți vei face un prieten de care îți vei mai aminti doar în sesiune (nu de alta, dar ai nevoie de subiecte la examene și ponturi) și nu va exagera nimeni cât de minunat este să înveți la acea facultate.

De menționat sunt si grupurile dedicate admiterilor (UBB, UTCN), care în această perioadă sunt pline de mesaje de la viitori boboci care vor să știe cum e viața de student la diverse specializări.

 

 

Proiectează-te în viitor
Da, știu. Te vezi mort din cauza BAC-ului, dar încearcă să treci peste. Înainte să adormi gândește-te cum vrei să arate viața ta în 5 ani și caută răspunsuri la următoarele întrebări. Crezi că facultatea pe care ai ales-o îți poate satisface nevoile de cunoaștere astfel încât să găsești un job la care te vei duce cu drag? E oare facultatea aleasă de viitor sau te introduce într-un domeniu aflat în moarte latentă? Vei putea face față ținând cont de profilul pe care l-ai urmat în liceu? Dacă te simți okay cu ideea, poți face o vizită și la consilierul liceului. Acesta îți va explica ceea ce ți se potrivește și îți poate oferi sugestii.

 

 

Nu dispera
Ai vrea să dispari în momentele acelea când profesorii întreabă toată clasa la ce facultăți vreți să dați, când rudele pe care nu le-ai cunoscut niciodată te întreabă ce planuri ai cu viața ta, când vecina despre care credeai că e moartă îți taie calea și, în mod evident, întreabă ce vrei să studiezi mai departe, ba chiar și câinele de la colțul străzii latră la tine obsesiv legat de facultate. Dar tu nu știi nimic și vezi doar dezamăgirea din ochii celor enumerați mai sus. Cum am mai menționat, fă o activitate de research. Sigur există un program de studii care să îți facă măcar puțin cu ochiul.

 

 

Acceptă ideea unui posibil eșec
Dacă ai admitere, musai trebuie să iei în calcul acest aspect. Nu pentru că nu ai fi suficient de pregătit, dar suntem oameni și putem avea zile bune sau zile mai puțin bune. Nu face din asta o tragedie, iar în caz că nu ți s-au aliniat planetele, trage tare și încearcă și vara viitoare. Totuși ar fi bine să iei în considerare și alte variante, iar acest aspect este detaliat în următorul punct.

 

 

Sfânta variantă de backup
E ascunsă adânc în mintea ta opțiunea asta. E precum asul din mânecă. Când vezi că planul A a dat rateuri, planul B ar trebui să te scoată din încurcătură. Aplică la mai multe facultăți, la unele se intră pe bază de dosar, deci ai scăpat de un stres. În schimb, ai siguranța că nu rămâi pe tușă acasă un an, în care vei uita ce este interacțiunea socială, iar Netflix-ul va deveni cel mai bun prieten al tău. Nici nu va mai trebui să îți rogi în mod insistent prietenii care acum sunt la facultate să vină mai des prin oraș ca să vă vedeți.

 

 

Gap year
La fel de bine poți lua și varianta asta în considerare, s-ar putea să te ajute mai mult decât ai crede.

Așadar, poate suna destul de clișeic, dar fă ce îți spune inima. Nu te lăsa influențat de cei din jur prea mult și conștientizează decizia făcută, întrucât la mijloc este viitorul tău.

Ce zici, ne vedem la Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!