Unde mănânci cea mai bună varză a la Cluj

Home $ Articole $ Unde mănânci cea mai bună varză a la Cluj

Ori de câte ori va veni vorba despre Cluj, e practic imposibil să nu apară în minte și, printre multe altele, o imagine cu varza a la Cluj. Orele trec, pofta se amplifică… aproape că te-ai urca în mașină să dai o fugă până în Ardeal ca să mănânci o varză 100% de la ea de acasă dacă nu ești din zonă. În caz că vizitezi orașul, nici nu mai încape discuția. Musai trebuie să încerci bucatele specifice! Iar dacă stai în Cluj și încă nu ai testat celebra varză (shame on you), a sosit momentul să o faci. Așadar, noi am pregătit o listă cu restaurante care pregătesc varza a la Cluj, iar în caz că îți va fi mult prea greu să te decizi, le poți testa pe toate și să ne spui care a fost preferatul tău.

1. Vărzărie

Cu un nume destul de sugestiv, este aproape imposibil să nu vezi acest loc în timpul plimbărilor de seară prin inima Clujului. Restaurantul mic și cochet, întotodeauna plin de pofticioși doritori testeze bucătăria ardelenească, a ajuns cap de afiș în revista Vogue, care recomandă celor care vizitează Clujul să își potolească foamea în acest loc. În caz că varza nu îți place din diverse motive, dar prietenii insistă să mâncați aici, ai șanse foarte mari să te îndrăgostești de alte preparate tradiționale (păstrăm misterul, le vei descoperi singur).

Adresa: Bulevardul Eroilor, nr. 35-37

2. Livada

În acest loc, elementele moderne se vor împleti cu cele tradiționale, aspect care își pune amprenta și asupra preparatelor. Cu toate acestea, varza a la Cluj respectă o rețetă din anul 1695, modernismul făcându-și simțită prezența doar la nivel de plating. Este de înțeles pentru că mereu ne dorim o farfurie care să arate ca una din finala de la Master Chef. Iar ca atmosfera să fie una memorabilă, urmărește pagina lor de facebook să vezi când au evenimente cu muzică live. Meriți o astfel de relaxare, în livadă, după o zi plină la muncă.

Adresa: Strada Clinicilor, Nr. 14

3. Zama

Vintage și minimalist în același timp (deci perfect pentru o postare de Instagram), la Zama nu te vei sătura doar cu varza a la Cluj, întrucât tot meniul îți va face, subtil, cu ochiul. Iar când îl vei deschide, vei descoperi toate preparatele pe care le găseai în fiecare vacanță de vară în casa bunicilor. Din acest loc plin de căldură care îți va stârni multe amintiri plăcute vei pleca sătul și plin cât pentru o săptămână, dar nu vei regreta nimic. A meritat pe deplin ”efortul” depus.

Adresa: Strada Napoca, Nr. 16

4. Roata

Restaurant cu specific românesc și cu design care îți amintește de poveștile lui Ion Creangă, la Roata vei găsi o varză a la Cluj așa cum era gătită și de străbunicii noștri. Iar dacă, după ce vei termina tot din farfurie, va mai fi loc și de ceva dulce (mereu este loc și de ceva dulce) trebuie să încerci papanașii. Poate n-ai mai mâncat de mult timp și trebuie să profiți de ocazie, doar nu îi găsești la orice colț de stradă.

Adresa: Strada Alexandru Ciurea, Nr. 6A

5. Valachia

Acest restaurant respectă și el în totalitate tradițiile românești, atât în bucătărie, cât și în materie de arhitectură și design. Servind preparate care au la bază rețete autentice ce dăinuie de peste zeci de ani, aici vei avea parte de o experiență care te va purta în timp și care te va face să visezi la zilele în care erai copil și te jucai în grădina de la țară. Varza a la Cluj este nelipsită din meniu și așteaptă curioși ca tine să îi descopere tainele.

Adresa: Strada Govora, Nr. 27

Cu gândul la mâncare și cu stomacul care te imploră să plecați mai repede să luați masa, care este primul loc de pe listă pe care îl vei bifa în căutarea farfuriei perfecte cu varză a la Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!