#AfaceriDeFamilie: Interviu cu Bogdan și Adina, fondatorii pizzeriei Da Bobby

Home $ Articole $ #AfaceriDeFamilie: Interviu cu Bogdan și Adina, fondatorii pizzeriei Da Bobby

În ultima vreme fugim tot mai des de agitația zonei centrale și ne-am concentrat atenția spre alte cartiere ale Clujului și comorile lor ascunse, comori de care mulți dintre noi habar nu avem. Sincer vă spunem, din pură întâmplare am ajuns la pizzeria Da Bobby, prin recomandările unor prieteni de-ai mei, care de-o săptămâna nu mai fac altceva decât să-mi laude pizza de aici și să-și comande într-una. Good luck with the extra-kilos, my friends! Așa am ajuns să-i cunoaștem pe Bogdan și Adina, care au pus bazele acestei pizzerii în Mănăștur, în complexul Flora.

Cei doi au 35, respectiv 40 de ani, sunt amândoi clujeni și la 19 ani au plecat în Italia. Erau vecini, locuind pe aceeași stradă, însă s-au cunoscut oficial abia când au ajuns pe plaiurile mediteraneene. Având în vedere vârsta destul de fragedă la care au plecat de acasă, cei doi consideră șederea în Italia parte importantă din dezvoltarea lor și nu ar schimba nimic.

Am învățat multe acolo. Fiind într-o zonă turistică, am lucrat doar în hoteluri, restaurante, baruri, și am avut șansă să creăm o bază importantă pentru munca pe care o facem astăzi. Singura problemă este că simțeam tot mai des că viața noastră nu e nici acolo complet, nici aici, tot având bagajele în mașină ca să îi vizităm pe cei dragi acasă, ne-a spus Adina.

Au stat în Italia aproximativ 18 ani și s-au întors în România în septembrie 2017. În mod inevitabil, s-au săturat de acest ”du-te-vino”, iar dorul de familie și dorința de a fi lângă aceștia i-a determinat să revină acasă. Odată ajunși în țară, au considerat că cel mai bun lucru ar fi să-și deschidă propria afacere, să aibă ceva al lor. Așa că au aplicat la Start-Up Nation, ei fiind beneficiari ai primei sesiuni de înscriși. Și-au depus actele în aprilie, iar în septembrie au primit răspunsul pozitiv. Nu și-au pus mari speranțe că vor primi acei bani, mai ales că mai încercase în trecut să acceseze fonduri în domeniul agriculturii (familia lui Bogdan avea o fermă), și nu s-a finalizat cu succes. Dar de data aceasta au reușit!

Povestea Da Bobby a început din două motive, pe lângă faptul că ne-am dorit să avem propria noastră afacere. Primul a fost acela că știam că avem acest produs, pizza, pe care îl putem face foarte bine. Mai apoi, fiind locuitori din pruncie a cartierului Mănăștur, am vrut neapărat să găsim o locație aici, pentru că știam că este nevoie de așa ceva. Cunoaștem zona, toți prietenii ne sunt aici, și am vrut să oferim ceva comunității în care am crescut.

De la proiect până la deschiderea propriu-zisă a pizzeriei a fost un proces pe care cei doi recunosc, la unison, că nu l-ar mai relua. Desigur, birocrația și toată ”umblătura” stau în topul motivelor care îi determină să zică acest lucru, mai ales că domeniul alimentar este unul mai pretențios. Ca idee, au stat cu spațiul gata amenajat și pregătit pentru deschidere timp de 4 luni, doar pentru că mai aveau nevoie de o autorizație. Nu-i treabă ușoară, oameni buni, dar nici n-au renunțat!

Găsirea spațiului a fost o altă provocare care ne-a pus la încercare. Nu am dorit deloc zona Flora, pentru că personal, chiar dacă suntem din Mănăștur, niciodată parcă nu am avut motiv să trecem pe aici și ni se părea o locație greu de accesat. Inițial, am dorit să avem un loc unde să putem funcționa exclusiv pentru delivery, adică să avem o bucătărie, fără mese, doar cu necesarul pentru a putea pregăti pizza, dar și o zonă cu loc de parcare, atât pentru a ușura procesul de livrare, dar și pentru că aveam în vedere transportul mărfii. Eram și puțin speriați de prețul chiriilor, și nici nu aveam siguranță că putem susține ceva la scară mai mare. Știam ce utilaje vrem, comandaserăm cuptorul și tot ceea ce era necesar și nu aveam unde să le punem când veneau, așa că am ales acest loc în cele din urmă.

Bogdan ne-a spus că pizza a învățat să o facă în România, doar în ceea ce privește rețetele s-a inspirat de la italieni. Produsele pe care le folosesc sunt aduse din Italia, de la făină, până la carne și brânzeturi, și asta pentru că țin foarte mult la calitate și consideră că dacă vrei să faci o pizza adevărată trebuie să folosești doar ingrediente superioare. Fac pizza clasică, tradițională, nu napoletană, ci puțin crocantă. Meniul este unul restrâns, mai exact conține 15 sortimente de pizza cu prețul între 22lei și 35.5lei, plus pizza desert (19.5lei), o variantă cu nutella, banane și ulei de măsline. Uleiul de măsline, în caz că îl găsiți ciudat în această combinație, vă anunțăm că este folosit exclusiv pentru a înmuia blatul. Pentru că, așa cum am aflat, atunci când introduci blatul gol în cuptor, el are tendința să crească și neavând nimic pe el, se umflă. Astfel, pentru a-l păstra în dimensiuni normale, este folosit uleiul de măsline.

