10 lucruri cool pe care le poți face săptămâna aceasta în Cluj

by | Dec 9, 2019 | Articole, Recomandări

Încep prin a-ți da o veste bună în această zi de luni: Două săptămâni ne mai despart de Crăciun! Tind să cred că toată lumea așteaptă momentele acelea de liniște în familie, când cei dragi stau în jurul unei mese bogate și împart amintiri. Până atunci, însă, multă treabă avem de făcut, căci activitățile din oraș nu ne dau pace. Pot fi ele sărbători, dar evenimente cool se găsesc din plin în Cluj-Napoca și nu le putem trece cu vederea. Ca de obicei, noi am pregătit 10 recomandări care să te scoată din casă și să-ți asigure o viață socială complexă. Descoperă-le în rândurile ce urmează.

Marți – Ne este DoR de povești

Dacă ți se par interesante subiectele pe care le abordează Decât o Revistă, haide să le asculți cu urechile tale în cadrul evenimentului DoR live. Pe scena de la Florin Piersic vor urca reporteri, scriitori, muzicieni și actori care vor povesti între 20 și 25 de istorisiri, fiecare cu farmecul său propriu. Îți șoptesc din culise că unul dintre artiștii pe care îi vei întâlni va fi Bobo. Tema abordată în cadrul ediției din 2019 este viața în afara orașului. Invitații vor veni cu propriile viziuni asupra modului în care noi, orășenii, ne raportăm la lumea satului și cum ne formăm impresii, uneori greșite, despre mediul rural. Biletele sunt încă disponibile și le găsești aici.

Marți – Gustăm o porție de rock autentic

Long Goodbye Tour. Așa se intitulează cel mai recent turneu al membrilor Deep Purple, iar din nume tind să cred că am face bine să mergem marți seara la BT Arena, căci nu se știe când vom avea posibilitatea să revedem trupa. Deep Purple este reprezentativă pentru scena rock la nivel internațional, căci a fost printre primele care a pus bazele genurilor heavy metal și hard rock. Nu e de mirare că a fost denumită cea mai zgomotoasă trupă din lume. Cu siguranță concertul lor va fi unul exploziv, așa că nu mai sta pe gânduri și cumpără-ți biletul acum. Ah, da, în deschidere va cânta trupa canadiană Monster Truck.

Miercuri – Dansăm până în zori

Iar e miercuri, iar ne întâlnim la College Party. Nici să nu îndrăznești să stai acasă, căci e ultima petrecere din anul 2019. Eu, cu siguranță, nu vreau să ratez a doua ediție Frats Edition, căci tare bine m-am distrat la prima pe care au organizat-o. Sufletul distracției vor fi membrii din Fraternities & Sororities care nu te vor lăsa să pleci din Euphoria până a doua zi dimineață. Muzica bună e garantată. Ușile se deschis la ora 23, iar intrarea va costa 15 lei pe tot parcursul nopții, însă cu aplicația Omnipass vei plăti mai puțin cu 5 lei. Dacă ai nevoie de motive în plus pentru care să participi la College Party, am pregătit noi câteva în articolul de aici.

Joi – Luăm un loc în sala de cinema

Nu știu care va fi reacția ta, însă eu de îndată ce am văzut că filmul High Life va fi difuzat la Cinema Victoria, nu m-am putut opri din zâmbit și mi-am rezervat imediat locul în sală. Unul dintre motivele pentru care am fost atât de entuziasmată este acela că producția cinematografică a fost regizată de Claire Denis, care știe cum să-ți capteze întreaga atenție în filmele pe care le produce. High Life spune povestea unui echipaj de astronauți prizonieri pe o navă. Aceștia au de îndeplinit o misiune considerată a fi imposibilă, mai bine zis, ei trebuie să capteze energia unei găuri negre și să o aducă pe Pământ. The Guardian numește filmul drept o superbă, bizară, misterioasă dramă despre călătoria în spațiu. Dacă încă stai pe gânduri, află că acum ai ocazia unică de a vedea producția difuzată în România, aceasta nefiind programată pentru cinematografele din țară. Rezervări aici.

Joi – Hai la meci!

