7 mituri despre pizza în care e timpul să încetăm să mai credem

Home $ Articole $ 7 mituri despre pizza în care e timpul să încetăm să mai credem

by | Apr 17, 2019 | Articole

Da, astăzi vorbim despre pizza. E miercuri, știți bine că aceasta este cea mai grea zi din săptămână pentru mine, aveam nevoie de ceva care să mă înveselească rapid. Și cum mereu apelez la o comandă care are în centru subiectul cu pricina atunci când scriu despre mâncare (sunt și eu om, am sentimente pentru poftele mele culinare!), azi am ales pizza. Așa a dictat inima și cică ei nu i te poți opune.

Mai exact, abordăm tema miturilor care trebuie distruse când vine vorba de acest preparat, plecând de la diverse lucruri care mi-au ajuns la urechi de-a lungul timpului. Pentru că mie personal îmi stau feliile de pizza în gât când sunt într-un restaurant și aud de la masa alăturată că oamenii se plâng de formă, margini arse sau, preferata mea, că nu arată ca în poză. Enough is enough, let’s break down some myths!

PS: În centrul atenției este pizza artizanală, în care regăsim savoarea ingredientelor de calitate superioară, fără conservanți și aditivi. Un produs artizanal este unul în care procesul de fabricație nu este de serie, la scară largă, iar tehnologia este utilizată în mică măsură

1. “Eu am mâncat pizza adevărată în Italia și nici nu se compară la gust cu aceasta”

Desigur, nicăieri nu-i ca în Italia și nici vorbă să ne iasă și nouă, că doar nu noi am inventat pizza! Partea amuzantă e că… nici italienii nu merită toate aplauzele în cazul de față. Istoria acestui fel de mâncare este mult mai îndepărtată decât pare la prima vedere, ajungând chiar în antichitate, când romanii, grecii, israelienii, babilonienii și egipteni găteau ceva extrem de asemănător cu foccacia zilelor noastre. Într-o formă primitivă, pizza datează încă de atunci. Ce-i drept, oamenii săraci din Napoli au făcut aluat din făină de grâu, peste care au adăugat ulei de măsline, roșii, brânză și ierburi aromatice, însă nu le putem acorda lor tot meritul. Italienii nici măcar nu se regăsesc în topul clasamentului atunci când vine vorba de cantitatea de pizza mâncată anual, acest loc fiind rezervat (nici nu o să vă vină să credeți pentru că nici mie nu mi-a venit) norvegienilor! Iar dacă nu știați, una dintre cele mai bune pizze din lume este făcută în Japonia.

2. “Am primit o pizza arsă, uită-te și tu ce margini are”

Tot mai des vedem că restaurantele ne servesc, fără pic de rușine, pizza ale cărei borduri prezintă urme de arsuri. Mai mult, postează și astfel de poze în online, promovându-și produsul cu acest aspect. E ca și cum ar vrea ne transmită că e absolut normal ca în urma procesului de maturare, respectiv de coacere a aluatului, marginile să fie ușor rumenite, având în vedere că sunt mai înalte. Inadmisibil, dom’le, să se scoată marginile din pizza dacă altfel nu se poate!

3. “Și nici măcar nu e rotundă”

Asta e cireașa de pe tort, mi se strică automat toată seara când o aud. Nu am crezut că există oameni deranjați de faptul că pizza nu e perfect rotundă până când n-am aflat că stau cu unul în casă. Și-n ziua de azi mi se pare incredibil că nu toată lumea realizează faptul că aluatul este modelat cu mâna de către pizzari, și nu turnat într-o formă, ca atunci când facem brioșe sau biscuiți de Crăciun. E de așteptat ca pizza să nu iasă la fel mereu. Și serios vorbind… forma ar trebui să fie ultima problemă atâta timp cât vă satisface pofta culinară.

4. “Pizza e unul dintre cele mai ieftine preparate, ce e cu prețul acesta?!”

