7 motive să vii la Street FOOD Octombrie

Home $ Articole $ 7 motive să vii la Street FOOD Octombrie

by | Oct 9, 2019 | Articole

Sunteți pregătiți? Pregătiți de Street Food Festival – ediția de toamnă, zic. Nu știu care dintre voi caută motive să iasă din casă atunci când vine vorba de un eveniment culinar, e ca și cum ai căuta nod în papură fericirii. Cu toate acestea, eu am pus pe hârtie câteva aspecte care s-ar putea să vă motiveze să uitați de dietă și alte nebunii și să faceți loc unei vizite la festival în programul vostru între 10-13 octombrie.

1. Intrare liberă
Așa cum bine te-am obișnuit, intrarea la fiecare ediție de Street FOOD Festival este liberă. Ne place să oferim oamenilor o experiență pentru care nu sunt nevoiți să plătească nimic la schimb, să descopere atmosfera din parc din curiozitate, poftă și interes. Așadar, oricine se poate bucura de atmosfera de pe Aleea Stadionului din acest weekend, iar dacă li se face foame, pot alege mâncarea în funcție de buzunar și poftă.

2. Muuultă mâncare
Ediția aceasta, care va fi mai mare și mai spectaculoasă ca cea din primăvară, va găzdui un număr aproximativ de 85 de food truck-uri, ceea ce înseamnă că pe Aleea Stadionului vei putea găsi mâncare din toate zonele lumii. Mai mult, acestea vor fi de găsit în funcție de zonă. Sandwich-uri gustoase de la Tom Cooks, gofre belgiene de la Famous Waffle, mâncarea asiatică de la Shanghai și un profiterol delicios de la Chocodeli sunt foarte puține exemple de cum ar putea arăta meniul tău dacă alegi să mănânci pe Aleea Stadionului în weekend.

3. Muzica
Nu numai seara se va auzi muzica la Street FOOD Octombrie, când artiști renumiți precum Vița de Vie, Feli, Mădălina Pavăl, JazzyBIT vor urca pe scena de pe Platoul Cluj Arena să încălzească atmosfera festivalului, ci și ziua. Djs locali, precum Akos, Vasiu, IV-IN, DitaLove și Funk Dad vor pune muzică în cortul Octombrie, unde vei fi întâmpinat nu doar de muzica lor, ci și de un bar cu vin fiert și cocktail-uri. Mai mult, cei de la Music Hub vor organiza de vineri până duminică jam sessions în care gurmanzii pot cânta la instrumente alături de alți festivalieri.

4. Băuturile
Indiferent dacă ți-e sete sau poftă de un pahar de vin alături de cei dragi, la Street FOOD Octombrie vei avea de ales dintr-o mulțime de băuturi care mai de care mai sezonieră sau pretențioasă. Dacă ești fan bere, de la barurile Staropramen poți să-ți iei o bere blondă, nefiltrată, roșie și brună. Însă, dacă preferi vinul, Rewine are vinuri atent alese, albe, roze sau roșii, spumante sau nu. Pentru că toamna se culeg roadele, nici băuturile proaspete nu vor lipsi. În zona Tarabe de Toamnă, vei găsi must, suc de mere, suc de cătină sau suc de morcovi.

5. Kids Zone
Cei mici vor avea parte de o zonă întreagă a lor, un tărâm fantastic în care vor deprinde diferite calități și skill-uri. Activități precum ateliere de muzică, unde au ocazia să învețe să cânte la diferite instrumente, ateliere de creație unde învață să mânuiască acul și ața, teatru de păpuși și spectacole pentru copii, sunt doar câteva dintre cele mai interesante îndeletniciri de care se vor bucura piticii, în timp ce părinții se pot distra prin festival.

6. Zone culinare vechi și noi
La fel ca în primăvară, festivalul va fi o adevărată călătorie în jurul lumii. Fiecare zonă va fi despărțită de porți uriașe, decorate conform obiceiurilor și elementelor reprezentative ale zonei respective. În zona La vita e Bella, bucătăria italiană va satisface papilele gustative ale pofticioșilor de pizza și paste, cannoli și alte delicii sau elemente de decor care să te facă să te simți exact ca în Italia. Unul dintre aceste elemente este chiar Vespa, care va fi prezentă în festival ca element de decor și punct de informare pentru curioșii care vor să descopere festivalul pe două roți. Zona American Dream va fi plină de mâncăruri puse pe tavă direct din bucătăria americană și pentru amuzamentul tuturor, vor fi prezente și jocurile pentru adulți.

Pe lângă cele două zone din primăvară, Cabrones, cu mâncare mexicană și Little Asia, cu mâncăruri din bucătăria asiatică, va mai exista zona Ceva Dulce, unde oricine își va putea stăvili pofta de ciocolată, dulciuri, înghețată și multe altele. În zona Octombrie va exista un cort semideschis, în care djs locali vor întreține atmosfera, decorurile de toamnă vor predomina, iar oaspeții sunt așteptați cu multe mese la care vor putea mânca alături de prieteni.

În zona Tarabe de Toamnă, decorurile tomnatice și producătorii locali, vor servi ca punct de plecare de la originile țăranului român. De aici se pot achiziționa alimente bio, precum paste de casă, ulei presat la rece, ouă, gemuri, miere, zacuscă, siropuri și altele. Mai mult, demonstrațiile de olărit îi va face curioși atât pe cei mari, cât și pe cei mici.

7. Chef Foa
Un alt motiv să ajungi în cele 4 zile pe Aleea Stadionului, e să te întâlnești cu chef Foa. Cu o experiență impresionantă ca bucătar și om de televiziune, Foa vine în festival pentru a face demonstrații culinare și să discute liber cu cei interesați să afle mai multe despre arta culinară.

Ne vedem la Street Food Octombrie, da?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!