Cred că mulți dintre cei care își petrec timpul acum plângându-se la intervale regulate că nu au aer, activități și spațiu de desfășurare în locuința proprie și personală, nu iau în calcul faptul că altora nu li se permite acest lux – de a sta acasă bine mersi. Sunt mulți care se încadrează în aceste categorii, însă astăzi vrem să ne îndreptăm atenția spre medicii rezidenți, spre oamenii care primesc acum o lecție importantă pentru viitorul tuturor.
Pentru toți, pandemia actuală reprezintă un factor de stres și îngrijorare în măsură mai mică sau mai mare and that is a fact. Pe lângă preocuparea pentru bunăstarea și sănătatea celor dragi, mulți sunt cu gândul și la implicațiile financiare și cum va evolua situația pe piața muncii în lunile următoare. Medicii, aflați în prima linie de luptă cu virusul, resimt lucrurile acestea probabil mai puternic decât oricare dintre noi. Noi am vorbit cu mai mulți tineri, de la diverse specializări pentru a afla cum gestionează ei perioada aceasta, cum își petrec timpul liber, ce sfaturi au pentru cei din case.
Ana, medic rezident în anul 2, ne-a povestit că odată cu prima ordonanță de urgență toți rezidenții de Boli Infecțioase, inclusiv ea, s-au întors din spitalele unde aveau stagii la nava mamă: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Lucrează doar la camera de gardă COVID-19, în ture de câte 12 ore. Nu știe cât timp va rămâne programul său la fel, însă fiecare tură este diferită, întrucât în fiecare zi apar noi reguli, noi ordonanțe. Cel mai mare stres rămâne cel al contaminării, iar consultul a 10-15 pacienți cu infecție COVID-19 este mai stresant și mai solicitant decât consultul a 100 de pacienți în gardă, în perioada anterioară acestui nou coronavirus.
Cel mai mult îmi doresc ca oamenii de lângă mine să respecte cu strictețe regulile impuse de guvern. Este incredibil de important să menținem un număr scăzut de oameni infectați pentru a nu pune sistemul medical pe butuci. Ca medic, dar mai ales ca om, sunt extrem de precaută când vine vorba de păstrarea regulilor de decontaminare/sterilizare, atât la serviciu, cât și acasă sau la cumpărături, astfel încât să reduc la minimum riscul de a pune în pericol sănătatea prietenului meu, cu care locuiesc. Cu familia mea țin legătura telefonic până la încheierea stării de urgență.
În timpul liber, Ana își menține sănătatea fizică făcând sport acasă, minim 30 de minute pe zi, iar pentru a proteja și partea mintală, încearcă să nu citească toată ziua știrile, să stea cât mai puțin pe rețelele de socializare, să citească, să facă un puzzle sau curățenie. E norocoasă să aibă o grădină mică în fața casei și să-și poată petrece timpul și afară, fără a intra în contact cu alte persoane.
Sper doar să învățăm ceva din această criză legat de cât de important este să fii pregătit din punct de vedere al materialelor de protecție. Iar noi, medicii, trebuie să cerem acest lucru – nu acum, în timp de criză, ci după. Îmi doresc să învățăm să comunicăm mai bine între noi, medici de diferite specializări, pentru că până la urmă ne dorim același lucru: pacienții să fie cât mai bine tratați și cât mai repede. Mai mult, sper să realizăm că acesta este războiul nostru, am studiat ani buni pentru a face față în asemenea situații. Criza materialelor este una mondială, trebuie să fim inventivi, ne facem costume din saci și viziere la imprimantă 3D, nu ne luăm concediu medical sau demisionăm.
Pe lângă distanțarea socială, distanțarea de Facebook și televizor, precum și păstrarea unei doze sănătoase de optimism, sunt la fel de importante acum. Nu o zicem doar noi, ci mai mulți dintre cei cu care am vorbit, printre care și un tânăr rezident din anul I, secția de Neurologie. El încearcă să-și umple timpul cu cărți și aleargă pe străzile din apropierea locuinței, iar la spital merge în ture, în anumite zile ale săptămânii, mai mult în funcție de numărul de pacienți așteptat pentru ziua următoare. Pot fi solicitați de către medicul coordonator oricând, neavând un program fix.
