Ieși din oraș

Turul Transilvaniei – Orașe cu o vastă istorie la picioarele tale

Ești în căutarea unei experiențe care să te poarte prin locuri pline de istorie și povești ale unor vremuri de mult apuse? Îți prezentăm în continuare un traseu care îți va da ocazia să explorezi 5 dintre cele mai importante orașe ale Transilvaniei: Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Sighișoara și Târgu Mureș.

Itinerar (4 zile – 3 nopți): Cluj-Napoca(cazare) – Alba Iulia – Sibiu (cazare) – Sighișoara – Târgu Mureș (cazare) – Cluj Napoca.

Cluj-Napoca

Începem vizita noastră din zona centrală orașului Cluj-Napoca. Aici se regăsește Biserica Sfântul Mihail cu arhitectură gotică și Turnul cu Ceas, cel mai înalt turn de biserică din România. Lângă acestea, se află statuia care îi înfățișează pe Matei Corvin și cei 4 generali ai săi. Cel mai boem loc din oraș, Piața Muzeului din Cluj-Napoca este înțesat de diverse terase, baruri și restaurante. Acoperită cu piatră cubică, Piața este cea mai veche din oraș. Numele și-l trage de la Muzeul Transilvaniei aflat pe o latură a ei. Vis-a-vis de muzeu se află Biserica Franciscană. Construită în secolul XIII, biserica este printre cele mai vechi din oraș. Din Piața Unirii, mergând spre Piața Avram Iancu pe strada Iuliu Maniu sunt câteva clădiri gemene construite pe un trotuar și pe altul al străzii, de parcă s-ar privi în oglindă.

Pe lângă toate aceste atracții trebuie să acorzi timp și Parcului Central, Podului Elisabeta, Parcul Cetățuii sau Grădinii Botanice, înainte de a porni la drum spre următoarea locație. După atâtea ore de plimbare în orașul de pe Someșul mic a venit momentul să te odihnești. Folosește CazareClujNapoca.ro pentru a-ți găsi locul perfect unde să îți petreci noaptea la unitățile locale de cazare. În călătoria spre Alba Iulia, la 33 de kilometri de Cluj-Napoca, regăsim Salina Turda, care constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare și merită vizitat.

Alba Iulia

Alba Iulia este reședința județului Alba, situată în partea de vest a Transilvaniei, la aproximativ 100 de kilometri de Cluj Napoca. De acest oraș se leagă numeroase evenimente istorice care au avut o contribuție importantă asupra culturii țării noastre. Cea mai importantă atracție turistică din oraș este Cetatea Alba Carolina, construită între 1715– 1738, pentru protecția și apărarea Imperiului Habsburgic de Imperiul Otoman. Cetatea are 7 porți, în interiorul ei fiind prezente mai multe edificii importante. Primul este Catedrala Reîntregirii Neamului sau Catedrala Încoronării, unde în 1922 a avut loc încoronarea regilor României Mari, Ferdinand și Maria. Alături de acestea este Catedrala Romano – Catolică, cea mai veche catedrală din Transilvania, ridicată în anul 1009 folosindu-se blocuri de piatră provenite din zidurile castrului roman Apulum.

În imediata apropiere a acestora regăsim Muzeul Național al Unirii, unul dintre cele mai cunoscute muzee din România, ale cărui colecții numără circa 200.000 de obiecte de patrimoniu și Sala Unirii, locul unde a avut loc ședința Marii Adunări Naționale, care la 1 Decembrie 1918 a hotărât Unirea Transilvaniei cu România. Tot în Cetatea Alba Carolina se află și Biblioteca Batthyaneum unde găsim faimosul Codex Aureus, datând de la începutul secolului al IX-lea și scris cu cerneală de aur. Iar la final nu trebuie omis, Traseul celor Trei Fortificații care înglobează vestigiile a trei fortificații, din tot atâtea epoci diferite, Castrul Roman, ridicat în secolul II, Cetatea Medievală, ridicată în secolele XVI – XVII și Cetatea Alba Carolina, fortificație de tip Vauban, ridicată în secolul XVIII.

Sibiu

Sibiu (90 de kilometri de la Alba Iulia) sau Hermannstadt așa cum a fost numit de către coloniștii sași a fost fondat în secolul al XII-lea și este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe istorice nu numai din România, ci și din întreaga Europă. Atracția principală a orașului este reprezentată de centrul istoric, cu cele trei piețe concentrice care sunt o mărturie de-a lungul secolelor a etapelor de dezvoltare a orașului în perioada Evului Mediu. Acestea sunt: Piața Mare, care datează încă din 1366, Piața Mică, cunoscută și sub numele de “Ringul cel mic” și Piața Huet, dominată de Catedrala Evanghelică construită între 1320-1520 dar și podul Minciunilor, cel mai vechi pod din fontă din România, construit în 1859.

