Interviu cu Santa Levente și Dora Mircea-Radu despre Discoteca ’80

Am tot pus noi vara la cale povestind despre festivaluri, dar astăzi am mers cu planurile puțin mai departe și am ajuns în data de 21 septembrie, când are loc cea de-a treia ediție Discoteca 80. Pe afiș stau mândre numele Thomas Anders & Modern Talking, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle și Ottawan feat. Esther & Robert, biletele se vând ca pâinea caldă și mulțimea abia așteaptă evenimentul. Până trec lunile de vară, ca să mai scădem din curiozitate și nerăbdare, noi am povestit una alta cu Levente și Dora despre acest concept, despre ce i-au învățat edițiile precedente și la ce să ne așteptăm în viitor.

Încă de la prima ediție au avut parte de feedback-uri foarte pozitive, iar succesul lor se bazează în principal pe 3 elemente: artiștii de pe line-up, categoria de public vizată și organizarea. De la un an la altul au fost tot mai bogați din punct de vedere al artiștilor pe care i-au adus în fața noastră, aceștia având o popularitate foarte mare și, după cum ne-au mărturisit, sunt artiști la care ei consideră că publicul nici nu s-a gândit vreodată că poate visa.

Principala noastră provocare vine tocmai de la cei care fac evenimentul să fie atât de îndrăgit de către oameni – artiștii invitați. Noi avem anumite nume pe listă, însă există riscul ca aceștia să se retragă și chiar să pățească ceva, pentru că vorbim de celebrități care au fost în vogă acum 30-40 de ani, iar acum au o anumită vârstă. Nu încercăm deocamdată să abordăm artiști britanici sau americani din simplul motiv că acum ne concentrăm pe muzica difuzată în discotecile din România în anii ’80 – ea este cea care trezește nostalgia și acest lucru ne dorim să transmitem prin Discoteca 80. Pe lista noastră pentru următorii 3-4 ani apar și artiști din zona britanică și SUA, dar vrem să îi introducem treptat, pentru a vedea și reacțiile oamenilor.

Înainte de a pune bazele acestui eveniment, organizatorii l-au adus la Cluj pe Thomas Anders într-un concert individual. În sală au fost 6000 de persoane, într-o zi de marți, iar comportamentul și emoțiile celor prezenți i-au încurajat să dezvolte conceptul Discoteca 80. Levente recunoaște că nu au inventat ei roata, căci în Rusia, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, acest concert de tip muzica anilor 80 este foarte îndrăgit și apreciat.

Iar dacă e să vorbim despre lecții învățate, Dora ne spune că poate una dintre cele mai importante este aceea că publicul lor este diferit față de 90% din evenimentele clujene. Și este așa pentru că ei au de-a face cu oameni pentru care acest concert este foarte important, constituind (poate) highlight-ul anului din punct de vedere al entartainmentului. Nu vorbim de tineri care au opțiuni din care abia se pot hotărî asupra uneia, ci despre persoane care au trăit anii 80 fără nicio șansă de a vedea acești artiști care sunt aduși pe scenă. Mai apoi a urmat o perioadă de liniște, în care numele acestea au dispărut de pe ecrane, nici nu se știa dacă mai trăiesc. Acum nu există post de radio care să nu le difuzeze melodiile și le auzim des în viața de zi cu zi. Generația care a crescut pe muzica aceasta trăiește un moment de care nu și-a imaginat vreodată că va avea parte prin intermediul Discotecii 80.

Vorbim de o implicare emoțională foarte mare, unii plâng de bucurie, doamnele vin aranjate, coafate, cu cadouri la ele. Vedem o idolatrizare întârziată cumva. Mai mult, avem printre participanți câteva mii de persoane peste 50 ani, oameni care nu obișnuiesc să fie activi în online. În mare parte, publicul nostru are nevoie de ghidaj, iar nouă ne place să credem că am contribuit cât de puțin la educarea acestei categorii de vârstă în zona de concert. Poate nu ne-am fi gândit că achiziționarea unui bilet online va fi o provocare, dar a fost. Și ne bucură mult că am văzut schimbări pe acest plan, că de la an există din ce în ce mai puține întrebări, lumea deja știe că există perioade în care biletul este mai ieftin, după care se scumpește, știe deja cum să folosească biletul de pe telefon, cum este scanat acesta, că nu trebuie să-și facă griji la plata cu cardul pe Internet.

