Articole, Cum a fost la

Cum a fost la MOX 2019

Iată că a venit și momentul acela din an când e imperativ să lăsăm totul la baza muntelui și să urcăm în vârfu-i doar cu strictul necesar pentru supraviețuire și loc pentru o doză sănătoasă de fericire. De anul trecut, când am participat pentru prima dată la Music Outdoor Experince, am trecut pe lista personală de to-do să mă cocoț pe munte de câte ori am ocazia, de câte ori mă simt obosită psihic, de câte ori vreau o pauză de la tot. Mi-am urmat sfatul cu sfințenie, iar în ultimele 12 luni din viața mea m-am trezit de câteva ori în mijlocul unui peisaj montan. Cu toate acestea, weekendul acesta, nu m-am putut abține să arunc câteva lucruri în ghiozdan, cele mai groase haine pe mine, și să pornesc, din nou, spre Valea Drăganului. Oricât de relaxată aș fi, parcă nimic nu se compară cu (măcar) o zi la MOX.

Așa că vineri, pe la ora 13, opream motorul în parcarea amenajată de organizatori lângă Pensiunea Art 1000. Uimirea în fața găsirii cu greu a unui loc de parcare nu a mai fost așa de mare ca anul trecut, pentru că deja aveam un termen de comparație și știam clar – va fi multă lume la MOX. Am schimbat biletele în brățări arătoase, ne-am urcat în unul din cele 3 microbuze care așteptau să plece pe munte și în doar câteva secunde am și pornit. Cursa s-a terminat mai repede decât mă așteptam eu, pentru că de data aceasta am fost lăsați puțin mai în vale, iar de acolo trebuia să pornim pe jos. Inițial, lucrul acesta mi s-a părut cam greu de acceptat, pentru că fusesem acolo cu două zile mai devreme și știam că ar mai fi vreo 30 de minute distanță până la festival… Dar știți cum e: nu ai de unde ști că bați câmpii inutil până nu pornești din loc și dai de o potecă plină de verdeață, raze de soare jucăușe și păsări care-ți cântă vrute și nevrute.

Nici n-am apucat să gâfâim de la drum, nici să ne plângem, nici să întrebăm ”Oare cât mai este”? Am fost tot timpul cu ochii căscați la natura care-și etala frumusețile în jurul nostru fără nicio jenă, pentru că traseul era direct prin pădure, nu pe drumul principal. Înainte să ne dăm seama eram lângă Forest Stage și ne legănam pe o piesă, așa că primul pas a fost să ne alegem doi copaci mai zdraveni și să ne agățăm hamacul, să contribuim și noi cu o pată de culoare în peisajul multicolor din pădurice. Mai apoi, am abandonat ruscacurile și am plecat “în recunoaștere”, să vedem care-i atmosfera în festival.

Și de aici… atât de multe am să vă povestesc că nici nu știu de unde să încep și cum să-mi aleg cuvintele ca să înțelegeți exact ce-i cu nebunia aceasta în jurul MOX și de ce merg oamenii acolo și dorm la 4 grade în mijlocul verii. Încep prin a vă vorbi puțin despre vibe-ul general, senzația pe care o ai în primele minute când ajungi acolo. Și vă spun doar atât: MOX e locul unde poți fi cine vrei tu, cum vrei tu, cu cine vrei tu. Nimeni nu o să te judece, nimeni nu o să te arate cu degetul, cel mai probabil nimănui nu-i va păsa de ce faci tu. Fiecare-și vede de treaba lui. Dacă vrei să stai pe o pătură pe iarbă și să citești, stai oriunde poftești. Dacă vrei să numeri copacii dintr-un hamac și să contemplezi cerul, îl agăți unde vrei tu. Dacă vrei să joci frisbee cu cățelul, fugi în ce direcții vrei tu și țopăiți în voie amândoi. Dacă vrei să dansezi, dansezi. Cu muzică, fără muzică, cum vrei tu. Dacă vrei să mănânci mici la 10 seara, mici la 10 seara it is. MOX e mai mult decât un festival în natură cu prietenii, e despre libertatea de a fi tu însuți, o modalitate a scăpa de constrângerile societății actuale. Pentru că nu am văzut pe nimeni ieșind din cort cu părul perfect întins și linia de eyeliner perfectă. Festivalul respiră normalitate, iar oamenii de acolo sunt o încântare.

Venim pentru al patrulea an la MOX. A fost primul festival la care am mers cu cortul, la prima ediție eram doar eu cu prietena mea, acum suntem o trupă de 11 oameni, deci stăm bine la capitolul skill-uri de persuasiune. Ne-a plăcut mult de tot încă de la început și a devenit un fel de ieșire obligatorie cu cortul, nici nu concepem să nu fim prezenți. Ne simțim liberi, fericiți, liniștiți, relaxați, nici nu știm ce am putea cere mai mult de la un eveniment… – mi-a spus un participant în timp ce așteptam la casa de tokens.

