Pe Andreea Handrea am cunoscut-o în anul 2016, când am făcut parte din echipa de Angels la Untold. Adică în echipa cea mai râvnită de toată lumea, pentru că practic ai un artist în grijă, ai ocazia să interacționezi cu acesta și it`s basically the closest you can get. Mereu delegând sarcini și salvând situații de criză, Andreea ocupă pentru al cincilea an poziția de Guest Manager în cadrul acestui festival, iar noi am povestit cu ea pentru a afla ce se găsește mai exact în fișa postului său, care sunt provocările lucrului îndeaproape cu artiștii și cum arată festivalul văzut din… spatele scenei.
Artiștii ajung pe mâinile Andreei după ce au semnat contractul cu Booking Managerul și s-au stabilit toți termenii legali, ea fiind responsabilă să-i aducă în țară, să le îndeplinească cerințele cât sunt în festival și să se asigure că totul decurge satisfăcător pentru aceștia, iar mai apoi să-i trimită în siguranță acasă. Vorbim așadar despre detalii precum achiziționarea biletelor de avion, transfer de la aeroport la hoteluri și scenă, cazare, logistică și catering. But there is a catch.
Îndatoririle mele nu se limitează doar la atât, pentru că foarte importantă este și partea de ospitalitate. În acest sens am crescut foarte mult departamentul de Angels, avem zonă de party special amenajată pentru artiști, zonă de relaxare, precum și de catering și încercăm ca aceste zone să fie parte din festival, să se potrivească cu povestea din fiecare an. De exemplu, anul trecut am creat un decor aparte în backstage – pădure, lupi, scoarță de copaci pe jos, un car românesc plin cu flori și ștergare, iar anul acesta ne pregătim din nou să îi surprindem cu un decor de poveste. Mai apoi, de menționat este faptul că fiecare artist trimite în prealabil un rider tehnic, care ajunge la scenă, și unul de ospitalitate, unde sunt specificate diverse cerințe de-ale sale legate de mâncare, băutură și cam tot ce ar avea nevoie cât timp este în perimetrul festivalului. Acesta poate să aibă o pagină sau 30, depinde de fiecare, iar noi trebuie să bifăm tot ce este notat acolo.
Nimic mai simplu, ați zice, nu? Din păcate, lucrurile tind să se complice ușor pentru că de multe ori cerințele nu se rezumă doar la ”apă” sau ”banane”, ci sună cam așa: ”apă de cocos brandul X” și ”banane mai mici, coapte mediu”. Practic, e necesară o muncă de câteva luni ca să reușești să bifezi tot și lucru în echipă foarte intens cu toate departamentele din cadrul festivalului – design, amenajări, baruri, producție etc.
Eu mă ocup îndeosebi de riderele pentru artiștii de la mainstage, dar sunt responsabilă pentru toate numele din line-up. În primul an eram 10-15 oameni în echipa de guest. Eu mai făcusem asta în trecut, dar nu în cadrul unui festival de muzică. Nu am știut foarte bine la ce să mă aștept și am ajuns să nu dorm 4 zile cât a durat festivalul. Am început ușor-ușor să cresc echipa până am ajuns la aproximativ 50 de persoane, acestea fiind doar pe poziții de coordonare, fără să includem șoferii și voluntarii. Pentru secondary stages mă bazez pe doi colegi care fac advancing-ul, adică țin legătura cu agentul și află dorințele artistului – când vin, cu ce vor să vină, ce vor să mănânce și ce nu, de câte camere au nevoie etc. Pentru că un artist nu înseamnă o singură persoană, ci pot veni și 25 de oameni – fratele, bona, soția, copilul, toată lumea. Asta pe lângă crew-ul lui. Anul trecut, 200 de artiști din line-up au însemnat aproximativ 900 de persoane pe durata a 4 zile.
Și toți trebuie să plece mulțumiți de la festival. Când nu se îndeplinesc anumite cerințe de pe rider, se pot ajunge și la cazuri în care artiștii nu doresc să urce pe scenă. N-ați crede, dar s-a întâmplat, iar de vină a fost o simplă sticlă de de băutură care nu era disponibilă în România în vremea respectivă.
