8 festivaluri prin care mai ținem vara aproape

Home $ Articole $ 8 festivaluri prin care mai ținem vara aproape

by | Aug 28, 2019 | Articole, Recomandări

Ne-am distrat toată vara la festivaluri și, oricât de mult ne-am dori să o ținem așa tot anul, odată cu venirea anotimurilor reci, se reduce și frecvența acestor evenimente. Dar să nu intrăm în panică. Avem posibilitatea de a prelungi atmosfera de festival și în perioada următoare, așa că nu e cazul să ne luăm încă La revedere de la ele. Hai sa vedem care sunt festivalurile cu care putem să mai ținem vara aproape.

Central Park Wine Festival | 29 august-1 septembrie
Festivalul e la cea de-a doua ediție și ne propune câteva zile de distracție, dar și relaxare în care să savurăm vinuri de cea mai buna calitate de pe toate continentele. Aromele vinurilor vor fi completat de mâncăruri cu diverse specifice, iar muzica live va întregi atmosfera. Evenimentul va avea loc în Parcul Central, fiind unul potrivit atât pentru prieteni, cât și pentru întreaga familie, cei mici având un spațiu dedicat lor , unde se vor putea juca și vor putea participa la ateliere creative. Tot în cadrul festivalului, în fiecare seară vor avea loc proiecții ale unor filme precum Parking, O vară rock’n’roll sau Vieți duble și oricine este bine-venit la Movie Nights. Să nu uităm de faptul că Târguțu’ Vintage te va fascina cu haine, bijuterii, pălării și alte accesorii vintage sau hand-made. Accesul e gratuit, așa că ai toate motivele să ieși din casă pentru a da fuga la Central Park Wine Festival.

Afterhills | 30 august-2 septembrie
Primul weekend de distracție la Afterhills a trecut deja, dar urmează încă trei zile, la finalul acestei săptămâni, în care te vei putea de bucura de natură, muzică bună și o mulțime de activități ce te vor ține în priză. Muzica și dansul vor fi ingredientele de bază, lineup-ul fiind format din artiști internaționali precum Morcheeba, Telepopmusik, GusGus sau dj Faithless, dar și artiști români precum LeElephantsBizarres, Luna Amară, Paraziții sau Subcarpați. Locația festivalului, comuna Dobrovăț, se află la 30 de km de Iași, așa că nu uita să îți pregătești cortul sau să îți găsești o cazare. Biletul pentru al doilea weekend de Afterhills are prețul de 480 de lei, iar varianta cu acces la camping are prețul de 530 de lei și îl poți lua pe oricare de aici.

Dava Festival | 30 august – 1 septembrie
Anul trecut a luat naștere Dava, festivalul care aduce muzica electronică la Sighișoara. Începutul promițător pe care l-a avut în 2018 ne-a îndemnat să aflăm mai multe chiar de la unul dintre fondatori, Victor Gavronoschi, printr-un interviu. La fel ca la prima ediție, evenimentul va fi gazduit de o fabrică de sticlă abandonată, ce va deveni un spațiu dedicat artei urbane și loc de întâlnire al trecutului și prezentului. În ceea ce privește lineup-ul, acesta va fi compus atât din artiști români, cât și internaționali, fiind vorba de nume precum Nick Warren sau Fatima Hajji. Dacă nu ți-ai luat abonamentul încă, poți opta între un Vip Pass (499 de lei), 2 Days pass (159 de lei) sau One Day Pass (89 de lei). Le poți achiziționa direct de aici.

Horseville Festival | 6-8 septembrie
Horseville Festival îți propune sa iei o pauză de la agitația orașului și să te bucuri de câteva zile de relaxare alături de prieteni și familie pe domeniul castelului Banffy din Bonțida, oferindu-ți un context în care să poți interacționa cu caii. În cadrul evenimentului vei putea face plimbări cu ponei și cai, va exista un loc special amenajat pentru petting, iar copiii vor avea un loc pentru joacă. De asemenea, vei putea asista la o serie de activității speciale, ce includ cascadorii călare, dresarea păsărilor de pradă, demonstrații de dresaj canin și tir cu arcul călare. Tot în cadrul evenimentului vei putea asista la Cupa Federației Ecvestre Române, ce va cuprinde probe de dresaj, cross country și sărituri peste obstacole și la care vor participa 100 de sportivi. Așa că, e ocazia perfectă pentru a descoperi frumusețea cailor si a înțelege mai bine arta echitației. Evenimentul e dedicat persoanelor de toate vârstele, în special familiilor. iar programul poate fi consultat aici. Prețul unui abonament pentru cele trei zile de festival este de 70 de lei, dar există și posibilitatea de a achiziționa un bilet pentru o zi, acestea având prețurile de 10, respectiv 20 de lei și pot fi luate de aici.

Festivalul Silvoiței | 14-15 septembrie
La jumătatea lui septembrie, in Vultureni se va sărbători recolta acestui an. Și ce modalitate mai buna de a sărbători decât prin degustarea preparate naturale rezultate în urma recoltei și prin activități de recreere? Poftele vor fi astâmpărate cu silvoiță, gulaș și plăcinte, iar produsele pregătite cu grijă de fermieri de-a lungul anului vor putea fi cumpărate, alături de legume organice, pentru a te asigura că te bucuri de gusturile inconfundabile și acasă. Activitățile nu vor lăsa loc de plictiseală nici în rândul adulților, dar nici în rândul celor mici, printre acestea numărându-se tir cu arcul, volei, mini-fotbal, drumuri cu căruța, alergare pe baloți de fân și ateliere creative. Biletele pot fi achiziționate de aici, iar pentru ambele zile prețul este de 50 de lei pentru un adulți și 25 de lei pentru un copii, fiind disponibile și bilete pentru o zi.

Clujotronic | 27-29 septembrie
Lumea digitală vine mai aproape de tine prin a opta ediție a festivalului Clujotronic. Pregătește-te pentru un weekend electronic, în care vei avea contact cu instalații New Media ce îți vor demonstra cât de eficient se pot îmbina arta și tehnologia, te vei putea bucura de concerte, ateliere și discuții cu oameni pasionați de digital. Și în acest an va avea loc tradiționala expoziție de jocuri digitale ce s-au făcut remarcate în Franța, Germania, Marea Britanie și România. De asemenea, cei pasionați de gaming vor putea lua parte la un Game Jam ce se va desfășura timp de 24 de ore. Participarea la toate activitățile este gratuită, așa că profită de oportunitatea de a interacționa cu tehnologia.

Dracula Horse Festival | 27-29 septembrie
Festivalul ce te invită la două zile de spectacole ecvestre și show-uri de călărie se desfășoară în inima Transilvaniei, pe Domeniul Dracula Daneș, aproape de cetatea Sighișoarei. Locația de poveste va găzdui atât momentele spectaculoase executate de cail, cât și alte activități și ateliere ce te vor apropia de natură, iar trupa Voltaj va amplifica starea de bine printr-un concert. Pentru prima zi de festival accesul este gratuit, iar biletele pentru celelalte zile sunt disponibile aici.

Zilele Clujului | 27-30 septembrie
La finalul lunii septembrie, comunitatea clujeană sărbătorește în modul care a consacrat-o, adică prin o mulțime de activități artistico-culturale, prin încurajarea multiculturalității și a dinamismului. Programul acestei ediții nu a fost anunțat încă, dar judecând după edițiile anterioare, suntem siguri că vei găsi o mulțime de activități pe placul tău. Așa că, stai pe aproape, căci te vom anunța de îndată ce aflăm ce ne rezervă Zilele Clujului anul acesta.

Tu cum mai ții vara aproape?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!