Articole

Care e atmosfera în birourile Jazz in the Park, cu câteva ore înainte de începerea festivalului

Vă închipuiți – nu ne-am putut abține și nici nu am putut sta la distanță de Parcul Central și ce ne pregătesc organizatorii Jazz in the Park pentru ediția din acest an. Așa că am lăsat totul baltă la birou, am luat aparatul de fotografiat și am mers să vedem care e atmosfera… pe teren, cum stau pregătirile, ce stare de spirit are echipa. Mai ales că ploaia de ieri dimineață ne-a trezit pe toți cu un singur gând pe buze – ”Dacă plouă (și anul acesta) la Jazz in the Park?” Nu plouă, s-a stabilit, va fi doar soare și jazz.

După primii pași pe aleile parcului am devenit ușor neliniștită, mă așteptam să găsesc mai multă agitație, mai multă lume fugind de colo-colo. În realitate, lucrurile se desfășurau într-un ritm normal și fiecare om își vedea de treaba lui, fiecare lăsând impresia că știe cu precizie ce are de făcut. Ușor ușor, toate prindeau contur chiar sub ochii noștri. Concluzia la care am ajuns a fost că până și organizarea acestui festival e la fel ca o piesă chill de jazz. Încă câteva minute în parc și mi-am amintit că și muzica jazz are notele sale înalte, căci pe ici-colo se mai auzeau strigăte de ”Unde-i X și când vine cu piesa lipsă?”. Pe lângă aceștia, parcul își urma cursul său normal, cu oameni legănându-se leneși în hamace sau la plimbare pe malul apei.

Prima mișcare a fost să ne strecurăm în Clădirea Casino, unde știam că și-au adus biroul pentru câteva zile cei de la Fapte. Le-am găsit acolo pe Laura și Lorena, parte a echipei de comunicare, în acțiune bineînțeles, și pregătindu-se meticulos pentru întâlnirea cu voluntarii care fuseseră selectați pentru a le oferi o mână de ajutor pe perioada Jazz in the Park și de a învăța direct de la specialiști. La ședință m-am pitit și eu într-un colț și am ascultat-o atent pe Laura Laurențiu cum explica tuturor celor prezenți ce atribuții au, în ce situații se mai poate apela la ei, ce articole va scrie fiecare și când se așteaptă livrarea acestora, cum va decurge colaborarea cu echipa foto, precum și instructajul privind aplicarea sondajului de opinie. Da, anul acesta, pentru prima dată în cadrul acestui eveniment, există șansa să fiți rugați să vă dați cu părerea. Întrebările sunt simple, trebuie doar să aveți puțină răbdare în completarea acestora. Eu una nu am avut niciun fel de întrebare pentru Laura la finalul ședinței, dovadă că totul era clar și oamenii gata de muncă.

A fost prima dată când am întâlnit-o pe Lorena Copil, pe care până acum o reperasem doar în online (sorry for stalking, Lorena). Fiind destul de aproape de echipă în fiecare an, am constat că este o prezență nouă și am fost curioasă cum a ajuns să lucreze pe partea de comunicare și de când. Și am aflat că ea a avut prima interacțiune cu Jazz in the Park anul trecut, ca voluntar, mai exact a fost manager de locație la Muzeul de Artă. Mai apoi, a colaborat tot în calitate de voluntar pentru Jazz in the Street, iar mai târziu, când a apărut call-ul pentru internship, a aplicat și a fost acceptată în echipă. Acum 9 luni, mai exact. De atunci e responsabilă de Social Media și blog, lucrând îndeaproape cu Laura, coordonatorul departamentului de comunicare, și Sergiu – Ads Manager.

Între timp, în peisaj au apărut și Alin Vaida – directorul festivalului, Denisa Dan – production manager, Meda Corovei – responsabilă de partea legală/financiară, Adina – responsabilă de artiști și Paul Bucovesan – Art Director. Pe unii nu am reușit nicicum să-i prindem departe de conversații telefonice în care dădeau indicații sau cereau informații, cum e cazul lui Alin, alții ne-au fluturat câteva cuvinte în zbor și între telefoane. Iar aici vorbim despre Denisa, pe care am surprins-o probabil în singurul moment când era în birou, verificând lista de printuri. Ne-a spus că nu mai are multe de făcut, iar noi am crezut-o pe cuvânt, căci părea destul de relaxată.

Paul ne spunea anul trecut că el își ia liber de obicei în perioada festivalului, însă de data aceasta l-am găsit în fața calculatorului lucrând la diverse vizualuri pe ultima sută de metri și ușor îngrijorat pentru programul său pe zilele următoare. Și nu pentru că va fi supraîncărcat pe partea de design, ci pentru că, fiind membru al trupei Zimbru, s-a nimerit să aibă și concerte weekendul acesta – vineri, sâmbătă și duminică. Ne-a mărturisit că este chiar mândru de conceptul pe care l-a creat anul acesta pentru Jazz in the Park și ne-a povestit că efectiv fugea acasă pentru a lucra pentru festival și totul este desenat de mâna lui. Ne-a arătat primele schițe pe care le-a făcut și unele personaje care n-au mai ajuns pe afișul final. Poate le întâlnim la anul, fingers crossed.

Mai apoi am pornit la pas prin festival până am ajuns în fața scenei, iar de acolo nu a fost mult până să ne trezim în perimetrul destinat voluntarilor și chestiunilor logistice. Așa am cunoscut-o pe Lumi (Florea Luminița), voluntar pe partea de Fond, care a venit tocmai din Târgu Mureș pentru festival. Legătura ei cu Jazz in the Park a început când a fost organizată ediția aceea la Bogata, dacă vă amintiți. Atunci ea avea doar 15 ani și nu putea aplica încă pe poziția de voluntar, însă, curioasă din fire, s-a ținut scai de niște prieteni de-ai săi care erau parte din echipa de ”prim ajutor” / voluntari și a văzut cam despre ce e vorba. Nu-i place să se plimbe pur și simplu printr-un festival, ci vrea să simtă că poate ajuta, motiv pentru care a fost voluntară și la TIFF și vine și la Electric Castle. Bravo, Lumi, să tot fie tineri ca tine!

Toate-s la locul lor, iar Jazz in the Park ne așteaptă cu porțile deschise începând de astăzi, ora 15.00, până duminică, la ultima notă muzicală. Vă dorim un weekend însorit și plin de jazz! Sperăm să vă vedem în număr cât mai mare în parc!

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.