Din păcate, familia este departe în perioada asta și indiferent de cât mi-e de greu, nu îi vizitez. Risc să fiu purtător asimptomatic având în vedere că lucrez în spital și de multe ori pacienții care vin mint în legătură cu contactele avute și își și pot masca simptomele dacă sunt ușoare. Este o perioadă în care e bine să nu ne vedem rudele și prietenii dacă ținem la ei.
Și Alexandra, medic rezident în anul 2 în cadrul Spitalului Județean de Urgență, alege să nu își bombardeze mintea cu informații inutile. Își ia exact datele care o interesează și nu citește sau urmărește știri toată ziua. În perioada aceasta, când are puțin timp liber stă la soare pe terasă (ia vitamina D și endorfine) și încearcă să își păstreze credința că va fi bine, să alunge gândurile negative. Vorbește cu prietenii și familia la telefon, pe WhatsApp. Mama sa este asistentă, cu o vârstă la risc. Nu îi vizitează, le-a pregătit un pachet cu echipamente cumpărate de ea pe care le-a lăsat la ușa.
Avem nevoie ca oamenii să fie responsabili, acum mai mult ca niciodată. Să vină la spital doar dacă este într-adevăr necesar și să nu mintă la triaj de frica refuzului internării sau consultului. Lucrul acesta nu se va întâmpla. Sper ca după ce totul va reveni la normal să se investească mai mult în sănătate și lucrurile să se facă mai riguros, pentru că avem acum dovada că poate veni o zi când toate lucrurile care nu sunt tocmai bine puse la punct se întorc împotriva ta.
La secție de Radiologie și Imagistică Medicală de care aparține Marilena, programul de lucru este organizat în ture de dimineața și după-masa, în așa fel încât cadrele medicale să se intersecteze cât mai puțin, cu scopul de a preveni transmiterea accidentală a virusului între colegi și de a reduce astfel riscul epidemiologic.
Deși înainte eram o fire activă din punct de vedere fizic și social, acum încerc să ies din casă doar atunci când e absolut necesar, pentru a mă proteja pe mine, pe familia mea, pe pacienții și pe colegii mei. Componenta anxioasă există, dar sunt conștientă că este un sentiment fondat în aceste vremuri și încerc să îmi mențin mintea ocupată cu aprofundarea cunoștințelor în domeniul medical. Fac sport aproape zilnic și, pentru a mă relaxa și detașa de muncă din când în când, am reînceput să pictez, pictura fiind o veche pasiune de-a mea pe care am suprimat-o din lipsa de timp fizic de-a lungul facultății.
Deocamdată, având în vedere profesia sa, consideră că cel mai mare ajutor pe care poate să îl ofere persoanelor apropiate este de a fi precaută și de a limita contactul fizic cu ei. În prezent, familia și prietenii sunt sănătoși și respectă cât pot de bine toate metodele de prevenție recomandate, ea însăși fiind un ”militant absolut” în ceea ce privește aplicarea lor. Comunică telefonic zilnic, îi informează constant cu datele pe care le cunoaște, i-a aprovizionat cu materiale de protecție, iar în cazul în care va fi nevoie, îi va ajuta cu tot ceea ce este necesar pentru a putea păstra auto-izolarea.
Pe lângă sprijin moral și înțelegere, cea mai mare nevoie pe care o am de la oamenii de lângă mine, este de a fi la rândul lor și ei precauți și de a se menține sănătoși. Este cel mai eficient mod de a mă ajuta pe mine și pe restul colegilor mei în această perioadă. De asemenea, îi încurajez, nu numai pe cei apropiați, ci pe toată lumea să doneze sânge! România are nevoie în continuare de sânge!
Este greu de apreciat impactul crizei actuale asupra generației viitoare de medici în acest moment dificil și haotic pentru sistemul de sănătate. Cu toate acestea, Marilena este convinsă că fiecare dintre ei și cei ce vor deveni medici în viitor, au un motiv nobil pentru care au ales această meserie, motiv care stă mai presus de toți factorii demoralizanți sociali, politici, juridici etc.
