Cum a fost la… prânz la Deutsches Haus

Home $ Articole $ Cum a fost la… prânz la Deutsches Haus

by | Jan 8, 2020 | Articole, Cum a fost la

Ne-am întors și noi la birou, ca tot omul. Unii mai în forță, alții… doar s-au întors. Niciodată nu-i ușoară săptămâna de după vacanță, când parcă petreci secunde în plus ca să-ți amintești cum făceai lucruri basic. Noroc că uneori funcționăm și pe ”mod automat”, datorită incredibilelor funcții ale creierului uman. Ieri, de exemplu, pe la ora 12 fără 5 minute, m-am ridicat de pe scaun și am zis – ”Hai!”, ca abia mai apoi să conștientizez că mă refeream la mersul la prânz și că gura o luase înaintea gândurilor mele. Și apoi… treburile au intrat pe făgașul lor normal: iar dezbateri despre unde să mergem, iar plângeri că ne-am săturat de zona centrală, tot aceeași poveste. În fiecare an, aparent!

Și noi, ca și mulți dintre voi probabil, avem dimineața un mic-dejun semi-copios sau luat pe fugă pentru că ne-am trezit târziu sau deja ne cad task-urile în cap, iar ora prânzului ne găsește la birou. Așa că, suntem mereu în căutarea celor mai bune variante în oraș, cât de aproape de locul de muncă (acceptăm 15-20 de minute de mers pe jos, ne place oricum să fim mereu în mișcare). De cei de la Deutsches Haus și oferta lor știm de multă vreme și sunt cap de listă când unul din colegi zice cuvintele magice – ”Mie mi-e foarte, foarte foame” (veți înțelege imediat de ce), iar azi ne-am gândit să vă povestim și vouă mai multe despre acest subiect, căci așa bunătăți chiar nu putem ține chiar pentru noi.

Dacă (printr-o mare greșeală) abia acum auziți de Deutsches Haus, aflați că vorbim despre un restaurant cu specific german, localizat pe strada Plopilor, 51-55. Meniul lor cuprinde peste 50 de preparate, mare parte din ele având origini nemțești, chiar dacă e posibil să vi se pară altfel la prima vedere: cartofi, varză, cârnați, legume gătite și atenția pentru hand&home-made (sosuri, murături etc.), toate își au începutul în bucătăria și tradiția germană. Noi le-am trecut pragul la un moment dat și pentru cină, iar despre întreaga experiență culinară și cum am făcut față provocării am povestit pe larg aici. Iar dacă credeți că vizitându-i pentru meniul de prânz veți economisi din timpul alocat deciziei în legătură cu ce mâncați, ar fi trebuit să mă vedeți pe mine ieri.

Da, meniul de prânz nu are 50 de opțiuni, dar puteți face atât de multe combinații cu el, încât pare că vrea să îi facă concurență. Exagerez puțin, dar să vă explic. Pentru început, aveți de ales preparatul pentru felul întâi. Ca opțiuni, întotdeauna vor fi două supe / ciorbe și o salată. Pentru felul doi, aveți 3 opțiuni proteice (carne, brânzeturi, legume pane) și 3 garnituri (orez / cous-cous, piureuri, cartofi prăjiți / rantaliți / la cuptor, salate etc.) Uneori, se mai întâmplă să găsiți și farfurii care nu mai necesită nicio combinație: paste, lasagna, tocănițe. Din toată povestea, nu lipsește desertul, bineînțeles. Nu le stă nemților în caracter să nu cinstească oaspetele și cu ceva dulce.

Se stabilește un meniu de prânz săptămânal, pe care îl anunță în fiecare luni pe pagina lor de Facebook, iar dacă decideți să-i vizitați zilnic, serios că puteți avea o masă diferită în fiecare zi în funcție de mixt-urile pe care le faceți. Prețul unui meniu este de 29 lei, ceea ce, după cum veți vedea și voi, e mai mult decât un preț cinstit pentru cantitatea de mâncare pe care o veți primi și gustul acesteia.

Ieri am avut de ales între ciorbă de fasole și cea de cartofi și salată orientală la felul întâi, iar pentru cel principal erau puse în joc ceafa de porc la grill, puiul sichuan și conopida pane, cu orez, cartofi prăjiți sau piure de cartofi drept garnitură. Eu nu am ales niciodată altceva în afară de ciorba de cartofi când am avut ocazia, iar motivul e simplu: e mai mult decât ce ai putea dori vreodată de la o ciorbă și nu știu dacă e meritul afumăturii sau a cartofilor moi, dar e ce trebuie. Pentru felul doi am mers pe pui sichuan cu orez, de asemenea o alegere excelentă din partea mea, #haha. Și când credeam că lucrurile nu pot deveni mai delicioase de atât, a apărut și tarta cu gem de gutui, care a fost exact… gutuia de pe tort. Oricum, de câte ori le treceți pragul întrebați de desertul zilei, 100% vă treziți față în față cu o minunăție.

Vă recomand călduros să le faceți o vizită pentru masa de prânz, chiar dacă poate nu e cea mai apropiată locație de biroul vostru. Noi am mers până acolo într-o plimbare, numai bine ne-am mai dezmorțit și făcut puțină mișcare în mijlocul zilei.

Voi ați fost până acum la Deutsches Haus?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!