Proiectul câștigător al concursului Lights ON Cluj-Napoca este “FOLLOW ME”

Home $ Știri Cluj $ Proiectul câștigător al concursului Lights ON Cluj-Napoca este “FOLLOW ME”

by | Sep 24, 2019 | Știri Cluj

Lights ON, singurul concurs de concepte și idei pentru iluminatul festiv din România, aflat la cea de-a 5-a ediție în Cluj-Napoca, a fost câștigat de Petra Popa din Timișoara, creatoarea proiectului “Follow Me”. Premiul constă în acordarea sumei de 1.000 de euro și în implementarea soluției propuse de aceasta, în Parcul Primăverii din cartierul clujean Mănăștur.

Organizată de Asociația Daisler și Primăria Municipiului Cluj-Napoca și sponsorizată de compania Daisler Print House, competiția a avut scopul de a găsi soluții pentru iluminatul festiv al Parcului Primăverii din municipiu, tema acestei ediții fiind CONȘTIENTIZAREA.

Concursul a fost lansat în 21 august, iar înscrierile s-au făcut până în 15 septembrie, după care în 16 septembrie juriul s-a întrunit pentru a dezbate planșele primite. Juriul care a desemnat soluția câștigătoare a fost alcătuit din Daniel Dranca (șeful biroului “Iluminat Public și Eficiență Energetică” al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca), Gabriel Aldea – fotograf (Komiti), Daniela Maier (președintele Ordinului Arhitecților din România – filiala Transilvania și fondatorul Scenei Urbane), Sonia Borș-Oprișa, vicepreședintele Asociației Peisagiștilor din România – filiala Nord-Vest și Daniel Popescu, directorul artistic al inițiativei Lights ON Romania. Aceștia au luat în calcul toate planșele depuse, nici una nefiind descalificată, și au apreciat, în primul rând, caracterul original, sustenabilitatea proiectelor tradusă în posibilitatea nu doar de replicare în anii următori, ci și de reutilizare în alt spațiu, precum și fezabilitatea din punct de vedere tehnic. Astfel, dintre cele 3 proiecte depuse, “Follow Me” a fost desemnat cel câștigător. Soluția câștigătoare se încadrează în bugetul de implementare de 71.000 lei + TVA, implementare de care se va ocupa ulterior autoritatea publică.

Premiul de 1.000 de euro e oferit de Daisler Print House.

Amintim că în anii trecuți soluțiile câștigătoare alese de juriu au fost “Swing with Light” – 2018 – Piața Avram Iancu (soluție care va prinde viață anul acesta) Snowballs – 2015 – Piața Mihai Viteazu, Forest Spirits – 2016 – strada Mihail Kogălniceanu și Beatrix – 2017 – bulevardul Eroilor.

Demn de menționat este faptul că impactul proiectului Lights ON la nivelul municipiului Cluj-Napoca este uriaș, perdeaua de beculețe care împodobește peisajul în zona Pieței Muzeului fiind una dintre moștenirile acestuia. Soluția tehnică provine din concursul Lights ON – ediția din 2016.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!