Încă ne amintim că la prima ediție aveau o listă incredibil de lungă de locații de unde puteai cumpăra biletul. În ultimii doi ani nu am mai văzut-o. Încă există, doar că este mult mai puțin solicitată. E mijlocul lunii iunie și se apropie de sold-out. Anul trecut erau la sfârșit de august la numărul bilete vândute la care sunt acum. Spoiler alert: e posibil să mai apară câteva sute de bilete la final de august, dar nu se știe sigur pentru că va fi stabilită structura Sălii Polivalente abia după UNTOLD.

Nu investim exagerat de mult în promovare, cel puțin nu așa cum am făcut-o la început. Am ales să dezvoltăm partea de producție tehnică și cea de show, cu visuals, led-uri, grafică, tocmai pentru a oferi o experiență completă de discotecă. Succesul evenimentului vine din faptul că oferim oamenilor senzația aceea că își pot retrăi tinerețea și noi asta ne dorim să transmitem. Am fost întrebați de ce nu facem două ediții pe an, dar asta ar însemna automat să ne îndreptăm atenția și către alte stiluri sau alt gen de artiști și nu vrem să diluăm conceptul de bază.

 

De la an la an crește numărul de artiști, anul acesta sunt 5, la anul vor fi 6. Da, line-up-ul de anul viitor este deja confirmat și va fi anunțat la evenimentul din acest an, în 21 septembrie. La 3 zile după vor fi puse și biletele la vânzare, în regim early bird, după care costul se va mări treptat. Având în vedere trendul general și predispoziția apariției evenimentelor de genul acesta, probabil ați observat și voi o majorare a prețurilor de la an la an. Dacă vă aflați în căutarea unei explicații, aflați că acest fapt se datorează creșterii prețurilor artiștilor, însă noi zicem că merită în totalitate. Apropo, am fost și noi anul trecut, în caz că nu vă amintiți.

20% din participanți sunt din afara Clujului, atât din țară, cât și din afară. Asta înseamnă cam 2000 de persoane. Lucrul acesta ne responsabilizează și mai mult. Oamenii se pregătesc sufletește pentru momentul evenimentului, poate ascultă zi de zi melodiile artiștilor care vin, își planifică ținute și așa mai departe. Lucrăm cam cu aceiași oameni tot timpul, punem mare accent pe partea de acces în sală și micile detalii. În primul an, accesul s-a făcut într-o oră jumătate, anul trecut a durat doar 20 de minute. Pe uși am pus hărți ale sectoarelor, am încercat să le oferim toate indicațiile necesare oamenilor pentru a se simți confortabili, să nu se simtă pierduți în spațiu. Sala Polivalentă, poate nu ni se pare nouă, dar poate fi copleșitoare pentru unii care îi calcă pragul pentru prima dată.

În timpul evenimentului, Levente se împarte între artiști și invitați. Ne-a mărturisit că vrea să cunoască oamenii care urcă pe scenă, să vadă în spatele artiștilor și ar minți dacă ar spune că nu e încântat să-i aibă în față, să poată interacționa cu ei la nivelul la care o face. Pe unii chiar i-a recomandat pe mai departe altor organizatori din România, au mers și acolo și au făcut un show excelent. Dacă vă întrebați ce mai fac în prezent legat de Discotecă… ei bine, momentan se ocupă de partea de customer, respectiv sunt implicați și în alte festivaluri și proiecte. Se vor ocupa foarte aplicat doar cu 3 săptămâni înainte de eveniment, ei deja știu exact cum va arăta totul și cine e responsabil, au avut întâlniri tehnice săptămânal.

Rămâne doar să așteptăm acum. Voi v-ați luat bilet la Discoteca 80?

 

 

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This