13 evenimente de neratat în septembrie la #Cluj

Home $ Articole $ 13 evenimente de neratat în septembrie la #Cluj

by | Aug 31, 2019 | Articole, Recomandări

Dăm startul toamnei cu o mulțime de evenimente ce ne țin activi, așa că fii atent la lista ce urmează. Noi am adunat laolaltă tot ce nu trebuie să ratezi în luna septembrie.

Central Park Wine Festival | 1 septembrie
Sărbătorim începutul lui septembrie savurând un pahar de vin la Central Park Wine Festival. Fiind zile de weekend și probabil printre ultimele călduroase, poți opta pentru relaxare alături de prieteni sau familie, bucurându-te de vinuri delicioase și mâncăruri pe măsură. În cadrul evenimentului au loc proiecții de filme, un târg cu obiecte vintage și handmade și concerte, iar cei mici vor avea și un loc de joacă special amenajat. Ne vedem în parc, da?

Festivalul Enescu la Cluj-Napoca | 4-14 septembrie
Cu ocazia ediției cu numărul 24 a Festivalului Internațional George Enescu, clujenii se vor putea bucura de 6 concerte și recitaluri ale unor artiști consacrați, găzduite de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și Auditorium Maximum. Astfel, îi vei putea asculta pe „ultima mare doamnă a școlii ruse” – pianista Elisabeth Leonskaja, Nobuyuki Tsujii – japonezul nevăzător care s-a făcut remarcat în lumea muzicii, violonistul David Grimal, pianistul Charles Hamelin, grupul Monte Piano Trio și violonistul Ziyu He. Biletele pentru recitaluri pot fi achiziționate de aici.

Alandala ▼ Summer Closing | 7 septembrie
Toată vara Alandala ne-a provocat la dans, dar vine momentul să încheiem acest capitol. Cum altfel, dacă nu printr-o petrecere? Distracția va începe pe rooftop-ul Sălii Polivalente, alături de Oktopus și Andrei Petru, urmând ca noaptea să fie colorată de AMORF, Christopher Ledger, Haokah și Andy Catana. Îți poți lua biletul pentru Summer Closing Party de aici, la prețul presale de 45 de lei.

Ted Circles | 8 septembrie
Ted Circles este nou eveniment ce își propune să unească membrii comunității. Evenimentul se va asemăna cu un club de lectură, doar că, în loc de cărți, discuțiile se vor baza pe TED Talks, tema aleasă pentru această primă ediție fiind World of Wonder. Pentru a lua parte la eveniment e necesar să te înscrii, formularul de înscriere fiind disponibil începând de luni.

Fuckup Nights | 12 septembrie
În 12 septembrie ne întâlnim la ClujHub pentru a împărtăși și a afla povești despre eșec. Dacă nu ai participat până acum la eveniment, poți afla cum decurge și care e atmosfera, în articolul de aici. Înscrierile sunt deja deschise și se pot face în mod gratuit prin formularul de aici, urmând să aflăm care sunt invitații acestei ediții în curand.

Wonderpuck | 13-15 septembrie
Festivalul internațional stradal Wonderpuck va aduce 3 zile pline de activități pentru toate vârstele. Vor avea loc o mulțime de spectacole și ateliere pentru copii, iar invitați din 9 țări vor aduce magia teatrului pe tot parcursul festivalului. Evenimentele sunt împărțite în trei secțiuni: WonderPuck pentru preșcolari și școlari, WonderPuck pentru adolescenți, tineri, adulți și WonderPuck la Castel. Poți consulta aici programul complet a celor trei secțiuni.

League of 4 | 14-15 septembrie
În cadrul acestui eveniment îi vei putea urmării pe greii Euroligii de baschet – Fenerbahce Beko, Partizan NIS, Mornar Bar și U-BT – ce se vor întrece în cadrul unui turneu găzduit de BT Arena. Meciurile se vor desfășura astfel: sâmbătă vor juca Mornar Bar vs. Partizan Belgrad NIS și U Banca Transilvania vs. Fenerbahce, urmând ca duminică să aibă loc finala mică și finala mare. Pentru a nu rata evenimentul, asigură-te că îți iei biletul de aici. Prețul unui bilet Early Bird începe de la 20 de lei, iar a unui abonament, de la 35 de lei, abonații U-BT beneficiind permanent de prețurile Early Bird pentru bilete. În cazul copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani accesul este gratuit, iar cei cu vârsta de peste 5 ani pot participa la eveniment contra sumei de 10 lei pentru biletul de o zi și 20 de lei pentru un abonament.