Ultima lună din an nu ar fi completă dacă nu am participa la un meci de fotbal. Săptămâna aceasta avem ocazia să-i vedem în competiție pe CFR Cluj și Celtic FC. Competiția sportivă este ultima din Grupa E UEFA Europa League, iar echipa ta favorită are nevoie de toată susținerea pentru a se putea califica mai departe. Ce spui, ne întâlnim în tribune? Biletele se pot achiziționa de aici.

De vineri până duminică – Descoperim cei mai talentați designeri  

Dacă am spus cuvântul designer, știi ce eveniment urmează, nu-i așa? Cluj Design Days, bineînțeles! Timp de trei zile te așteaptă un târg de cadouri chic, potrivite pentru perioada sărbătorilor. Iar cum surprizele sunt atât de numeroase și frumoase, este nevoie ca evenimentul să se desfășoare în două locații, la Casa TIFF și Cinema ARTA. Ce vei putea cumpăra? Articole de îmbrăcăminte, obiecte de home decor, ceramică, ilustrații, mobilier, toate realizate de designeri români. Patruzeci de artiști vin să-și expună creațiile și speră că te vor inspira să alegi un cadou original pentru cei dragi. Intrarea este liberă, așa că haide și aruncă o privire.

Sâmbătă – Petrecem la DoT

DoT este localul acela rafinat în care mergi atunci când vrei să te bucuri de un brunch fără cusur. Dacă iubești toast-urile făcute aici, cu siguranță te vei simți ca acasă la primul party pe care îl organizează în această sâmbătă. Nu lipsește nimic din cadrul evenimentului. Bere artizanală Oakham, open bufet cu tapas (all you can eat, bineînțeles) și muzică bună asigurată de Dj-ul Indjestione. Pentru participare vei avea nevoie de un bilet cu valoarea de 100 de lei pe care îl poți cumpăra de la DoT. Locurile sunt limitate.

Duminică – Vizionăm o nouă avanpremieră

Săptămâna aceasta am avut trecute în lista de evenimente două filme pe care musai trebuie să le vezi. Am discutat despre primul în paragrafele de mai sus, acum a venit momentul să îți povestesc despre cel de-al doilea, pe numele său It Must Be Heaven. Producția a fost regizată de către Elia Suleiman, el fiind și personajul principal al poveștii. Acesta redă călătoria sa prin diverse orașe ale lumii, însă indiferent că ajunge în Paris sau în New York, mereu găsește ceva să-i amintească de țara lui natală, Palestina, din care a fugit. Filmul este o comedie despre promisiunea unei noi vieți și reprezintă propunerea Palestinei pentru Premiile Oscar din 2020. Îl puteți viziona în avanpremieră la Cinema ARTA. Biletele se găsesc aici.

Duminică – Donăm pentru cei nevoiași

Ne aflăm în perioada sărbătorilor, motiv pentru care gândul nostru zboară adesea la cadouri. Ne place să-i vedem pe cei dragi fericiți atunci când le așezăm daruri sub bradul de Crăciun, însă și mai fericiți de surprizele noastre sunt oamenii nevoiași. Evenimentul Nepoți de Crăciun ne încurajează pe toți să împărțim bucurie vârstnicilor aflați în situații financiare și sociale precare. Duminică, începând cu ora 11, la Platinia Shopping Center, ai posibilitatea să donezi ulei, zahăr, făină albă, paste și cozonac, sau oricare alte produse neperisabile. Dacă timpul nu-ți permite să ajungi la eveniment, atunci poți dona bani direct în contul asociației.


 

Duminică – Ne transformăm în strategi la The Guild Hall

Cei ce iubesc jocurile de strategie trebuie, fără doar și poate, să bifeze în agenda lor evenimentul Strategy Game Sunday organizat la The Guild Hall. Astfel de board games durează ore îndelungate până să fie desemnat câștigătorul, însă în cadrul hub-ului nici nu știi cum trece timpul. Ai posibilitatea să alegi jocul din colecția centrului, însă poți veni de acasă cu cel favorit. Aceeași situație funcționează și în cazul grupului alături de care vei încinge adevărate bătălii. Dacă ai prieteni pasionați de jocuri de strategie, haideți împreună să concurați unul împotriva celuilalt. Dacă nu, îți găsești ușor parteneri de distracție în acest grup de Facebook. Pentru a putea participa la acest eveniment vei avea nevoie de un Day Pass sau de un Membership Card. Mai multe detalii găsești aici.

Ți-ai făcut planurile pentru săptămâna curentă?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This