Articole, Cum a fost la

Cum a fost la Electric Castle 2019 #EC7

5 zile de festival. Aproape 50 de ore petrecute la Bonțida. Mai puțin de 20 de ore de somn. Prea multe pahare de Havana Lemonade și prea puțină pauză între dansuri. Aproximativ 70 de km parcurși. Cum a fost la Electric Castle 2019? Greu de spus, căci încă nu simt că s-a terminat, chiar dacă e marți. Sufăr de ceea ce mulți care n-au chef de lucru numesc ”depresie post-festival”? Nu, doar n-am chef de lucru și a fost așa faină ediția de anul acesta, încât simt că nu o să obișnuiesc cu ideea că it’s over până prin septembrie-octombrie. A fost incredibil. N-a fost perfect, dar nici nu avea cum să fie și nici măcar nu e asta ideea. Haideți să vă povestesc pe larg ce-am făcut și observat zilele acestea pe domeniul castelului Banffy, ce mi-a plăcut cel mai mult ediția aceasta și care a fost lucrul care m-a enervat la culme.

Așadar, Electric Castle 7 văzut prin lentila ochelarilor mei de soare a început joi. Am o teorie conform căreia nu poți rezista tuturor zilelor de festival și un istoric care confirmă acest lucru. Poate alții rezistă mai bine decât mine, dar nu ei scriu articolul acesta. Mi s-a părut destul de riscant să dau skip zilei 0, pentru că ar fi urmat 4 zile pline, dar m-am aventurat spre pat în timp ce toată lumea pornea spre Bonțida. N-a fost ușor să văd toate pozele cu ”Honey, I`m home”, să dau next și să ajung tot într-un story de la Electric Castle. Oh, the social media struggle.

Odihnită fiind, joi am pornit devreme spre festival. Am optat pentru varianta autobuzului, pe care l-am luat de la Iulius. Nicio coadă, nicio dramă, 40 de minute mai târziu mi-am scanat brățara, s-a aprins lumina verde și m-am trezit cu gura până la urechi lângă… tadam, LIDL! Pentru că, sincer, dacă primești notificare de la aplicație că poți folosi intrarea dinspre camping, e clar că s-a adunat lume la main entrance și trebuie să cauți alternative. Cine a avut urechi să asculte, a ascultat și nu a pierdut timp pe nicăieri. Da, poate că pe alocuri deveneau enervante notificările, dar s-au transmis și foarte multe chestii utile și era a life saver dacă aveai făcut un orar de artiști dinainte și te lua valul și pierdeai noțiunea timpului. Plus că aveai hartă și vedeai că sunt băi și în zone nu chiar atât de populate (așa că mai scăpai de o coadă de care să te plângi după pe Facebook), mai aveai o zonă de foodcourt față de anul trecut, nu trebuia să te întrebi de 10 ori pe zi câți bani mai ai pe brățară, lucru pe care l-am auzit din gura multora. Nu vă mai prostiți, instalați aplicația la anul. PS: Putem să facem și un schedule pentru mâncare, plus un buton de căutare a artiștilor în viitor, pretty please?

Revenind. Am profitat de faptul că am ajuns pe timp de zi și am luat la pas tot festivalul, să văd ce s-a pus la cale. Dintr-un capăt în altul, pe la toate activitățile și scenele. Vă spun din start că despre activări și activități o să vreau să povestim pe larg puțin mai încolo, pentru că mi-am ales și cinci favorite. Eu am dat ture serioase pe acolo și mi-am băgat nasul prin curtea tuturor brandurilor prezente, să văd care-i atmosfera la ei. Mi-am făcut poze la (probabil) toate photo booth-urile, body marbling cu prietenii mulțumită celor de la e.on, m-am dat în roată în timpul concertului 30 Seconds to Mars, am avut cea mai cozy experiență de cinema în aer liber datorită saltelelor gonflabile de la Orange, m-am relaxat în toate colțurile de chill din festival (și tot mă dor picioarele și acum), am făcut până și un grătar la Lidl Royal Grill, iar în cazurile în care nu am avut energie / curaj, i-am privit pe alții. Adică la reverse bungee, evident, la patinoar, la The Energy Lab (unde oboseam doar stând pe telefon și uitându-mă la alții cum pedalează), sau în zona de activități creată de Lays. Unele activări mi-au plăcut mult și foarte mult, altele m-au ajutat în situații de criză sau cu câte un Instastory fain, cert e că nu m-am simțit o clipă sufocată / aglomerată de sponsori și parteneri. Da, mai vezi un logo, mai recunoști o schemă coloristică de-a unui brand, dar măcar sunt prezentate în așa fel încât ești curios să te apropii. Sincer, mie îmi place mult cum face Electric Castle treburile la capitolul acesta.