Pinch of Salt Community | 17 septembrie
O simplă ieșire la restaurant implică o mulțime de reguli nescrise de care e bine să ții cont, dar șansele să le știi pe toate sunt destul de mici. Vei avea ocazia să afli toate detaliile de care trebuie ținut cont direct de la specialiști în acest domeniu, printr-o conversație deschisă cu Nicu Crăciun (proprietarul Cimbru Meat&Flame și Cimbru Food Truck), Ioana Lazăr (proprietar eggcetera și Victor.Fresh To Go), Ariadna Matei (Hospitality Manager Jaxx) și psiholog Dr. Raluca Anton. Dacă vrei să-ți condimentezi puțin cunoștințele, ia-ți biletul la Pinch of Salt de aici, la prețul de 12 euro.

Discoteca ’80 | 21 septembrie
Spre finalul lunii, melodiile anilor ’80 se ascultă la Sala Polivalentă, unde vor urca pe scenă Thomas Anders & Modern Talking, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle și Ottawan. Pentru a retrăi perioada acelor ani prin prisma muzicii, ia-ți biletul de pe aici. Prețurile încep de la 159 de lei.

Women Rally și Transilvania Rally | 13-15 septembrie și 26-28 septembrie
Femeile cărora le plac atât condusul, cât și adrenalina sunt așteptate la Women Rally 2019 pentru a experimenta o cursă pe roți. Participarea se face cu mașina personală, iar taxa de înscriere este de 250 RON/ mașină înscrisă și îți dă posibilitatea de a avea o prietenă în dreapta. Orice pasionată de motorsport se poate înscrie la eveniment prin formularul de aici atâta timp cât are permis de conducere de minim 2 ani, are un certificat de înmatriculare cu ITP valabil și are RCA-ul valabil. Mai apoi, la finalul lunii, va avea loc Transilvania Rally, cea mai urmărită etapă din Campionatul Național de Raliuri și din Tour European Rally, la care sunt așteptați toți pasionați de motorsport. Trebuie să știi și că pe platoul Cluj Arena vor poposi din 26 până în 29 septembrie și foodtruck-uri cu diverse preparate care îți vor lăsa gura apă, așa că pregătește-te pentru un weekend ce va merge ca pe roate.

Clujotronic | 27-29 septembrie
Clujotronic va aduce lumea digitală mai aproape de tine printr-un weekend electronic, în care vei avea contact cu instalații New Media ce îți vor demonstra cât de eficient se pot îmbina arta și tehnologia, te vei putea bucura de concerte, ateliere și discuții cu oameni pasionați de digital. Și în acest an va avea loc tradiționala expoziție de jocuri digitale ce s-au făcut remarcate în Franța, Germania, Marea Britanie și România. De asemenea, cei pasionați de gaming vor putea lua parte la un Game Jam ce se va desfășura timp de 24 de ore. Accesul va fi gratuit, așa că vei avea nevoie doar de o doză sănătoasă de curiozitate.

Zilele Clujului | 27-30 septembrie
La finalul lunii sărbătorim alături de toată comunitatea Zilele Clujului, evenimentul ce reflectă elementele pe care le iubim la acest oraș, adică dinamismul, multiculturalitatea și nenumăratele motive de a ieși din casă. Vom afla cât de curând ce ne rezervă această ediție, așa că stai pe aproape.

Sărbătoarea înotului | 28 septembrie
Sărbătoarea înotului înseamnă 24 de ore cu și despre înot la Complexul de natație „Universitas”, unde vor fi pregătite o mulțime de competiții, dar și activități pentru cei ce doresc pur și simplu să se bucure de înot. Vei putea veni chiar și alături de colegi, pentru a lua parte la un „Mini-teambuilding acvatic”. Tot în cadrul evenimentului o vei putea întâlni pe una dintre legendele înotului, Hosszú Katinka, triplă campioană olimpică. Înscrierile la Sărbătoarea înotului vor fi disponibile cât de curând.

Știi și alte evenimente ce nu trebuie ratate în septembrie?

credit foto featured image: Evenlight

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!