Râd acum, dar am plâns atunci. M-am urcat în mașină, am mers la toate barurile din Cluj să întreb dacă au băutura respectivă. Totul s-a terminat cu bine, artistul a înțeles că nu putem să îi oferim acea sticlă de băutură și a urcat pe scenă, dar a fost o lecție importantă pentru mine și un exemplu pe care îl dau echipei mele întotdeauna la training. Dacă semnezi că îi oferi ceva artistului, trebuie să faci întocmai. La fel, nu poți să dai alt brand decât își doresc. Dacă nu găsim nicicum ce apare pe rider și îi anunțăm din timp, în 99% din cazuri înțeleg și vor altceva. O altă aventură a fost cu un artist care a cerut apă de cocos, dar cu pulpă, iar colegii de la depozit au găsit doar cu aromă de mango. Fiind trecută prin experiențe anterioare, nu am conceput să intre artistul și să găsească altceva decât ce voia, așa că l-am așteptat și i-am spus că s-a făcut o greșeală. A reacționat foarte bine, dar nu ar fi fost așa dacă o găsea el singur. Oricum, cei mai demanding artiști sunt cei de genul feminin. Tot timpul aștept cu emoții riderele lor.
Alte cerințe ieșite din comun? Avem.
Mă așteptam la întrebarea asta și chiar m-am uitat peste ridere înainte de interviu pentru că acum nimic nu mi se mai pare ieșit din comun. Mulți scriu cu roșu pe prima pagină explicând clar că își petrec foarte mult timp călătorind și vor ca cerințele să le fie satisfăcute până la cele mai mici detalii. Toate sunt de înțeles, oamenii au nevoi. Nu mi se pare ciudat să ceară un playstation în cameră. Omul vrea să se relaxeze, iar cel mai probabil acea activitate îi face plăcere. La fel, cineva ne-a cerut un cățel de talie mică să se joace cu el înainte de show, m-am uitat pe contul lui de Instagram și am văzut că în toate pozele apărea cu al său cățel. Era clar că îi era dor de el. Nu am putut să îi oferim un cățel, dar i-am înțeles nevoia. Din seria cerințelor ușor altfel mai avem o piscină cu gheață în backstage, dar în rest se rezumă la a cere un anumit tip de prosop, de periuță de dinți, lumânări și altele. Noi le asigurăm inclusiv obiecte de igienă intimă și lenjerie. Inițial mi se părea ciudat și puțin exagerat să le luam lenjerie, dar apoi am realizat că ei petrec doar câteva ore în fiecare oraș unde au show-uri și efectiv nu au timp să își trimită hainele la spălătorie.
Pe Andreea, chiar și dacă nu o cunoști personal, o recunoști cu ușurință în backstage, aleargă încontinuu și se asigură tot timpul că orice obiect e la locul lui. Ca idee, parcurge zilnic peste 20 km și gândiți-vă că cel mai mult timp și-l petrece în zona vestiarelor din Cluj Arena, într-un perimetru de 500m. De mâncat, mănâncă când apucă și de cele mai multe ori umblă colegii după ea ca să-i reamintească să bea apă. Chiar dacă are dreptul să aibă contact direct cu artiștii, preferă să nu facă acest lucru decât în cazuri deosebite și se limitează în general la o comunicare non-verbală. Din respect pentru artiști, dar și pentru a da un exemplu echipei sale. Ține mult la intimitatea acestora și consideră că artistul vrea să se relaxeze înainte de show, nu să facă poze, nu să socializeze. Armin vine pentru al cincilea an la Untold, ea este în permanență lângă el, și cu toate acestea au vorbit de maxim 2 ori. Din simplul motiv că nu consideră necesar să-l deranjeze. Ce simte în ultima zi, când e aproape gata și a trecut peste toate provocările ediției?
