21 de festivaluri din România pe care să nu le ratezi în 2020

Home $ Articole $ 21 de festivaluri din România pe care să nu le ratezi în 2020

Acum, la început de an, este perioada ideală pentru a te gândi să strângi niște bani pentru festivalurile ce îți vor marca vara. Iar înainte de a intra în detaliile acestui articol, te avertizăm că sunt multe. Noi și cu ediții aniversare, concepte diferite și abordări care mai de care mai creative, festivalurile acestui an ne fac insistent cu ochiul și ne poartă cu gândul la distracția din toiul verii, distracție de care ne mai desparte doar anotimpul rece și…luni de lucru pentru a strânge banii necesari. Așa că nu mai sta pe gânduri și pregătește din timp pușculița pentru festivalurile care vor avea loc în anul 2020 (noi îți propunem 21, 20 20 20 ar fi fost prea mult).

Sunwaves Festival ::: SW27 – Spring Edition | 30 aprilie – 6 mai
Primul eveniment la care ne dăm întâlnire este Sunwaves, unde cu siguranță ne va prinde ziua de 1 mai (care, apropo, pică vineri în acest an). A 27-a ediție reunește la malul mării, pe plaja Crazy Beach din Mamaia, pe toți cei care sunt dornici să petreacă până la răsăritul soarelui sau chiar non-stop, bucurându-se astfel de un cadru vizual numai bun de pus pe Instagram. Primele bilete s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate de aici, valoarea acestuia fiind de 329 lei. Cu alte detalii, organizatorii ne țin încă în suspans, așa că am face bine să urmărim pagina evenimentului dacă suntem interesați.

TIFF | 29 mai – 7 iunie
După cum ne-am obișnuit de 18 ani până în prezent, începutul verii la Cluj este marcat de Festivalul Internațional de Film Transilvania. În fiecare an, acesta își propune să aducă lumea cinematografiei în contact direct atât cu pasionații acestui domeniu, cât și cu oamenii care caută un mod inedit de a-și petrece timpul liber. Cu sute de proiecții care au loc în aer liber, cinematografe sau locații nonconformiste, tehnologii noi și experiențe unice, cu sute de voluntari și personalități care vor străbate străzile Clujului, TIFF este pentru fiecare. Biletele la film se achiziționează online, cu câteva zile înaintea proiecției. Și în speranța că ploaia nu ne va mai da bătăi de cap anul acesta, ne întâlnim la film în Piața Unirii!

SAGA Festival | 5-7 iunie
Primul element de noutate în peisajul festivalier românesc (din lista noastră) îl constituie SAGA Festival care va avea loc la București la începutul lunii iunie. Cu primele nume anunțate pe listă, festivalul pare avea un start promițător. Rămâne însă de văzut, nu ne stă în fire să tragem concluzii pripite. Alan Walker, Disclosure, Don Diablo, Faithless DJ Set, Marshmello, Meduza, Sam Feldt Live, Sigala și Tiësto sunt primii artiști care și-au anunțat prezența și pe mine, personal, acest line-up mă duce puțin cu gândul la UNTOLD și sunt curioasă care va fi unghiul de abordare al acestui festival. Nimeni nu vrea ceva copy-paste și cel mai probabil de acest lucru se ocupă organizatorii cu atenție. Primele bilete, la prețul de 200 de lei se găsesc aici și nu mare va fi surpriza ca acesta să crească în timp.

