Articole, Tu. Afară. Acum

Librării #cool în Cluj

Cu siguranță nu puține au fost momentele în care te-ai oprit din plimbarea de seară pentru a admira vitrina unei librării, tot timpul dichisită cu multe titluri misterioase care așteaptă curioși să le dezlege. Fie că ești #booklover sau nu, timpul petrecut printre rafturile pline de cărți te va relaxa și te va induce într-o stare de visare, reușind astfel să te scape de grijile cotidiene.

Și cum nu e tocmai în regulă să judeci o carte după copertă, ești invitat să descoperi cu adevărat frumusețea cuvintelor ce compun o operă în librării. În ultima vreme, acestea devin tot mai cosy în ideea de a atrage tot mai mulți cititori și de a demonstra că lectura e cool și poate fi o metodă de petrecere a timpului liber. Iar dacă medicii ne îndeamnă să facem mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi și să bem 2 litri de apă, cu siguranță scriitorii ne-ar sfătui să citim zilnic, cât de mult posibil (e ok și după ora 18, cititul nu îngrașă).

Prin urmare, iată mai jos o listă cu librării din Cluj în care te vei simți ca acasă și te vei îndrăgosti inevitabil de o carte sau te vei regăsi într-un personaj.

#1 Diverta
Nu de multă vreme, cei de la Diverta și-au mutat domiciliul în inima Clujului (mai exact în Piața Unirii 31-33, parter), așa că dacă pierzi vremea prin centru nu ai scuze ca să nu le faci o vizită. Cu un design modern și cu lucruri aranjate la milimetru și pe culori (dacă suferi de OCD, aici e Raiul pe Pământ), vei reuși să pătrunzi într-o altă dimensiune, unde parcă toate cărțile îți vor face cu ochiul. De asemenea, e foarte posibil că îți vei dori să cumperi și să ai în camera ta toate obiectele de home deco din librărie. De asemenea, cei de la Diverta pot fi găsiți și în incinta Iulius Mall, unde ai posibilitatea de a savura o cafea pregătită cu grijă de cei de la MERON, în timp ce te pierzi într-o poveste.

#2 Cărturești
Că tot veni vorba de Iulius Mall, după alergat de la o cabină de probă la alta ne putem trage sufletul și la Cărturești, acel loc care te face să te simți ca acasă încă de la primul pas făcut în librărie. Pe lângă cărți, vei descoperi tot felul de articole decorative, accesorii, jocuri, viniluri care îți vor fura ochii și sufletul. Liniștea de aici te va face să pierzi noțiunea timpului și îți vei dori să rămâi captiv în paginile pe care tocmai le-ai descoperit. De asemenea, e locul ideal de unde poți cumpăra un mic cadou unei persoane dragi atunci când ești în pană de idei (mereu funcționează, vă spun din experiență) și nu vorbim doar despre cărți. Totodată, cei de la Cărturești sunt pentru tine și în Vivo și Platinia, așa că data viitoare când iei la pas toate magazinele pentru a vâna reduceri, știi unde să mergi să te odihești puțin.

#3 Book Corner Librarium
Dacă te prinde soarele amiezii în centru, poți intra și până la Book Corner Librarium (Eroilor nr. 15) să te răcorești puțin și, de ce nu, poate să îți cumperi o nouă carte pe care de această dată chiar o vei citi. Să nu faceți greșeala pe care am făcut-o eu primele dăți când am intrat în librărie și m-am învârtit doar la parter, întrucât exista și un etaj (oare pentru ce altceva ar fi putut fi o scară interioară acolo?) care este spațiul perfect pentru iubitorii de lectură. Doar ai grijă să nu adormi pe canapele, lucru care e foarte posibil să se întâmple datorită muzicii liniștitoare de pe fundal sau a atmosferei care te duce cu gândul la acasă. De trecut în revistă este și view-ul pe care îl ai dacă te apropii de geam. Iarna parcă asiști la o poveste privind afară, Book corner Librarium fiind locul perfect de a face spam pe Instagram cu fotografii care mai de care mai creative.

#4 Bookstory
Peste drum de librăria amintită anterior, se găsește Bookstory (Eroilor nr. 6-8), alt colț de liniște care vrea să te țină captiv într-o poveste. Ce are în plus acest loc față de celelalte? Este gazda Clubului de Carte Cluj, unde periodic iubitorii de lectură își dau întâlnire și propun spre dezbatere un anumit titlu sau subiect. Oricine este bine venit la aceste evenimente, scopul lor fiind acela de a promova lectura și de a-ți oferi posibilitatea de a-ți face noi prieteni și cunoștințe cu care împărtășești aceeași pasiune nemăsurată pentru cărți. Atmosfera te îndeamnă la visare și mai mult ca sigur nu vei rezista să nu iei în mână o carte prin care să îți bagi nasul. Mai bine îți bagi nasul într-o carte oricum, decât în treaba altuia.

#5 Librarium Universității
Se pare că centrul Clujului este suma tuturor librăriilor, deci paradisul pentru pasionații de cărți. Pe Strada Universității, nr. 1, veghează către turiștii fascinați de frumusețea orașului această librărie cu nume sugestiv și care așteaptă, cu nerăbdare, curioși să dezlege tainele lecturii. Cu o atmosferă de calm specifică acestor locuri și cu rafturi imense și pline de povești, vei fi tentat încă de cum vei intra să cercetezi cu atenție titlurile și să răsfoiești o carte care ți-a stârnit interesul, iar după câteva minute poate chiar pleci cu ea acasă, să te izolezi astfel de griji și de probleme în noul tău univers.

Cumulate într-o categorie aparte, anticariatele din Cluj pot fi și ele un loc numai bun pentru iubitorii de lectură și pasionații de vintage, iar centrul orașului ascunde destule astfel de comori ascunse. Nu vă spun unde se găsesc, vă las vouă plăcerea să le explorați pe deplin, un fel de provocare la Treasure Hunt într-o zi în care ați rămas în pană de idei și nu știți ce să mai faceți și pe unde să mai iesiți.

Librăriile din Cluj chiar sunt un loc chiar #cool, unde te poți pierde printre cărți și în care te vei afla constant în căutarea timpului pierdut. Prin ce librării ne intersectăm ca să schimbăm impresii despre cărțile tocmai citite?

ClujLife - Te scoate din casă
Publicat de: Alexandra Chirilă

Instagram

Ultimele articole

Cum a fost la MOX 2019

Iată că a venit și momentul acela din an când e imperativ să lăsăm totul la baza muntelui și să urcăm în vârfu-i doar cu strictul necesar pentru supraviețuire și …

Evenimente viitoare

Tue 16

Festina lente // expoziție foto Virgil Mleșniță

27 June, 12:00 am - 19 July, 12:00 am
Tue 16

Summer Garage SALE

16 July, 12:00 pm - 8:00 pm
Tue 16

Girls Who Code Cluj – Workshop no.1

16 July, 6:30 pm - 8:30 pm
Tue 16

Trivia a la T @ Doamna T

16 July, 7:30 pm - 10:00 pm
Tue 16

Cleo Quiz

16 July, 9:00 pm - 11:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.