Ideea aceasta de pizza ieftină cred că a rămas întipărită în mentalul colectiv datorită legendei aceleia în care se spunea că cineva a ajuns acasă, nu știa ce să facă de mâncare și a aruncat pe un blat ce mai avea prin frigider. Da, pizza e ieftină dacă o faci la tine acasă cu ce mai ai la dispoziție, dar balanța se clatină ușor în momentul în care treci pragul unui restaurant unde găsești ingrediente de cea mai bună calitate, o rețetă autentică, oameni care să o pregătească pentru tine și așa mai departe. Veți vedea că acolo unde prețul poate părea mai mare nu există de regulă nici promoții sau oferte 1+1, tocmai pentru că nu se dorește targetarea tuturor segmentelor de consumatori și se pune foarte, foarte mare accent pe gustul din farfurie, dat de un singur lucru: ingredientele folosite. La Pizza Hut costă 40lei o pizza și nici măcar nu e produs artizanal, take that. În New York cică ar exista un sortiment de pizza, cu homar și caviar, care ajunge la nu mai puțin de 1000 de dolari. Bine, ai și varianta cu aur de 24k.

5. ”Și la cât de subțire e în mijloc… abia o simțim”

Flashnews! Pizza adevărată este subțire în centru și are un cornicione aerat, datorită procesului de maturare. Mai mult, pizza adevărată este și moale, în pizzeriile din Italia (că tot vă place comparația aceasta) nu-i suflet de om acolo unde pizza e crocantă, nici nu se concepe așa ceva. În plus, atâta vreme cât aceasta se îndoaie, dar nu se rupe, fiți siguri că mâncați ce trebuie.

6. “Nu arată ca în poza pe care au postat-o pe Instagram”

Foarte des întâlnim expresia ”pozele au caracter de prezentare”, dar la câte mi-a fost dat să aud în restaurante cred că 3% din populație realizează ce înseamnă acest lucru. Caracterul de prezentare se referă la faptul că nu este reflectat în totalitate aspectul produsului finit. Luând în calcul că vorbim și despre o pizza artizanală, unde există control minim a modului în care arată marginile (că tot vorbeam), iar distribuirea ingredientelor pe blat ține fix de inspirația de moment a bucătarului, mi se pare de-a dreptul absurd să ne așteptăm ca pizza din fața noastră să copieze o altă pizza, care a existat la un moment dat și a avut norocul să fie vedetă și să ajungă pe Instagram. Fiecare pizza e unică, ca și noi de altfel. Bucurați-vă de ea.

7. “Nu o să mai încăpem pe ușă când plecăm, pentru că pizza îngrașă”

Orice mâncați o să vă îngrașe dacă nu sunteți în deficit caloric. Punct. Părerea mea este că nu are sens să vă chinuiți optând pentru un preparat care vă face să vă simțiți vinovat, mizerabil și mai gras decât o ușă. Dacă nu savurați în totalitate ceea ce mâncați, nu faceți altceva decât să vă tulburați liniștea mintală. Dar e bine să știți că e absolut normal să fi mâncat super healthy toată ziua, iar seara să împărțiți o pizza cu cineva drag. Ghidați-vă după regula 80/20 și nu puneți presiunea dată de 100% sănătos – no sugar, no carbs, no sweets. La finalul zilei contează să fiți împăcați cu alegerile pe care le faceți, atât.

Indiferent de oră sau ocazie, niciodată nu e nepotrivit să comanzi sau să ieși la o pizza. Complet adevărat, testam să văd dacă sunteți atenți și ați sesizat că nu e nimic în neregulă cu această propoziție. My to-go place când vine vorba de acest preparat este cut & crust, încă de la prima vizită pe care le-am făcut-o. M-au convins că folosesc doar ingrediente superioare din punct de vedere calitativ, m-au cucerit cu Longa Combo unde pot combina două sortimente de pizza și împărți cu prietenii și au opțiuni pentru orice toană culinară ce-mi vine. Momentan, preferate mea e Bufala e Crudo, una din cele trei pizze noi poposite în meniu. Apropo, recent au introdus și paste, salate, câteva deserturi bune de tot și drink-uri răcoritoare. Le-ați testat?

Voi ce alte mituri legate de pizza ați mai auzit de pe la mesele vecinilor prin pizzerii și restaurante?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!