Pe lângă atracțiile sale istorice, Sibiul este gazda a două muzee unice și foarte importante din sud-estul Europei. Primul este Muzeul Etnografic Astra, al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume și totodată cel mai mare din Europa, având în mijloc un lac frumos și fiind înconjurat de pădurea Dumbrava. Cel de-al doilea este reprezentat de Muzeul Brukenthal, primul muzeu deschis în Europa Centrală și de Est și unul dintre cele mai frumoase muzee din România, fondat de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei în perioada Habsburgică. El a oferit spre vizitare publicului larg colecțiile proprii constând în 1090 de picturi, începând cu anul 1790, ceea ce face acest muzeu să fie cu trei ani mai vechi decât Muzeul Louvre din Paris. Suntem siguri că ai avut o zi plină iar de aceea te invităm, să descoperi pe CazareSibiu.com unitățile de cazare locale pentru a-ți asigura un somn odihnitor.

Sighișoara

Situată în inima Transilvaniei, la 95 de kilometri de Sibiu, Cetatea Medievală Sighișoara este legată istoric de tatăl lui Vlad Țepeș, Vlad Dracul, care a locuit aici. Coloniștii sași au construit această cetate în secolul XII-lea pe malul Târnavei Mari. Ea este printre puținele cetăți medievale încă locuite, fiind înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Orașul este ridicat pe două “etaje”, pe cel de sus aflându-se Biserica din Deal și Școala, iar la bază găsindu-se clădirile cetății.

Zidul a fost construit în secolul al XIV-lea, având o înălțime cuprinsă între 4 și 14 metri și are din loc în loc turnuri de apărare ce aparțin diferitelor bresle meșteșugărești. Din cele 14 turnuri construite inițial, azi se mai păstrează doar 9, cel mai important, devenit și simbolul Sighișoarei, fiind Turnul cu ceas cu 7 figurine ce reprezintă zilele săptămânii. Principala atracție a cetății o reprezintă Festivalul Medieval de la Sighișoara care are loc an de an la sfârșitul lunii iulie. Pe lângă acesta, obiectivele turistice din cetate sunt: Piața Cetății, Turnul cu ceas, Primăria, Biserica Mănăstirii Dominicane, Biserica Romano-Catolică, Scara acoperită a școlarilor, Biserica din Deal, Turnul Fierarilor și de celelalte turnuri sau Drumul panoramic care înconjoară pe exterior zidurile cetății.

Târgu Mureș

La 55 de kilometri de Sighișoara se află orașul Târgu Mureș. Acesta este genul de oraș care îți oferă sentimentul de intimitate și te face să uiți de haosul oricărei jungle urbane. Într-o simplă plimbare prin centrul orașului vei ajunge în fața unor clădiri uimitoare: Biserica Buna Vestire, construită între anii 1926-1936 după modelul Bazilicii San Pietro, clădirea Prefecturii, Casa Banyai, Casa cu Arcade și Sinagoga. Toate acestea te vor impresiona cu impozanța lor, multe aflându-se de-o parte și de alta a Pieței Trandafirilor.

Palatului Culturii este clădirea cu un acoperiș cu mozaicuri colorate, construită în stil Belle Epoque, care te anunță că ești în Târgu Mureș, fiind un simbol incontestabil al orașului. Clădirea găzduiește mai multe instituții de cultură, printre care Filarmonica de Stat, Biblioteca Județeană, Muzeul de Artă, Galeriile de Artă și Muzeul de Istorie. La Târgu Mureș se află cea mai mare Grădina Zoologică din România, care se întinde pe 40 de hectare și adăpostește peste 500 de animale din 80 de specii diferite. După încă o zi plină este timpul să arunci o privire pe CazareTarguMures.ro asupra unităților de cazare locale și să-ți alegi locul potrivit pentru tine unde să îți petreci noaptea.

Acum, la întoarcerea spre Cluj-Napoca îți rămâne doar să străbați cei aproximativ 70 de kilometrii care despart cele 2 orașe și să rememorezi toate amintirile din locurile vizitate în decursul acestor 4 zile.

ClujLife - Te scoate din casă

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.