Sports Festival | 11-14 iunie
Vara continuă activ, cu un festival dedicat sporturilor și mișcării, promovând astfel importanța unui stil de viață sănătos. Evenimentele care conturează festivalul în acest an sunt meciul demo de tenis la care, după cum ne-a obișnuit, Simona Halep va fi prezentă, urmând să ne bucurăm de un meci de fotbal alături de Adrian Mutu, Francesco Totti, Andrea Pirlo și Mirel Rădoi. BT Arena și Cluj Arena vor fi gazdele acestor două spectacole din lumea sportului, promițând amintiri de neuitat. Bilete la ambele meciuri pot fi găsite aici, prețurile ajungând până la 200 de lei la categoria VIP. Alte demonstrații sportive, spectacole, concerte și surprize vor da viață Clujului în luna iunie.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu | 12-21 iunie
Lista noastră continuă cu un eveniment cultural, care va acapara Sibiul cu spectacole de teatru care vor stârni interesul nostru față de acest domeniu și față de importanța participării, în mod frecvent, la astfel de spectacole. De la teatru, la circ contemporan, de la operă la lectură, toate formele sub care se poate manifesta arta se împletesc, aducând în fața publicului reprezentații și momente unice și de neuitat. Conform calendarului, ne mai despart 22 de săptămâni de acest festival, urmând să apară noi informații cât de curând. Vă ținem la curent.

Jazz in the Park | 25-28 iunie
Pentru a 8-a oară, în Parcul Central din Cluj-Napoca vor răsuna ritmuri de jazz care ne vor purta cu gândul departe de stresul cotidian. Potrivit pentru ieșirile cu prietenii sau cu familia, acest festival are acel ceva care va intra în sufletul fiecărei persoane, parcul devenind a doua casă în acea perioadă. Cu tot felul de activități și de artiști talentați, scopul principal al festivalului este de a aduce persoanele apropiate în același loc și de a scoate în evidență cât de benefic și de important este timpul petrecut alături de aceștia. Pe scurt, hamace, relaxare, muzică bună și oameni faini.

Arad Open Air Festival | 26-28 iunie
Luna iunie alegem să o încheiem la Arad Open Air Festival unde muzica electronică, rock și hip-hop se îmbină cu tendințele momentului și conturează un spectacol la care sigur vei descoperi ceva să îți placă. Fiind în prag aniversar, la cea de a 5-a ediție, surprizele cu siguranță nu vor lipsi din peisaj. De menționat este faptul că acest festival promovează arta și creativitatea, lucruri de care poți da dovadă la workshop-urile care vor fi organizate pe toată durata evenimentului. Abonamentele sunt disponibile aici. De asemenea, poți opta pentru un bilet în care sunt incluse și costurile de camping pentru o experiență autentică și mai intensă.

Neversea | 2-5 iulie
Revenim la malul mării, de această dată pentru Neversea, festivalul care a străbătut mări și țări și care atrage anual din ce în ce mai mulți curioși puși pe distracție. Muzica bună, activările din perimetrul festivalului, amintirile alături de prieteni (și nu numai) și, bineînțeles, story-urile de pe social media îți vor face o vară de neuitat și după care vei suspina în tăcere la birou. Primele abonamente se găsesc aici la prețul de 114 euro, urmând ca acestea să crească la anunțarea primului val de artiști. Până atunci, strângem bani și ne uităm la pozele de anul trecut din vacanță.

Electric Castle | 15-19 iulie
Ei bine, am ajuns în sfârșit să vorbim despre festivalul de suflet de la Bonțida, care se pregătește să ne uimească pentru a 8-a oară. Iar primii artiști care au fost anunțați pe mine m-au convins. 21 Pilots și The Neighbourhood fiind momentan cap de afiș. Iar anul acesta se anunță surprize și lucruri noi, de la camping până la artiști. Camping-ul va lua forma unui festival în festival, cu zone de relaxare care te vor plasa departe de griji, la Bonțida luând astfel naștere o nouă lume. 5 zile pline de evenimente și concerte îți vor face mijlocul lunii iulie memorabil urmând ca după încheierea festivalului să participi, în mod gratuit, la festivalul internațional de depresie post-EC. Cât despre abonamente, acestea se găsesc aici cu prețuri pornind de la 549 lei. Încă mai stai pe gânduri?

