Unde poți ieși cu copilul și familia de 1 iunie în Cluj

by | May 30, 2019 | Articole

1 iunie este acea zi din an în care iese la iveală copilul din tine, indiferent de vârstă. Ziua în care îți amintești de serile în care te jucai în fața blocului și de serbările de la școală. Ziua care, în mod oficial, îți spune că a venit vara și că în scurt timp vei fi într-o vacanță bine meritată pe malul mării. Iar acest lucru se repetă în fiecare an.

Cu speranța că ziua de 1 iunie va aduce și o vreme bună, lăsând în urmă ploile care ne-au tot luat prin surprindere în ultima perioadă, iată o listă cu activități la care poți merge împreună cu familia sau, de ce nu, la care îți poți afișa latura ta copilăroasă fără a te simți privit și judecat.

#1 Festivalul ARTDealul
Ajuns deja la a IV-a ediție, festivalul își propune să aducă în același loc familii și grupuri de prieteni, invitându-i să ia parte la diferite activități, în mijlocul parcului, departe de agitația orașului. Dacă vrei să vezi cine este cel mai flexibil din familie, ia cu tine salteaua de fitness, o sticlă cu apă și haine lejere și hai să descoperi la activitatea de yoga în familie. Nu trebuie sa fii sportiv de performanță, contează să te distrezi. #ArtMeetsTherapy

Dacă încă te gândești cu tristețe la orele de chimie pentru că niciodată nu primeai suficiente substanțe încât să arunci școala în aer, la cornerul experimental vei avea ocazia să iei contact, din nou, cu eprubetele. Nu, tot nu vei avea ocazia să îți vezi școala cum se prăbușește, însă cei mici pot descoperi cum funcționează lumea și care este misterul care stă la baza experimentelor chimice.
Spre seară, după o zi atât de plină de activități, vă puteți găsi liniștea vizionând un film care nu ține cont de vârstă: Regele Leu. Dacă veți mai avea energia necesară, o puteți lua de la capăt a doua zi, întrucât festivalul se încheie pe 2 iunie.

#2 EducaTIFF
Cunoscutul festival de film TIFF aduce și o serie de proiecții destinate celor mici, care cu siguranță vor fi la fel de intersante și pentru părinți. Dacă ți-ai propus să faci altceva pe 1 iunie, dar totuși vrei să treci și pe la EducaTIFF, nu-i problemă. De pe 31 mai și până pe 9 iunie, cu siguranță vei găsi un moment liber în care să îți iei familia și să mergeți la un film. Programul filmelor poate fi consultat aici.

#3 Samsara’s Happy Kids Celebration
Dacă vrei să testezi un prânz lipsit de carne și în același timp copilul să nu poată face mofturi și să se simtă bine, Samsara este locul ideal. Cât timp îți savurezi mâncarea, cel mic se poate juca liniștit, facându-și în acest mod și noi prieteni.

#4 Plimbare în Grădina Botanică
Când ai fost ultima dată în Grădina Botanică? Dacă nu mai ții minte, a sosit momentul să îi anunți pe cei dragi ție și să faceți o vizită acestei oaze de liniște și de frumusețe. În plus, copiii cu vârsta până în 14 ani au intrare gratuită în baza carnetului de elev și vor putea lua parte la activități desfășurate de biologi care îi vor ghida pe Poteca tematică.

#5 Ziua Copilului-Jocurile copilăriei
În parcul Grigorescu, sărbătoarea copilului ține trei zile, de pe 31 mai și până pe 2 iunie. Evenimentul a ajuns deja la a V-a ediție și are rolul de a deconecta copiii de la tehnologie și de a le arăta alte modalități de petrecere a timpului liber. Astfel sunt invitați să socializeze, să își facă prieteni noi și să vadă, în sfârșit, cum se distrau părinții și bunicii pe vremea lor. Intrarea este liberă la toate activitățile, iar voia bună nu trebuie uitată acasă! 🙂

#6 Hai-hui printre Povești
În caz că te plimbi hai-hui prin parc pe 1 iunie, te vei trezi într-o poveste. Zona va fi animată de activități, ateliere și spectacole, toate celebrând atât copilul din tine, cât și pe cel de lângă tine. În cadrul acestui eveniment va avea loc și crosul copiilor, activitate care dorește să scoată în evidență importanța sportului în dezvoltarea armonioasă a celor mici. Activitățile au loc și pe 2 iunie și puteți să vă bucurați astfel mai mult de copilărie și de atmosfera ludică transmisă de parc.

#7 Teatru la Mini Reactor
Rămânând în aceeași sferă artistică și cei de la Reactor au pregătit o surpriză pentru cei mici, spectacolul Bucătăria Familiei Balaur. Intrarea este liberă, dar trebuie să vă rezervați un loc aici. Prin intermediul acestei piese, copiii își vor putea învinge teama de balaurii de sub pat (sau de ce nu și adulții) și vor dormi mult mai liniștiți noaptea.

#8 Ziua Interacțiunii Om-Animal
Pentru iubitorii de animale, acest eveniment este paradisul care își va deschide porțile la USAMV pe 1 iunie. De la pisici și până la reptile, cei mici vor fi fascinați mai ales dacă încă nu au un prieten care nu cuvântă acasă și, poate în mod miraculos, în urma acestui eveniment se va face o vizită și la un centru de adopții pentru a mări familia.

#9 Laser Tag
Dacă de 1 iunie vrei să te simți ca într-un film de acțiune în care trebuie să ai grija să te strecori printre lasere ca să nu activezi alarma, un joc de Laser Tag este opțiunea perfectă. Locurile sunt limitate și necesită o rezervare, până în 30 mai inclusiv. Părinții sunt și ei bine primiți la această activitate. 😉

#10 Petrecerea copiilor la cățărat
În aceeași sferă încărcată de adrenalină, un alt loc în care copiii se pot distra iar părinții să stea cu sufletul la gură este la Centrala de escaladă. Locuri disponibile sunt doar 20 și, de asemenea, necesită rezervare. Mai multe detalii aici, iar despre Centrala de escaladă puteți descoperi mai multe aici.

#11 Prânzișor în foișor și târg de mici producători
Și mai departe de agitația orașului, într-un cadru în care ne vom aminti de vacanțele de vară petrecute la țară, parcul etnografic Romulus Vuia va fi gazda petrecerii dedicate zilei copilului. De asemenea, în cadrul acestui eveniment vor fi promovați și micii producători care vor fi prezenți la târg, aducând astfel liniștea și atmosfera de la sat în mijlocul orașului. Copiii până în 10 ani au acces gratuit, iar bilete se pot achiziționa de aici.

#12 Weekend la Castel
La Bonțida nu va răsuna, de data aceasta, muzica de la Electric Castle, ci coloana sonoră a diferitelor filme din cadrul TIFF 2019. Merită să rupi din monotonia sălilor de cinema și să vezi cum e să vizionezi un film într-un alt tip de cadru. Biletele găsiți aici, iar mai multe detalii despre proiecții și despre programul evenimentului găsiți aici.

Având în față o listă atât de lungă și de diversă cu activități la care puteți lua parte pe 1 iunie, la care dintre ele dăm întâlnire copiilor din noi?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This