Nici n-am realizat cum a zburat timpul investigând activările și înainte să-mi dau seama a trebuit să mă îndrept spre Main Stage, să-i văd pe cei de la Limp Bizkit. Și din postura unui om care nu-i nici fan, nici nu știa mai mult de-o piesă de-a lor, vă zic că a fost un concert real, plin de emoție. Emoțiile mele veneau mai mult de la picurii neinvitați de ploaie, dar au ajutat la conturarea unui moment frumos, zic eu. Da, s-a auzit îngrozitor, eram acolo. Cu toate acestea, am un plot twist: nu sonorizarea era proastă, ci domnul Fred Durst nu prea avea vlagă în el. Nu știu de ce, că are doar 48 de ani. Am stat extrem de aproape de scenă și îmi pot imagina ce au simțit cei care erau mai în spate, îi cred că vorbeau în șoaptă între ei. Cert e că în momentele dintre piese, când Fred vorbea cu publicul, sunetul era clar ca apa. Când începea să cânte, totul devenea confuz. Nu zic că Limp Bizkit nu e o trupă de renume și extrem de talentată, zic doar că nu a avut nicio vină organizarea Electric Castle pentru ce și cum s-a auzit. Gândiți-vă doar că restul concertelor de la Main Stage n-au întâmpinat astfel de probleme și trageți voi concluziile. În cel mai rău caz, dați vina pe sunetist. Care e al trupei, nu al festivalului.

Începând de joi, publicul a putut redescoperi o scenă specială a festivalului, The Mill. Vorbim chiar despre fosta moară a castelului care a găzduit și „secrets gig”. E o moară, au fost locuri limitate, n-a încăput toată lumea, au ieșit fel și fel de discuții legate de această locație. No, nu mai bine rămânea moara închisă și-și vedeau organizatorii de treaba lor, fără să mai pregătească nicio surpriză pentru noi? Oamenii sunt atât de obositori câteodată… Restul serii a fost un slalom între Booha, o scenă unde eu personal n-am mai pus piciorul de vreo 2 ani pentru că nu mă regăseam în tipul de public de acolo, Hideout – un loc de care am stat departe până acum doar pentru că habar n-aveam ce distracție e acolo, altă explicație logică nu vă pot oferi, și Dance Garden. Și uite așa te prind zorii zilei, răsăritul și 9 dimineața în festival. Partea bună e că la ora aceea nu mai e coadă pentru poze la semnul cu EC și poți să stai și 15 minute la sesiune foto cu prietenii.