Andrei e medic rezident la secția de Cardiologie. El consideră că un program organizat, puțin sport și activități constructive / de dezvoltare personală ne pot ajuta să trecem mai ușor peste această perioadă de izolare. Și el evită rețelele de socializare, argumentând că marea majoritate a articolelor distribuite deseori conțin informații eronate/exagerate și se informează doar din surse oficiale. Face exerciții fizice în casă și mai studiază diverse chestiuni medicale. Evită cu toată desăvârșirea eventuale întâlniri cu membrii familiei, mai ales acum, în preajma sărbătorilor pascale. Zică că norocul este de partea noastră, deoarece avem șansa comunicării cu prietenii sau membrii familiei inclusiv prin apel video, așadar o amânare a contactului cu aceștia timp de câteva săptămâni – luni nu ar trebui să constituie o problemă.
Cred că această nefericită întâmplare poate avea un impact pozitiv mai ales în rândul tinerilor medici, în sensul că ne responsabilizează suplimentar în tot ceea ce înseamnă activitate spitalicească, lucru care pe viitor, cu siguranță, ne va ajuta în practica noastră.
Valentin este medic rezident în anul II la Psihiatrie, dar pentru că acesta este anul în care se fac rotațiile pe alte stagii, momentan este la medicină internă. Nu și-a mai văzut părinții și bunicii din februarie, de când s-au raportat primele cazuri de COVID-19. Vorbește mai des cu ei, însă, deci crede că există și aspecte pozitive în situația dată. Cu prietenii de pe alte specialități se întâlnește, de asemenea, doar la telefon, fiecare fiind destul de hotărât să respecte, pentru siguranța pacienților lui, măsurile de distanțare socială.
Pe secția de medicină internă unde lucrez, avem în momentul de față foarte puțini pacienți internați, practic au rămas doar cei a căror stare de sănătate nu ne-a permis să-i externăm. Sunt pacienți problematici, cu multiple comorbidități, unii cu câte 6-7 diagnostice și cu multe medicamente în schema de tratament, pe care încercăm să-i protejăm, ei fiind extrem de vulnerabili. Chiar dacă activitatea noastră s-a redus considerabil, pot să spun sincer că după fiecare zi de muncă vin acasă frânt. Mai frânt ca de obicei. Nu sunt stresat de volumul de muncă, ci cred că e vorba de un stres inconștient, dar persistent, care toacă mărunt. Îmi imaginez că pentru colegii de pe urgențe, terapie intensivă și boli infecțioase este și mai greu.
De când a început povestea aceasta cu pandemia, Valentin spune că a trecut prin mai multe etape diferite stând acasă, în izolare, cu sine însuși. La început, după muncă, venea acasă și citea foarte mult despre acest nou coronavirus, despre efectele pe care le producea la nivel european, despre felul în care fiecare țară în parte gestionează situația, despre măsurile și neajunsurile din România.
În primă fază citeam mult despre subiect, dormeam mult și eram veșnic obosit. Acum citesc știri punctual, de câteva ori pe zi și mă străduiesc să am un program cât de cât structurat. Îmi împart timpul între cărți despre reziliență și determinare (recomand cartea lui Tibi Ușeriu sau a lui Viktor Frankl), sport, gătit și vorbit cu prietenii. Televizorul e oprit pe perioadă indefinită și telefonul încerc să-l țin cât mai mult timp departe de mine.
Paul este medic rezident la Microbiologie Medicală în anul 1. Are un program de lucru normal, de la 7 dimineața la 14. În laboratoare a scăzut volumul de lucru momentan, pentru că s-au golit spitalele pentru COVID-19, dar se așteaptă ca odată cu umplerea secțiilor să crească la loc.