Garana Jazz Fest
Tot în această perioadă, la mijloc de iulie, ne putem bucura de un alt spectacol de jazz care se apropie de imaginea Woodstock-ului. Liniște, relaxare, muzică bună, prieteni… toate contribuie la creionarea unor cadre desprinse din filme și care ne poartă departe de stres și de griji. Organizatorii încă păstrează misterul cu privire la perioada de desfășurare a evenimentului, la fel și în cazul artiștilor care vor fi prezenți la acesta. În schimb, locația este cea cu care ne-am obișnuit de la edițiile precedente, satul Gărâna din județul Caraș-Severin.

ARTmania Festival | 24-25 iulie
Ajuns la a 15-a ediție, acest festival a fost primul din țară care a demonstrat că arta și entertainment-ul se pot îmbina, dând naștere în acest mod unui nou concept și unui nou unghi de abordare. Inspirația izvorăște, în mare parte, din cultura rock și aduce în fața publicului scene și spectacole unice. Acest festival este deosebit și prin prisma locației, Piața Mare din cetatea Sibiului. În fiecare an, sute de persoane printre care și străini se bucură de artă și de distracție într-un cadru dominat de magia muzicii rock. Pentru bilete și alte informații, accesează link-ul și salvează-ți astfel în calendar aceste date.

UNTOLD Festival | 30 iulie – 2 august
În acest an urmează să scriem cel de al 6-lea capitol din povestea UNTOLD, care ne uimește de la an la an cu artiști noi, concepte noi, spectacole de artificii și nu numai, activări și scene, toate acestea la noi acasă, în Cluj. Încă nu știm nimic legat de artiști (cine știe ce surpriză vom avea la anunțarea acestora), dar în schimb avem puse la dispoziție primele abonamente pe care le puteți consulta aici. Va fi oare Armin nelipsit și la această ediție? Rămâne să așteptăm și să vedem.

Summer Well Festival| 7-10 august
Într-un cadru aniversar, festivalul de la Buftea va aduna mii de suflete pentru a 10-a oară. Un festival despre care aș îndrăzni a spune că este mai chill, cu muzică pentru suflet și care nu îți bubuie în cap încă o săptămână de la încheierea lui, este locul ideal pentru cei care caută o oază de relaxare, o evadare, o stare de visare. Deja primii atiști au fost anunțați, secretul a fost dezvăluit, iar Woodkid, Of Monsters and Men, Nothing But Thieves și Tom Walker vor contribui la crearea unei atmosfere de neuitat. Dacă ești convins, abonamente găsești aici la 245 lei, sau dacă optezi și pentru camping, acesta te va costa în plus 99 de lei.

Sunset Festival | 13-16 august
Dacă tot am mai vizitat până acum marea, era păcat să ratăm o escapadă la Vama Veche, acel loc în care orice este posibil. Ei bine, a 9-a ediție a festivalului vamaiot se va desfășura între 13 și 16 august. Acesta va reuni la răsărit o plajă întreagă de oameni pentru care acest moment va fi ori o amintire memorabilă, ori un somn bun la malul mării, trezit în miez de zi de valuri. Dacă nu ratezi niciodată o excursie în Vamă, acum ai ocazia să îți iei bilet la acest festival, aici, așa că dă de veste prietenilor și adunați o gașcă mare de oameni. Măcar o persoană din grup să își amintească și să vă spună cum v-ați distrat 🙂

Smida Jazz Festival | 13-15 august
Având în vedere multitudinea festivalurilor care pun jazz-ul cap de afiș, se pare că oamenii caută permanent oaze de relaxare și de evadare din jungla de beton. Acest lucru este posibil la Smida Jazz Festival, unde alături de cățel, pisică, copil și prieteni vă puteți petrece câteva zile departe de agitația orașului, fiind astfel învăluiți de magia jazz-ului. Cea de-a 5-a ediție încă ne ține în suspans, așa că, oricând pot apărea noi informații pe pagina de Facebook și nu numai, dar vă dăm de veste când aflăm noutăți.