Ultima zi e foarte înșelătoare. Festivalul în sine reprezintă un carusel de emoții pentru mine. Nu există un sentiment de relaxare completă, ci maxim câteva momente în care îmi trag sufletul, mă reculeg și mă pregătesc să o iau de la capăt. Eu, cu vreo 10 zile înainte de festival, îmi fac bagajul și mă mut la stadion. Nu stau departe și aș putea merge acasă, dar aleg să fac asta pentru că orice s-ar întâmpla, simt că trebuie să fiu acolo. Am oameni foarte buni în echipă și am încredere în ei, dar vreau să fiu prezentă, să am siguranța că a fost luată exact decizia pe care aș fi luat-o eu. Nu am un program fix de lucru într-o zi. În momentul în care toate-s la locul lor, dorm. Nu când sunt concerte, ci când e gol festivalul și toți au plecat acasă. S-a întâmplat să mai recurg la power naps, căci efectiv cedam. Făceam asta doar când vedeam că totul, absolut totul este în regulă. Până acum 2 ani obișnuiam să beau energizante și am crezut că rezist datorită lor, dar de fapt adrenalina keeps me going. Beau eventual un magneziu pe zi și o iau de la capăt.
La fiecare ediție se întâmplă ca 1-2 oameni din echipă să aibă nevoie de îngrijiri de la spitalul mobil. Nu realizezi cantitatea de muncă din backstage până nu adormi pe o canapea acolo, vă zic din experiență personală. Sunt 4 zile, dai tot ce poți, pentru mine oamenii aceia sunt super eroi.
E mult de muncă, dar e foarte fain. Eu încerc de câte ori avem un moment de respiro să îi duc pe colegii din echipă la etajele superioare din stadion pentru că atunci când ești doar în biroul care e în vestiarul stadionului, nu știi ce se întâmplă de fapt în fața scenei. Ajungi la epuizare fără să apuci să știi ce ai reușit să faci. Așa că, îi duc la etaj să vadă 70.000 de oameni cu mâinile în aer și să înțeleagă că noi suntem parte din asta, că munca și implicarea noastră face acest festival să se întâmple. E un sentiment incredibil și trebuie conștientizat. Primim feedback de la artiști, avem zeci de mesaje de la ei în care ne spun cât de bine s-au simțit la noi și ne compară cu festivaluri internaționale, în condițiile în care nici nu știau unde e România când au auzit de UNTOLD prima dată. Nu-ți vine să crezi și te gândești că zic asta tuturor, dar când îi vezi că declară același lucru public pe scenă, în fața oamenilor, îți dau lacrimile. De bucurie. Sunt pline conturile lor de socializare cu video-uri și poze din festival, chiar se vede că le place. Și a fost nevoie de multă muncă și efort din partea noastră ca să ajungem aici.
Suntem în aprilie, iar agenda Andreei se anunță destul de plină pe următoarele luni. În mai, iunie, iulie e vârful activității sale. În aprilie încă face planificare, un fel de liniște dinaintea furtunii. Și dacă vă întrebați, aflați că este aproape imposibil să îmbini munca cu distracția când ești pe o astfel de poziție.
Nu mă simt parte din festival în sine, din toată distracția Untold. Cred că nici nu e posibil când ești în tabăra cealaltă. Nu ai cum să ții o bere în mână, ești la job. Simt unele show-uri, îmi ajung la inimă, dar nu mă distrez. Singurul show la care apucăm să ne simțim bine toți din echipă și să ne relaxăm e cel al lui Armin, pentru că este timp suficient încât să avem siguranța că e totul în regulă. Mi-ar plăcea să fiu o dată participantă la Untold, măcar o zi. Momentan profit de faptul că există alte festivaluri unde pot să mă relaxez și să mă bucur de muzică fără să mă uit la ceas și să mă gândesc ce am de făcut în următoarele minute.
La final, ne-a mărturisit că dacă am fi întrebat-o anul trecut cât timp mai vrea să facă munca aceasta, ne-ar fi răspuns că toată viața, cel puțin până la 60 de ani. Acum însă realizează că încep să i se termine bateriile și ar zice undeva la 5-10 ani. E o muncă foarte solicitantă și partea tricky e că ei nu se opresc după prima zi de Untold, ci în noiembrie, moment în care intră într-o depresie groaznică, pentru că nu au aceeași activitate cu care sunt obișnuiți. Și din aprilie sunt iar în priză. Ne-a asigurat însă că va rămâne în domeniul organizării de evenimente în continuare, iar noi sperăm să se țină de cuvânt pentru că am văzut-o mereu făcând doar treabă bună.
Ce zici? Crezi că ai face față pe poziția de Guest Manager la Untold?