Aluatul îl maturăm timp de 48 de ore pentru că în acest fel este mai ușor de digerat, dar putem și să lucrăm mai bine cu el. De asemenea, îl întindem pe făină de grâu măcinat dur, ca să rămână puțin crocant. Datorită acestui tip de făină, blatul nu se arde, și nici nu primește un gust amar. Cea mai comandată pizza este Quattro Formaggi și de multe ori clienții cer pe ea extra salam picant, care nu e încă în meniu, și din acest motiv ne și mirăm de cât de multă lume o vrea. Preferata noastră este, desigur, pizza Bobby, datorită mixului de ingrediente aromate, hribii de pădure și gorgonzola. Dacă ar fi să mai facem o mențiune, trebuie să spunem că pizza Giuli e foarte apreciată. E extrem de aromată, cu pesto făcut în casă, salam picant, caș afumat (scamorza) și pancetta pe deasupra.

În viitorul foarte apropiat vor dori să introducă încă două feluri de pizza, dar și desert, la cererea clienților de ”ceva dulce”. Nu au vrut să aibă sosuri, dar a trebuit să le facă și pe acestea, tot la cererea publicului. S-au limitat totuși doar la un sos de roșii, unul de usturoi și ulei picant, chiar dacă li se tot cere ketchup sau maioneză. Sosul alternează gustul preparatului și sfatul nostru e să consumați pizza în varianta originală. Iar dacă mergeți la Da Bobby, să nu vă speriați de culoarea verde a sosului de usturoi. Nu e pesto, e chiar sos de usturoi, doar că mai conține și busuioc.

Mulți prieteni ne dau idei și ne fac tot felul de sugestii de cum am putea dezvolta meniul cu alte preparate. Momentan vrem să ne focusăm pe pizza, ne place siguranța unui produs bine făcut. Mai apoi, pentru că suntem abia la început, suntem doar noi doi și uneori patru mâini nu sunt de ajuns pentru cantitatea de muncă din prezent. Dacă am avea mai multe tipuri de preparate, automat vorbim de alte eforturi. Ar fi nevoie de un spațiu mai mare, mai multe utilaje și alți angajați, deci și costuri mai mari.

Cei care au trecut printr-o experiență de deschidere a unei afaceri știu că ai nevoie de timp pentru a o consolida. Noi credem că trebuie să treci de măcar un an ca să simți că se întoarce ceea ce ai investit.

Primul an a decurs surprinzător de bine, din punctul nostru de vedere. Acum sunt 13-14 ore de lucru pe zi, iar viața noastră întreagă e aici, dar ne bucurăm că am reușit să susținem acest loc. Am fost de la început conștienți de riscuri și efortul necesar și recunoaștem că ne așteptam, conform vorbei, să aducem bani de acasă în primele 6 luni, dar nu a fost cazul. Cei mai mulți clienți pe care îi avem, i-am fidelizat pentru că au încercat o dată și au revenit, ba chiar ne-au recomandat și au trimis și prieteni la noi. Au descoperit un loc ascuns în Mănăștur, și chiar dacă poziționarea nu ne avantajează neapărat, cred că au avut o surpriză plăcută și de asta s-au întors iar și iar. Nu e un loc unde să vii să iei cina, ci mai mult o pizzerie unde vii, mănânci și pleci. Iar lumea care vine deja de ceva vreme la noi, știe că dacă intră și toate mesele sunt ocupate, se vor elibera în câteva minute, și așteaptă.

Business-ul acesta îl văd clădit în jurul lor, vor să construiască aici un fel de familie, să continue să lege prietenii. Chiar dacă nu au aceeași satisfacție financiară pe care o aveau în străinătate, îi bucură mai mult mulțumirea celor care le trec pragul. Asta i-a motivat încă de la început, aprecierea oamenilor. Chiar își amintesc emoționați că la început, când nu suna telefonul poate cu orele și se întristau, intra cineva, comanda o pizza, iar apoi îi copleșea cu complimente care îi făceau să uite de situația financiară din ziua respectivă. În ceea ce privește planurile de viitor…

Pizza este un produs foarte bun când este servit cald, proaspăt scos din cuptor. Mulți preferă să mănânce pizza aici, nu la delivery. Din acest motiv, primul gând atunci când ne gândim la viitor se îndreaptă către o schimbare de locație și așteptăm această oportunitate. Nu vrem să ne mutăm într-un loc foarte mare, dar mai vizibil din punctul de vedere al poziționării și cu puțin mai multe locuri pentru stat. Mai apoi, avem în vedere mărirea echipei, pentru a putea să ne oferim și nouă puțin timp liber, dar și pentru că sunt zile în care chiar simțim nevoia unui ajutor. Mulți ne întreabă dacă ne mai suportăm unul pe altul, mai ales că petrecem efectiv 24 de ore din 24 împreună. Suntem obișnuiți cu persoana celuilalt și facem echipă bună, mai ales că și în Italia am lucrat în unele locuri amândoi.

Noi am încercat pizza de la Da Bobby și vă spunem sincer că bine ați face să o testați și voi. Știți doar că nu vorbim niciodată în necunoștință de cauză la capitolul mâncare, căci știm că nu-i de joacă. Puteți comanda la numărul de telefon 0730811122.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!