Înainte de a începe să scriu acest articol, am notat în agendă activitățile must try pentru finalul de săptămână. Uite așa, mi-am dat seama că weekendul arată foarte energic. De altfel, nici nu mă gândeam să lenevesc prea mult în casă, știind că are loc Sports Festival. Din 13 până în 16 iunie, publicul de toate vârstele poate experimenta o gamă diversificată de sporturi, majoritatea puse la dispoziție în regim gratuit. Nu puține sunt evenimentele care se desfășoară în aceste patru zile și tind să cred că vei găsi câteva care să se potrivească cu gusturile tale. Eu am căutat, m-am documentat, și îți recomand ce să nu ratezi la Sports Festival 2019.
Îți mai aduci aminte momentele acelea în care te gândeai serios să te apuci de un sport, însă nu știai care ți se potrivește? Decizia ta poate fi mai ușoară dacă vii la Sports Festival. Aici ai ocazia să încerci la nivel începător peste 30 de activități și jocuri sportive, care te vor face să guști puțin din esența educației fizice. Gimnastică, fotbal, beach volley, patinaj pe role, caiac, înot, echitație, karate sunt doar câteva sporturi pe care le poți descoperi în cadrul festivalului. Probabil, în momentul de față, te întrebi pe care să le alegi, însă răspunsul ar fi categoric pe toate. Persoanele doritoare se pot înscrie gratuit la un circuit maraton de 7 ore, prin intermediul căruia au ocazia să încerce toate activitățile deschise spre inițiere. Not gonna miss this!
Senzațiile tari, pumnii strânși și respirațiile tăiate nu vor lipsi din cadrul festivalului, mai ales că ne vom întâlni cu legenda cascadorilor pe două roți. Chriss Pfeiffer, multiplu campion mondial și unul dintre cei mai buni stunt-rideri din lume, vine să uimească publicul cu primul show de e-motorbike din România. Printre cascadoriile lui cele mai cunoscute se numără cea din anul 1997, când a sărit cu motocicleta peste 33 de oameni. Acrobațiile uimitoare vor fi prezente și la Cluj, iar Chriss alături de motocicleta sa electrică vor oferi publicului un spectacol greu de uitat. Not gonna miss this, too!
Dacă m-ar întreba cineva cum aș descrie într-un singur cuvânt Sports Festival, răspunsul meu ar fi dinamic. Cum să fie altcumva, atunci când toate activitățile sunt pline de energie și mai vin și băieții de la OK WORLD WIDE cu sărituri acrobatice de la 16 metri pe un airbag uriaș de 3 metri? Echipa formată din români plecați de pe străzile Londrei, a devenit cunoscută la nivel internațional pentru street dance și bagjump acrobatics. Nici nu e de mirare că a fost remarcată de producătorii emisiunii Got to Dance, sau că a ajuns în semifinalele Britain Got Talent. Spectacolul pe care băieții îl vor oferi în Cluj promite multă adrenalină, iar cei curioși pot experimenta ei înșiși săriturile pe bagjump, ghidați și supravegheați atent de OK WORLD WIDE.
Părăsim puțin zona senzațiilor tari pentru a ne îndrepta spre un sport nobil, și anume, echitația. Am precizat anterior că publicul are ocazia să încerce această activitate în cadrul circuitului maraton, însă e o adevărată plăcere să asiști la un show oferit de profesioniști în acest domeniu. Centrul de Echitație Salina Equines îi va impresiona pe cei prezenți cu numere de dresaj, cascadorii sau probe hipice. Nu știu voi, însă eu nu m-aș sătura vreodată să-i privesc pe instructori alături de caii lor impresionanți cum domină arena, o fac să vibreze și transmit emoție, beatitudine tuturor celor prezenți la spectacol.
Sportul înseamnă bucuria de a face mișcare, fair play, exercițiu constant, dar și rezistență fizică. Despre toate acestea știu cel mai bine sportivii care vor oferi un demonstrativ de forță în cadrul The Strongman Show. Echipa României va concura împotriva echipei Ungariei, într-o întrecere în care puterea și coordonarea mișcărilor sunt esențiale pentru câștigarea probelor solicitante fizic. Care dintre cele două echipe se va dovedi a fi mai rezistentă? Rămâne să aflăm în acest weekend.
Acestea sunt doar o parte dintre sporturile și activitățile pe care organizatorii le-au pregătit pentru cea de a doua ediție a Sports Festival. Puteți consulta programul complet, precum și alte detalii pe pagina de Facebook. Iar cum mâine se deschid în mod oficial porțile festivalului, eu vreau să fiu prima care spune: Pe locuri, fiți gata, start!