Vineri / ziua în care ne-am blocat mulți în trafic, a fost proba de foc a festivalului. M-am trezit la ora 18.00, din toate părțile curgeau mesaje că se merge bară la bară spre Bonțida, cozi la autobuze, cozi la parcare, cozi, cozi, cozi everywhere. Florence and The Machine, pe care o visam de când au anunțat line-up-ul, intra în aproximativ 3 ore, organizatorii trimiteau mesaje pe toate canelele de comunicare prin care ne îndemnau să apelăm la trenuri. Pe calea ferată ”nu prea” se aglomerează situația, dar din nou, cine a avut urechi a ajuns la concert. Aici e momentul în care m-am enervat la culme. Nu pentru că am întârziat la concert, nu pentru că erau cozi peste tot. Ci pentru că oamenii se comportau ca și cum erau în brain freeze și e doar vina noastră că drumurile s-au blocat. Scrie peste tot să lăsați mașinile acasă. Sunteți prințese, stați în trafic, punct. Stați în trafic cuminți, nu vă consumați energia lăsând comentarii în care vă plângeți pe pagina festivalului. Eu n-am mai văzut atât de mulți oameni ca vineri la Electric Castle în niciun an de când particip, și sunt deja la al treilea an aici. M-am gândit că muzica lui Florence Welch i-a atras ca o formulă magică, însă am renunțat la această idee după câteva minute petrecute prin ultimele rânduri. Adevărul e că nu toți pot înțelege o artistă cum e ea și am auzit fel și fel de lucruri din gurile oamenilor. Mi-am făcut loc până în față, unde mulți erau cu lacrimi în ochii și îi fredonam melodiile. Am tremurat de emoție când am văzut-o, am plâns când s-a urcat pe gard și s-a încredințat fanilor, am râs când am văzut-o cum alerga desculță de colo-colo, am fost impresionată până la ultima notă care s-a auzit din gura ei. De departe cel mai bun concert din cadrul Electric Castle, mulțumesc!

Anul trecut am stat extraordinar de mult la Hangar. Anul acesta, când am ajuns acolo, în speranța că s-a prelungit șederea lui Sofi Tukker, printr-o ușă secretă m-am trezit la Neversea, așa că tot festivalul am avut reticență față de scena aceea. Am mai revenit doar în ultima zi, la Jazu, și a fost o surpriză plăcută. Știu că au fost mulți artiști buni aici și că s-a dansat până la epuizare, dar ediția aceasta am preferat să nu-mi rup papucii acolo. La ora 3, după două ore de țopăieli la Bondax și un binemeritat steak sandwich de la Cimbru, am cedat și am mers acasă, cu gândul că vreau să vin devreme în ziua 3. Și cum e urât să nu-ți respecți promisiunile, mai ales cele față de propria persoană, sâmbătă la ora 17.00 eram din nou la castel.

Sâmbătă a fost extraordinar de cald, așa că în momentul în care am ajuns mi s-a părut ocazia perfectă să explorez New Media Castle, spațiul de artă experimentală și multimedia amenajat în castelul Banffy. Datorită contribuției festivalului, anul acesta a fost primul în care aproape 100% din spațiile interioare ale monumentului de patrimoniu pot fi vizitate în siguranță, în urma unor lucrări de securizare și consolidare. Am trecut pe la toate instalațiile de vreo 2 ori, iar preferata mea rămâne cea de la Nanotek, care are funcționa explorând armonia perfectă creată între sunet, lumină și efect. Mișcările energice dintre lumină și sunet purtau privitorul într-un univers electrizant. Foarte apreciată a fost și lucrarea lui Memo Akten, care îndemna la interacțiune. Aflându-te în fața unui tablou digital colorat, prin mișcări puteai dirija virtual un spectru de culori. Copiii erau cu entuziasmul peste cotele normale, vă puteți imagina. Multe poze a văzut Instagramul și de la Children of the Light și 404 Zero. Mi-au plăcut mult și cred că este o componentă foarte bine închegată în spațiul festivalului, în specific, sper să vedem instalații tot mai impresionante de la an la an.

Tot atunci, la terminarea turului digital, am profitat de zona în care mă aflam și am dat o geană pe la Courtyard, unde recunosc că nu am stat mai deloc. Poate pentru că era în același loc cu târgul, poate pentru că mi se părea și cel mai departe, cert e că nu m-a atras. Duminică am avut norocul să-i aud, din greșeală, pe cei de la Gato Preto, care chiar te făceau să te miști de pe loc, și am poposit aici câteva minute bune, în rest nu prea. Mi-a plăcut ideea de scenă mai chill inițial, însă nu mi-am imaginat că va fi atât de… în mijlocul shopping-ului. Eu propun să fie folosit altcumva tot spațiul acela generos dintre pereții castelului, mi-a plăcut mai mult anul trecut. Voi ce propuneți?

