Cum a fost în prima zi la #SmidaJazzFestival 2019

by | Aug 16, 2019 | Articole, Cum a fost la

În sfârșit s-au aliniat toate planetele și am ajuns și eu la Smida Jazz Festival. De vreo 2 ani promit deja că merg, merg și până la urmă nu mai ajung. De data aceasta, chiar dacă bagajul stă pregătit la ușă și reply-ul automat cu ”Out of office” a fost setat, am zis că măcar de o zi în munții este loc. Plus că promisiunea era făcută, cuvântul dat, curiozitatea deja mi se întindea peste limite, nu mai puteam să aștept anul următor. La ora 13 și un pic am pornit spre munții Apuseni așadar, cu prietena cea mai bună lângă mine și vreo două hanorace în ghiozdan.

2 ore mai târziu, râsetele și melodiile ”cântate” cu mare patos au lăsat loc interjecțiilor și, pe alocuri, doar liniștii în fața peisajului care ni se înfățișa mândru în fața ochilor. Beliș este o zonă montană absolut superbă, iar satul Smida îi face mare cinste făcând parte din ea. Prospețimea aerului, nuanțele nenumărate de verde, cerul care cobora peste pădure, totul se îmbina ca într-o pictură pe care nu te mai saturi să o privești. Am explorat cu privirea fiecare centimentru al acestui tablou și sincer vă spun, dacă-și făceau loc și razele soarelui printre griul cerului și erau puțin mai indulgente gradele din termometru, v-aș fi vorbit doar despre mișcarea lentă a norilor și sunetul pământului când stai întins pe iarbă, pierdut și regăsit. Dar a fost frig și friguț, așa că a trebuit să fim mereu în mișcare.

Indiferent de festival, eu am aceeași rutină: de cum ajung, iau la pas perimetrul în sensul acelor de ceasornic și îmi bag nasul prin fiecare colțișor. N-am făcut vreo excepție la Smida, mai ales că eram la prima participare și chiar dacă îmi făcusem temele și știam exact ce activități vor fi, ce workshop-uri, ce vendori de mâncare, am trecut pe la toți de parcă făceam prezența. Confirm, toți erau pe poziții, iar lumea sosea continuu. Mulți se îndreptau spre zona de camping pentru a-și pregăti căsuța pe durata șederii, alții ajungeau lihniți și poposeau direct la food-truck-uri. Singurii care erau interesați doar de joacă erau copii și căței, care deja se simțeau ca acasă și alergau fără nicio grijă de colo-colo, pândind constant leagănul și sperând să vină și rândul lor curând. Sper să afle curând și de hamacul amplasat în pădure, le-ar plăcea și acolo.

N-am venit cu un plan făcut de acasă, îmi propusesem să explorez și să mă duc dusă de val. Doar un singur lucru îmi doream: să merg la un tur ghidat cu caiacul, pentru că mai nou mă simt foarte curajoasă și încerc tot felul de lucruri noi. Spre stand-up paddle nu m-am gândit să mă aventurez, căci încă nu mă simt în stare să stau în picioare pe apă, dar o plimbare cu caiacul mă tenta teribil. Norii amenințători, picurii de ploaie și senzația de friguț m-au convins însă să mă mulțumesc doar cu o plimbare până la lac. Voi, care porniți azi spre Smida sau sunteți acolo deja, profitați de activitățile din afara festivalului, împrejurimile merită toată atenția voastră. Sau o să-mi spuneți că o vizită la Peștera Pepii ori un tur ghidat cu bicicleta nu sună deloc interesant? Fiți serioși.

