Cartea Tarei Westover a fost un fenomen anul trecut. Toată lumea o citea, librăriile o promovau online și offline iar oamenii se declarau impresionați de ea ca de nicio altă carte. Am refuzat cu vehemență să o citesc atunci – pentru că eu nu citesc cărți motivaționale – dar m-au contrazis așa de mulți oameni, zicând că Învățare nu e o carte motivațională, încât am decis să îi acord o șansă.
Învățare a fost cea de-a patra carte finalizată în 2020, dar de departe cea mai bună. Spoiler alert: o să plângeți și o să vă pară rău pe tot parcursul cărții de absolut tot ce citiți. Și o să fiți furioși, pentru că așa sunt oamenii când aud atâtea nedreptăți. Cartea este, deci, o memorie, biografia autoarei, care își povestește viața începând cu frageda copilărie și până aproape de prezent.
View this post on Instagram
Tara este un copil atipic, pentru că trăiește alături de familia ei într-un aparent univers paralel; în căsuța lor din vârful dealului, nimic nu e întâmplător. Totul e dat să fie de la Dumnezeu, iar medicii, avocații, profesorii sunt niște diavoli îmbrăcați frumos. Tatăl Tarei, de o absurditate absolută, le interzice copiilor să meargă la școală. Pentru că pot învăța foarte bine și acasă, și pentru că la școală toți sunt niște păgâni. Le interzice copiilor să meargă la medic când sunt bolnavi sau să ia medicamente, pentru că se pot trata foarte bine cu uleiuri și tratamente din plante făcute de mama lor. Le interzice să iasă cu ceilalți copii, pentru că ar fi mai folositor dacă l-ar ajuta la fabrica sa de deșeuri, unde Tara își petrece vremea încă de la 10 ani.
Familia Westover trăiește cu teama că se apropie sfârșitul. Trăiesc pregătindu-se constant pentru cea de-a doua venire a lui Hristos. Nu mănâncă suficient, pentru că toate alimentele trebuie păstrate pentru când nu va mai exista mâncare – iar ei vor fi singurii supraviețuitori.
Dacă unii dintre frații Tarei abandonează misiunea mai repede, plecând de acasă, croindu-și un drum separat de familia mormonă, Tara refuză să își trădeze tatăl. Rămâne alături de el, muncește la depozitul de deșeuri și acceptă accese de violență din partea fratelui ei mai mare, Shawn. Supraviețuiește, dar nu trăiește pe bune. Își descoperă o vagă pasiune în spectacolele de dans la care participă – cu foarte, foarte multe indulgențe din partea tatălui ei –, dar renunță rapid, din cauza insistențelor lui, pentru că fetele acelea se îmbracă sumar și total necreștinește.
Să recunoşti nesiguranţa înseamnă să recunoşti slăbiciunea, neputinţa şi să crezi în tine în ciuda amândorura. Este o nestatornicie, dar în nestatornicia asta se ascunde o putere: hotărârea de a trăi în mintea ta, nu într-a altuia. M-am întrebat adesea dacă nu cumva cele mai puternice cuvinte pe care le-am scris în seara aceea au fost nu cele provocate de furie sau mânie, ci de îndoială: Nu ştiu. Pur şi simplu nu ştiu.
Când Tara decide, după sfaturile fratelui ei, Tyler, să plece la colegiu, tatăl ei devine o furtună. Îi e greu să accepte că fiica sa loială vrea să îl părăsească, dar e de acord, pentru că nu o consideră suficient de deșteaptă încât să facă față. Pentru a intra la ceea ce ar fi echivalentul liceului la noi, Tara trebuie să treacă un test pe care e sigură că o să îl pice, dar cu ajutorul lui Tyler, reușește să intre la colegiu, iar viața ei capătă o nouă dimensiune. Viața într-un oraș vag străini și colegele de apartament pe care le consideră păgâne pentru că nu poartă haine largi și materiile îi par lucruri cu care îi va fi imposibil să trăiască. Relația cu familia ei se pierde încet, dar tânăra încearcă să o păstreze pe o linie de plutire cu ajutorul vizitelor pe care le face cât mai des acasă.
Deși tatăl ei accepta situația colegiului, când e admisă la o facultate prestigioasă dintr-o țară străină, o pune să aleagă, cu alte cuvinte, suntem noi sau școala aia de păgâni. Tara merge la facultate și simte că totul e diferit, notele ei sunt mici, iar familia o exclude din ce în ce mai mult. Începe să înțeleagă că, dacă nu te îmbraci în haine largi, nu înseamnă că ești păgân. Începe să înțeleagă că oamenii pe care tatăl ei îi numea diavoli sunt doar…oameni. Când primește un ultimatum de la părinții ei, Tara alege școala, ceea ce o să-i provoace multe suferințe, de la denigrarea în societatea din care provine la excluderea totală din familie. Și totuși merge înainte, că înapoi nu se mai poate.
Personajul pe care Tara l-a clădit pornind de la tatăl ei mi se pare excepțional. Un personaj care să îmi displacă atât de mult nu-mi amintesc să mai fi întâlnit în literatură, nu doar pentru că își privează copiii de tot ce își doresc (începând cu o viață normală, o educație și un stil de viață care să nu implice înfometare), dar și pentru că e un ipocrit de primă clasă. Deși Tara încearcă să îi explice comportamentul, vorbind puțin de tulburarea bipolară pe care crede că o are, acțiunile tatălui sunt de neiertat. E creștin adevărat, dar închide ochii atunci când Shawn o învinețește pe Tara. Pentru că e fratele mai mare și are drepturi. E creștin adevărat, dar părerea soției sale e egală cu părerea unei furnici. De fapt, părerea soției sale e o furnică. O strivește de fiecare dată când o vede.
Nu eşti vreo tinichea, care luceşte numai la lumină. Oricine ai deveni, în orice te-ai transforma, ai fost mereu acea persoană. A fost mereu înăuntrul tău. Nu la Cambridge. În tine. Tu eşti de aur. Şi dacă te întorci la BYU sau chiar la muntele de unde ai venit, n-o să fii altcineva. Poate că alţii te vor privi altfel, poate chiar şi tu te vei privi altfel – chiar şi aurul pare mat dacă lumina nu e bună -, dar abia asta e înşelăciunea. Şi aşa a fost întotdeauna.
În continuare cred că Învățare e și o carte motivațională, pe de-o parte, dar este, mai presus de orice, o viață de om între două coperte. O suferință și jumătate, niște decenii marcate de bătăi, violență de tot felul, o viață privată de educație, de cunoaștere, de prieteni. Tara Westover și-a scris existența cu sânge, dacă e să mă întrebați pe mine, căci Învățare e mai mult decât o carte: e o declarație și o mărturie că a reușit să meargă mai departe. Își semnează prin cartea ei destinul, marcat de durere și totodată de un succes la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Învățare e despre ce vrem să fim când o să fim mari, despre șanse și despre cum să începi prin a face lucrurile de care ți-e cel mai frică în viață. Pentru că de-abia unde se termină frica…începe viața.