La Loredana era mai multă lume decât a fost la Dillon. Se făcea hora, a cântat ”Trandafir de la Moldova” tocmai când am ajuns în zona Main Stage-ului (am râs), lumea chiuia, dar am ”prins-o” vorbind cu publicul în engleză în pauzele dintre melodii și mi-a lăsat un gust amar. Dacă oamenii fac hora în fața scenei e clar că nu-s străini, why would you do that, Lore? Nils Frahm a fost ca o gură de aer proaspăt, îl ascultam și simțeam efectiv cum îmi părăsesc toate întrebările existențiale mintea și corpul, cum totul începe să aibă sens, a fost sublim și eu nu folosesc niciodată cuvântul ”sublim”. Despre Bring Me The Horizon nu am ce să vă povestesc pentru că nu au cum să-ți placă și băieții aceștia și Florence and The Machine, așa că nu-mi dau cu părerea. Am intrat în mulțime să văd care e atmosfera, am auzit că au făcut un show impresionant, Oli a fost îndrăgit de toată lumea, dar eu m-am întors doar când au venit Subcarpați. Nu cred că trupa aceasta poate dezamăgi, iar momentele pe care le creează și muzica lor, ei în sine, transmit mai mult decât aș putea eu vreodată povesti în cuvinte. Orele au zburat rapid, cu SG Lewis, Natasha Diggs, Nopame, Gescu, și uite așa iar s-a făcut ora 7 dimineața, chiar dacă toată noaptea a fost un frig teribil și am vrut să abandonez misiunea de nenumărate ori. N-ai cum câteodată, pur și simplu n-ai cum.

În mod complet neașteptat, și duminică am ajuns destul de devreme după părerea mea. Ultima zi de festival, personal mă simțeam deja ca în tabără, parcă eram la Bonțida de 7 zile. Chiar dacă încă eram puși pe distracție și explorare prin festival, nivelul de energie era mai low ca în alte zile și orele au trecut cu povești în hamac, povești lângă lac, povești spuse la un grătar la Lidl, povești peste povești. Când au intrat cei de la 30 Seconds to Mars am avut inspirata idee de a ne da în roată, deci pot confirma că toată lumea din festival era la Main Stage, toate fetele erau topite după Jared Leto, iar unii au fost destul de norocoși să și împartă scena cu el. Limp Bizkit a chemat pe cineva pe scenă, Bring me the Horizon au făcut la fel, acum și băieții de la 30 seconds… Jessie J, u shoud be proud, ai setat un trend la castel! Ce-a urmat după, e pur și simplu poezie. Îi compătimesc pe cei care au lucrat ieri, îi invidiez pe cei care au mai avut energie să stea până la închiderea muzicii și le mulțumesc organizatorilor pentru ediția aceasta.

Și încă ceva, pentru că nu pot să închei fără să aplaud tot ce s-a făcut la acest festival în zona ECO. Băuturile au fost servite doar în doze de aluminiu sau în pahare din plastic reciclat, iar mâncarea în ambalaje biodegradabile. Aplaud și implicarea LIDL care, pentru fiecare PET adus la Royal Bank of Plastic – stațiile de colectare selectivă de lângă Royal Market și Eco Stage, va dona câte un leu pentru renovarea castelului. 60 de puncte de selectare colectivă au fost distribuite pe întreaga suprafață a festivalului, dar nu știu cât va mai dura până toți oamenii vor face efortul de a se uita unde aruncă gunoiul. E greu când n-ai cu cine și mai mult de atât, trist. Durează o secundă în plus să te uiți dacă pubela din fața ta e destinată deșeurilor reciclabile sau pentru compost, iar naturii în poți oferi ani substanțiali în plus. Suntem public de Electric Castle și spunem asta cu mândrie de fiecare dată, însă dacă e să ne comportăm ca atare, mulți pică testul. Fiți și voi cum trebuie, ca vremea de anul acesta! PS: Thank you, Universe, we love you.

Spend the next year wisely și să ne revedem cu bine la anul. Tot acolo, electrici!

Credits 📷: EC photo team

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.