Pe măsură ce oamenii s-au adunat, cam toate zonele au prins viață. O gașcă de băieți au decis să-și distrugă prietenia din primele ore și s-au dus spre corner-ul de board games. Se auzeau doar râsete de acolo, poate totuși nu erau genul acela de jucători. La Music Hub se băteau tobele cu seriozitate, în zona de ”Atelier Comun” l-am întâlnit pe Victor Miron, care tocmai își desfăcuse valiza cu lecturi. Așadar, dacă ajungeți la Smida și realizați că v-ați uitat paginile acasă, doar dați o fugă până la valiză și împrumutați o cărticică pe durata festivalului. Nu semnați nicăieri, se merge pe încredere și cei 7 ani de acasă. În aria dedicată copiilor distracția era în toi, iar prichindeii învățau noi jocuri. Bean bag-urile libere erau deja greu de găsit pentru că se apropia momentul începerii primului concert de la Main Stage și lumea deja își alegea un loc cât mai confortabil. Karak, din spatele pupitrului de la Secondary Stage, a întâmpinat fiecare smidian cu note vesele, pentru că setul său a început la ora 14.00. Nu era mare agitație în jurul acestei scene, dar muzica venită de acolo se integra bine în decor și era numai bună pe timp de zi. Cât au fost concertele la scena mare, aici s-a făcut liniște, iar de la ora 23.00 a venit Radion G.A. cu un moment live și mai apoi tot Karak, care a închis ziua.

La Main Stage nici nu știu dacă a fost muzică sau poezie, cert e că am simțit emoțiile fiecărei piese bine înțepenite în gât. Deus ex Quartet, sau The Jazzy Family, cum i-am numit noi pentru că doi din cei patru membrii ai trupei sunt frați, iar legăturile dintre ei toți sunt oricum foarte strânse, au făcut primul pas în călătoria muzicală a ediției de anul acesta. Tânărul grup din Budapesta nu s-au ferit să-și anunțe venirea pentru a fi auzită și de copacii cei mai din spate și, chiar dacă ușor timizi în interacțiunea cu publicul, notele acestora imprevizibile cu siguranță au captat atenția. Recunosc, din tot line-up cel mai mult mi-am dorit să-i ascult pe cei de la Mammal Hands. N-am avut noroc să mi se alinieze și line-up-ul după posibilități, dar așa am ajuns să fiu mai atentă la activitatea celor de la Leo Betzl Trio. N-am cum să vă povestesc ce fac băieții aceștia, nu ai cum să înțelegi până nu ești lângă ei, până nu-ți simți picioarele luând-o din loc. Iar pentru un iubitor de techno, întâlnirea cu ei pare ceva rupt din altă dimensiune. Ei îi zic techno jazz, eu zic că-i de necrezut. PS: Mammal Hands urcă pe scenă sâmbătă, feel free to send me videos. Double PS: Atenție, semnal prost și foarte prost pe Orange la Smida. După ce i-am ascultat pe Nik Bärtsch’s Ronin, nici n-am mai avut nevoie de nimic altceva, parcă-mi era frică să nu rup vreo vrajă care a fost aruncată asupra gândurilor mele. A fost un final extraordinar al primei zile și tare m-am bucurat că am avut ocazia să-i ascult în așa un context.

Acum, câteva mențiuni legate de organizare. În primul rând, aș vrea să vă spun că am găsit la Smida Jazz Festival cea mai frumos amenajată, fără denivelări care să vă facă să vă simțiți ca în timpul unor turbulențe, proaspăt cosită zonă destinată parcării. Ca șofer, am apreciat enorm acest lucru. Anul acesta, plata în festival s-a făcut cu ajutorul unui card pe care încărcai banii. Singurul neajuns pe care l-am simțit eu a fost acela că nu știai câți bani mai ai disponibili și puteai verifica doar la punctul de încărcare. Fiind prima zi, au mai fost și momente în care s-a format o codiță aici. O altă referire aș face la numărul vendorilor, care a fost impresionant având în vedere dimensiunea festivalului și locația. Nu mi-a lipsit nimic, orice poftă am avut, a fost rapid satisfăcută – ceai, vin (a trebuit să văd care-i încălzitor mai bun), gulaș, pizza, paella, paste, dulciuri, înghețată, plăcinte trandiționale. Nu le-am mâncat pe toate, doar mi-a fost poftă de toate văzându-le.

Smida Jazz, nu-ți mai fac nicio promisiune pentru la anul pentru că mi-e frică să nu cobesc, dar stai liniștită că ne mai întâlnim. Iar voi, porniți de îndată încolo, nu mai stați pe gânduri. Și îmbrăcați-vă bine, e aproape iarnă la munte.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This