AWAKE festival | 14-17 august
Vara pare a se sfârși, dar la domeniul Teleki pare că tocmai începe. În natură, departe de oraș și unde istoria se îmbină cu arta, la Gornești muzica electronică se îmbină cu cea pop, indie, rock și nu numai, fiind astfel pe placul tuturor. Primele nume nu au întârziat să apară, așa că pe final de vară ne vor oferi nopți pline de distracție Vița de Vie, JP Cooper, Byron și nu numai. Cât despre bilete, am avut plăcuta surpriză să descopăr că studenții sau persoanele care nu au încă 18 ani beneficiază de reduceri, în baza carnetului de student sau a buletinului (nice job), bilete pe care le poți achiziționa la prețuri speciale de aici.

Zilele Nordului | Ediția a 7-a | 27-30 august
Acest festival reunește România, Ucraina și Republica Moldova într-un spectacol de muzică, artă, mișcare și călătorii. Are loc la finalul verii în județul Botoșani, mai exact în Darabani, cel mai nordic punct al României, punct în care converg și celelalte două culturi. Festivalul are drept scop dezvoltarea regiunii și a legăturii cu diaspora Nordului, implicând astfel tinerii din zonă la aceste activități. Sub deviza Rădăcinile Cresc, cu toții suntem așteptați să luăm parte la un festival ieșit din tipare, în care ne vom descoperi atât originile, cât și pe noi înșine. Mai multe puteți citi aici și veți descoperi lucruri inedite.

DAVA Festival | 28-30 august
Nu mai e secret faptul că vara se termină, dar se pare că distracția nu va pleca la pachet cu ea. Astfel, la final de august suntem așteptați în inima Sighișoarei la DAVA festival, unde muzica electronică va fi integrată în cadrul medieval impus de locație. Prețul biletului este de 150 de lei și poate fi achiziționat de aici.

Fall In Love Festival | 4-6 septembrie
Deja mai melancolici și cu gândul la vara ce tocmai a trecut, acest festival, aflat deja la a doua ediție, va avea în acest an o zi în plus de muzică și distracție. Poate poate reușim să combatem tristețea care se instalează inconștient cu venirea toamnei. La București, la Palatul Mogoșoaia vor răsuna timp de 3 zile melodii care ne vor aduce aminte de momente importante din viața noastră și care vor mai prelungi astfel vara. Biletele sunt deja disponibile aici, 119 lei sau 178 dacă optăm și pentru camping, detalii despre artiști urmând să apară ulterior.

MIORITMIC | 1-4 octombrie
Revenim la Cluj, în octombrie, nu doar pentru începerea facultăților ci și pentru o nouă ediție MIORITMIC. Muzica electronică va învălui Parcul Etnografic din Cluj, accentul căzând pe experiența muzicală și cea vizuală. Biletele sunt deja puse în vânzare, aici, pentru a te bucura de prețuri speciale pentru Super early birds, la 99 de lei.

Street Food Festival
Dacă aveați impresia că ne-am apucat de dietă și ne ținem de rezoluțiile propuse în noul an, acest lucru va fi posibil doar până la prima ediție Street Food. Deci, până în mai, trăim cu speranța unui stil de viață mai sănătos. Dar până atunci, cine știe ce surprize ne mai pregătesc aceștia și ne dau planurile peste cap. Mâncare cu specific din toate continentele, dulciuri și băuturi, spectacole și voie bună, cam în acest mod se caracterizează o seară la Street Food pe Aleea Stadionului. Încă nu se știu detalii despre edițiile următoare, însă când îi va veni vremea ne vom bucura de un cheat weekend bine meritat.

De asemenea, încă așteptăm vești din toate colțurile țării: Afterhills, Revolution Timisoara, Waha, 3 Smoked Olives, JazzTM, Picnic Fonic etc. Sperăm să aflăm doar de bine, dar indiferent de situație, noi vă vom da de veste cu prima ocazie. De abia așteptăm primul festival și să reușim să le bifăm pe toate din listă ca mai apoi să vă prezentăm cum a fost la ele.

Tu la ce festivaluri plănuiești să mergi în 2020?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!