E greu să nu îmi mai pot vizita familia. Ei oricum nu locuiesc în Cluj, dar faptul că știu că nu îi pot vizita îmi dă inevitabil un grad de melancolie amestecată cu anxietate. Mai ales că înainte să înceapă criza am tot amânat să merg acasă. Sunt îngrijorat pentru bunicii mei, ca toată lumea. Le-am dat sfaturi destul de stricte, dar necesare. E dificil pentru persoanele în vârstă pentru că ei nu au nici gradul de acces la tehnologie pe care îl au generațiile mai tinere. Dar învață și ei, acum.
Paul speră să-i revadă pe toți cu bine după această criză și, dacă aveți și voi bunici și vreți să îi ajutați, vă sfătuiește să mergeți și să le faceți cumpărăturile, să vorbiți cu ei, dar pe cât posibil nu îi vizitați direct, mai ales dacă continuați să mergeți la muncă. Referitor la viitorul medical și al generațiilor de tineri care vin din urmă, el crede că, din păcate, ne vom confrunta cu o creștere a ratei de emigrare a medicilor.
În aceste momente avem nevoie de coeziune și colegialitate, chiar dacă aceste lucruri lipsesc cronic în sistemul medical. Trebuie să înțelegem toți că e o criza și suntem în ea împreună. Pornind de la ea am putea ajunge la o solidaritate extraordinar de necesară și pe viitor. De asemenea, să nu uităm că vor urma crize sociale care vor exacerba probleme de fond ale României, una din cele mai mari fiind lipsa de încredere a pacienților în sistemul medical, o lipsă de încredere perfect legitimă. Nu îngropând lucruri sub preș o vom recâștiga, ci spunând adevărul și asumându-ne un efort colectiv de găsire a unor soluții. În lipsa unei asemenea schimbări, nu văd de ce un tânăr rezident ar mai rămâne în România.
(Alt) Paul, medic rezident la Anestezie și Terapie Intensivă, vorbește zilnic cu prietenii și familia, pe care nu i-a mai văzut de o lună. E nerăbdător să se întâlnească cu aceștia, dar știe că, în primul rând, trebuie să fie responsabil. În afară de mama lui, care e asistentă medicală, toți apropiații săi stau în casă și îl ascultă când le dă sfaturi legate de cum să se protejeze.
Tot timpul am fost atent la semnalele pe care mi le dă corpul și, în acest sens, somnul este prioritar. Am grijă să dorm suficient, să mănânc corespunzător și să fac mișcare de 4 ori pe săptămână. Momentan m-am mutat cu prietena mea, care este tot medic, pentru a ne proteja apropiații. Ne susținem reciproc și e plăcut să ai pe cineva alături care empatizează cu tine. Nu-mi fac griji pentru mine, mai mult pentru apropiați: mama, tata, bunicii care sunt la Alba-Iulia și sora mea care este în Franța.
În ceea ce privește viitorii medici, el are prieteni de ambele baricade: studenți care vor deveni medici rezidenți și medici rezidenți ce o să devină specialiști în 2020. Din punctul acesta de vedere, incertitudinea viitorului se poate dovedi apăsătoare în astfel de vremuri, când anul aceste este decisiv pentru ei.
Am trăit-o și noi când am susținut anul trecut examenul de rezidențiat cu două amânări succesive și o lungă perioada de incertitudine, jocuri politice și un preambul al vinei între instituțiile statului, în care planurile noastre au fost date peste cap.
Nici Ioana, medic rezident la ORL în anul I, nu și-a văzut familia de 6 săptămâni, însă vorbește cu ei zilnic la telefon. Luna aceasta lucrează în ture de 12 ore pe zi și de noapte, împărțindu-se pe ambulator / secție / triaj, în funcție de unde este nevoie. Când e acasă încearcă să se odihnească pe cât de mult posibil și își împarte timpul între studiu și relaxare (filme, muzică etc.). Îi lipsesc ieșirile cu prietenii și vechiul program, dar îi sfătuiește constant pe apropiați să aibă grijă de ei și să stea acasă. Mulți o sună să îi ceară sfaturi vizavi de situația actuală, așa că se menține la curent cu noile reguli și protocoale pentru a-i putea ajuta.
Viața lor așa se desfășoară și noi suntem siguri că și ei fac tot ce le stă în putință pentru a ne fi tuturor bine.
Să ne auzim cu bine.