Cu ce ne-am umplut noi timpul cât am fost în vârful muntelui? Well, am început cu o plimbare în perimetrul festivalului, să vedem dacă campingul s-a umplut de corturi colorate, ce opțiuni avem pentru când ni se face foame, dacă mai e loc la ateliere, dacă avem vreo șansă la spot-ul de poze pentru Instagram (spoiler alert: vreo 5 vizite până acolo și nu l-am prins liber niciodată), ce jocuri găsim la cortul celor de la Oxygame, vreo 20 de minute am stat în pădure încercând să ne facem curaj să ne dăm drumul pe nebunia aceea care-ți oferea un zbor gratis printre copaci (nu ne-am făcut). Și așa am realizat că vom fi genul de festivalieri chill, care doar se plimbă agale de colo-colo, lăsându-ne fiecare fibră din noi să respire relaxată și fără griji.

Cât a fost vremea prietenoasă, am citit și povestit în hamac sau pe iarbă, în bătaia soarelui. Pe timp de zi am zăbovit mai mult în pădurice, la Forest Stage, unde erau și atelierele de confecționat măști, împletit codiție, string art, parkour, pictat pe plase textile și creat mandale pe lemn. Era destul de aglomerată situația, așa că doar am privit o vreme și, personal, am încercat să fur meserie de la fata care împletea părul. Vedeți rezultatul la Electric Castle. Seara ne-am mutat lângă Main Stage, unde oricum mergea muzica de la ora 16.00, deci să nu vă gândiți că era o liniște deplină. Așadar, pe la ora 19.00, când se simțea deja venirea serii, am zis să ieșim din starea de leneveală și să devenim mai energici. Cei de la Decathlon au avut o zonă amenajată și acolo puteai să-ți alegi ce pofteai la capitolul sporturi. Noi ne-am lipit de un grup și ne-am aventurat la un meci de volei. Și-a făcut treaba, căci numai bine ne-am încălzit și ne-am adus aminte că nu mai mâncasem de câteva ore.

Piadine, burgeri, wrap-uri, opțiuni pentru vegetarieni și mâncare tipică pentru o excursie în natură (adică ceaun, mici, cârnați, ceafă), eu una am simțit că am avut de unde alege. Am luat o masă copioasă sub privirile atente ale unui cățel care a vrut să se asigure că mâncăm tot din farfurie, așezați pe baloți de fân, cu o priveliște de vis la picioare. Cam destul de puține sunt zilele când avem ocazia să avem așa un view la cină și ne-am bucurat de fiecare clipă și fiecare mic în parte. Aș fi simțit nevoia și de un desert, dar începuse să se adune lumea la Main Stage și știam că dacă mai forțez stomacul o să mă ridic mai greu din fân. Așa că am abandonat ideea.

M-am îndreptat spre Forest Stage pentru că acum câteva săptămâni l-am descoperit pe Darai Lama în Gazzete și mi-a plăcut mult, chiar doream să-l revăd / reaud. Treptat, mai întâi timid, întinși pe iarbă, mai apoi ridicați în picioare de ritmurile muzicii, oamenii au ocupat și spațiul din fața scenei principale. La ora 22.30, când în spatele pupitrului era Heion, distracția era în toi, chiar dacă gradele erau în continuă scădere. Cu siguranță creșteau cele din pahare, așa că totul era într-un echilibru perfect și festivalul mergea înainte. După ce a și Silent Strike, eu una am cedat frigului și am pornit spre casă. Având în vedere că eram cu mașina și cu gradele din pahar la nivel de Coca-Cola, nu prea mă mai încălzea nici dansul, nici focul de tabără, nici nimic, până și zâmbetul de pe față începea să arate un pic creepy.

Cea mai tare chestie pe care am văzut-o în viața mea s-a întâmplat aseară, la MOX, când a picat generatorul de curent în timpul act-ului lui Mc Xander. Alți artiști s-ar fi enervat sau frustrat că problema nu este remediată în câteva secunde, însă nu a fost și cazul acestuia. A chemat toți oamenii aproape de scenă și am cântat împreună vreo 4 piese. Publicul fredona, făcea beat-box, a fost un delir complet de ambele părți. Nu am mai simțit niciodată oamenii atât de aproape de vreun muzician… – mi-a povestit Marius, entuziasmat cât așteptam să intre Silent Strike.

În final, aș dori să le mulțumesc organizatorilor pentru că au ținut cont de unica dorință pe care am avut-o după ediția de anul trecut și să-i felicit din toată inima pentru ce au reușit să facă, de la găsirea locației, până la tot ce au construit și au dus pentru noi pe munte. Sper să ne revedem la anul!

🌙 MOXments captured by Anita Jambor, Vizi David și Marius MarișKOMITI

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.