5 motive să alegi petrecerea de revelion “Russian Extravaganza” de la SunGarden Resort

Home $ Articole $ 5 motive să alegi petrecerea de revelion “Russian Extravaganza” de la SunGarden Resort

by | Nov 11, 2019 | Articole

Dacă o să-mi spuneți că nu v-a întrebat absolut nimeni până acum ”Ce faceți de Revelion?”, vă voi privi suspect și voi ridica acuzator din sprâncene. E deja luna noiembrie, nu se poate ca eu să fiu singura care răspund cu ”Nu știu / Aștept un semn”  încă din septembrie. Problema cu care mă confrunt anul acesta este ușor mai delicată, întrucât nu pot părăsi perimetrul Clujului până în ultima zi a anului (nu am probleme cu legea, it is just work-related), dar nici nu concep să mă mulțumesc cu o simplă petrecere, ce se înscrie în tiparele clasice! Vreau să am parte de o experiență de-a dreptul… extravagantă!

Și pentru că uneori chiar e suficient doar să vrei, am aflat de curând că cei de la SunGarden Resort organizează ceva inedit cu ocazia trecerii dintre ani: Russian Extravaganza New Year’s Eve 2020. Ca să vezi, e de ajuns să citesc denumirea ca să-mi dau seama că este exact ce căutam. Mi-am zis că e musai să împărtășesc cu voi tot ce-am aflat, căci mi se pare o chestiune demnă de atenție: o petrecere în stilul clasic rusesc, ce poate fi transformată cu ușurință dintr-o noapte memorabilă prin simplul fapt că a doua zi puteți să dați ”going” și la afterparty, la spa. Așadar, poftiți 5 motive pentru care cred că ar trebui să luați serios în calcul această variantă.

Locația în sine
SunGarden Golf & SPA Resort este un domeniu care atrage orice turist poposit în inima Ardealului, dar și localnici care încearcă constant să fugă de zbuciumul orașului. Mai ales că locația arată într-un mare fel indiferent de anotimp, parcă-i din poveste nu alta. Dacă vă vine să credeți, e o plăcere chiar și să mergi până acolo, iar să conduci pe drumul retras care duce spre mijlocul pădurii te va transpune direct într-o scenă de film. Mai apoi, în momentul când, parcă de nicăieri, îți va apărea în fața ochilor o priveliște asemenea celor care li se arătau eroilor de basm când ajungeau la curtea prințeselor, te vei simți exact ca ei: invincibil. SunGarden este un fel de paradis modern în care poți avea parte de liniște, relaxare, dar și toate condițiile pentru a păstra contactul cu realitatea, locul ideal unde te poate găsi anul 2020. Dacă va și ninge până atunci, șansele să vă dea lacrimile de fericire la miezul nopții, când realizați pentru a nu știu câta oară cât de norocoși sunteți să existați și să puteți fi parte din așa peisaj, sunt foarte mari.

Extravaganță în decor și farfurii
Sunt multe tipuri de petreceri la care puteți lua parte la trecerea dintre ani, dar cum ați putea refuza o seară în care să cădem cu toții în capcanele întinse de extravagantele petreceri rusești? Personal, cred că de câteva ori pe an trebuie să spunem ”da” unor experiențe care să ne poarte pe alte tărâmuri și culturi, iar dacă poposim într-un loc în care distracția e la ea acasă, atunci chiar nu mai concepem un refuz. Petrecerea de Revelion de la SunGarden va avea loc în sala de evenimente Eden, și pe lângă decorul aparte și atmosfera care vă va impresiona cu siguranță, puteți sta fără grija mâncării și a băuturii, pentru că totul va fi pregătit ca la carte și veți avea parte de un meniu special cu delicatese (aperitiv rece, pește, vită, berbecuț, preparat de închidere – bufet tradițional), dar și de licori rafinate și potrivite gusturilor voastre.

Band live, DJ și artificii
Mai mult, seara are succesul asigurat prin prezența DJ-ului și MC-ului Arthur Zedler, dar și a live band-ului Remakers, care vă va purta prin beat-uri rock, disco, funk, blues și pop. Cu un sunet compact și energie debordantă, cu o bucurie de a cânta molipsitoare, aceștia transced convenționalul, spulberă monotonia trecând cu lejeritate de la clasice riff-uri rock la binecunoscute beat-uri disco-pop, oferind un moment artistic unic și memorabil! Chiar dacă puteau fi o surpriză plăcută, nu pot să nu menționez celebrele artificii, cireașa de pe tort cu orice ocazie importantă din viețile noastre.

Afterparty – Secret Robe Party
Secret Robe Party, petrecerea organizată la spa în data de 1 ianuarie 2020, include cina tip bufet, open bar și DJ. Unde mai pui că, la spa fiind, te poți bucura de avantajele circuitului Wellness & Spa, conceput pentru a vă face să vă reconectați cu propriile simţuri? Astfel, puteți explora zona Spa Aqua Experience și Spa Amedeea Paradise. Ce înseamnă acest lucru mai exact? În spațiul destinat experiențelor veți avea acces la piscină interioară cu hidromasaj, tepidarium – clasica cameră caldă cu băi romane antice, baie turcească, bazin cu apă sărată, saună cu infraroșu și altele. Dacă pășim în partea paradisiacă a spa-ului, aici ne întâmpină căldura vatrei străvechi, aroma sauna, magia vulcanului ce vă va purta în lumea viselor, hammam-ul – o baie cu bule îmbogățită cu ulei de argan ce curăță profund pielea, sauna sărată, bio sauna, sauna finlandeză, dar și saunele și bazinul cu apă rece. Credeți că v-ar prinde bine așa un răsfăț relaxant și o seară de socializare? Noi zicem că da.

Preț avantajos și servicii extra
Vestea bună este că până în data de 2 decembrie beneficiați de preț special pentru petrecerea de Revelion, adică 379 lei/ persoană. Ulterior, costul va fi de 545 lei/ persoană, noi zicem că nu mai e timp de indecizie, acesta-i semnul pe care-l așteptam cu toții. Așa că, fuga-fuguța, rezervați-vă un loc prin email la [email protected] / 0756 013 835 sau [email protected] / 0735 888 006. Dacă vă tentează și afterparty-ul, acesta are prețul este de 150lei/persoană, iar pentru rezervări dați un semn aici: [email protected] / 0735 888 001.

Și… tu ce faci de Revelion?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!