Articolul a fost actualizat în iulie 2023.
Te întrebi și tu de ce plâng chitarele, dar tutorialele de pe YouTube nu te ajută prea mult să dezlegi acest mister? Sau poate vrei să o impresionezi cu o serenadă, dar ți-ai dat seama că s-a pus praful pe instrumentul la care nici până în ziua de azi nu ai încercat să cânți? Nu trebuie să te naști cu un har de nedescris ca să fii pasionat de domeniul artistic, iar în ajutorul tău pot veni cursurile pentru diferite instrumente muzicale. Cu alte cuvinte, nu e necesar să ai talent, ci doar răbdare și ambiție. Și cine știe, poate va ieși la iveală artistul încă nedescoperit din tine.
Dacă ai decis că de luna aceasta vrei să începi cursurile, noi îți prezentăm o listă cu opțiuni ca să nu mai găsești motive să amâni momentul, la fel cum ai făcut (cel mai probabil) cu lista de rezoluții de la începutul anului. Așa că gândește-te bine, alege locația și lasă visul tău să devină realitate.
#1 Music Hub Cluj
Aici vei avea posibilitatea să înveți să cânți la tobe, chitară, pian, vioară și canto. Cursurile sunt structurate în funcție de nivelul de cunoștințe la care se află fiecare persoană (începător, intermediar și avansat) și cu siguranță instructorii vor avea răbdare să te facă să înțelegi care e faza cu muzica. Dacă vrei să îți exprimi și talentul vocal, cursurile de canto se pot împleti de minune cu cele pentru un instrument muzical, iar tu vei deveni astfel un artist total.
Locație: Calea Baciului nr. 99, Cluj Napoca.
#2 The Beat
Și aici poți învăța să cânți la pian, chitară sau tobe, iar cursurile de canto sunt și ele prezente în program. Mai mult, aici poți învăța și ceea ce ține de producție muzicală. Indiferent că ești adult, tânăr sau vrei să îți îndrepți copilul către un domeniu artistic, acesta este locul în care vârsta nu cunoaște limite. Cu un abonament lunar vei merge săptămânal la curs, iar dacă talentul tău începe să capete noi valențe, vei putea fi parte dintr-o trupă. Astfel îți vei face noi prieteni și nu vei mai avea nevoie de un garaj, ca în filmele americane, pentru repetiții cu trupa.
Locație: Str. General Traian Mosoiu 28.
#3 Society music
Pe lângă chitară, pian sau canto, aici vei putea să înveți să cânți și la vioară. Cursurile sunt individuale, cu o durată de 50 de minute și există mai multe tipuri de abonamente, în funcție de numărul ședințelor săptămânale. Profesorii sunt gata oricând să te primească cu brațele deschise și să te facă să pășești încrezător în acest univers artistic, șlefuind cu grijă orice formă de talent sau de determinare.
Locație: Strada Iasomiei 34.
#4 Ars Cantus
Cei de la Ars Cantus pun la dispoziție doritorilor o gamă variată de cursuri pentru diferite instrumente muzicale: flaut, blockflote, pian, vioară și, bineînțeles, canto. Cursurile se adresează în special copiilor, dar sunt bine primiți și toți ceilalți care vor să pășească în acest domeniu artistic. Fiind o școală de muzică de tip privat, durata cursurilor este mai mare, deci trebuie să treci de la hobby la pasiune și să îți dedici mai mult timp.
Locație: Str. Iuliu Moldovan 39 Cluj-Napoca.
#5 Cursuri de chitară în Cluj
Dacă gândul că ai o chitară de ceva timp și nu știi să cânți la ea nu te lasă să dormi noaptea, acesta este locul ideal în care îi poți acorda, în sfârșit, atenția cuvenită. Vei găsi un cadru relaxat în care profesorii îți pot deveni prieteni. Personal, nu cred că mai trebuie să stai pe gânduri ca să îți iei chitara în spate și să pornești către primul curs.
#6 Voltaj Academy
După cum se arată și pe site, alege să faci ce îți place! Poți opta astfel pentru cursuri de pian, chitară, bass și tobe în funcție de visul tău. Iar dacă în minte ți se întâmplă des să îți răsune melodiile celor de la Voltaj, ești cu un pas mai aproape de ei. Uită-te peste pachetele de cursuri și vezi ce ți se potrivește, nu mai lăsa pe mâine ce poți face astăzi.
#7 Palatul Copiilor Cluj
Nu în ultimul rând, o opțiune ideală pentru cei mici este Palatul Copiilor. Aici profesorii îi pot ajuta să învețe să cânte la pian sau la chitară, iar dacă toate merg conform planului, cursurile de canto pot veni în completarea celor de mai sus. În acest fel, copiii își vor face noi prieteni și își vor petrece timpul liber într-un mod cât se poate de util.
Locație: Republicii, nr. 23.
#8 Site-uri de anunțuri
De asemenea, o variantă ar putea fi și site-urile de anunțuri sau grupurile de pe Facebook. La un simplu search vei găsi o listă lungă de persoane care își oferă disponibilitatea pentru a te îndruma în acest domeniu artistic. Alegerea îți aparține pe deplin.
Acum, că tocmai ai descoperit câte opțiuni sunt pentru a face ceva nou în timpul tău liber, care îți mai sunt scuzele? Adună-ți prietenii, mergeți la cursuri, apoi puteți pleca liniștiți în turneu cu trupa nou formată.