Fotoreportaj: Cum livrează voluntarii de la Vă ajutăm din Cluj

Home $ Articole $ Fotoreportaj: Cum livrează voluntarii de la Vă ajutăm din Cluj

by | Apr 16, 2020 | Articole

În vremuri de criză e nevoie de implicare și solidaritate. Odată cu trecerea țării la scenariul 3 al crizei Covid-19, s-a format în Cluj-Napoca grupul de solidaritate comunitară “Vă ajutăm din Cluj” sub coordonarea a trei organizații implicate civic din Cluj: Vedem Just, Civic Suport, Clujul Sustenabil, la care s-au alăturat CPVP: Center for Peace and Violence Prevention și Asociația Daisler.

Principalul obiectiv al nostru este să organizăm eficient voluntari care să poată ajuta în perioada critică oameni în vârstă, persoane cu afecțiuni specifice ori familii cu copii care nu trebuie sau nu pot să iasă din locuințe pentru cumpărături sau medicamente. A fost organizat un program de livrări de medicamente și alimente la domiciliu, care respectă aceste nevoi speciale și care menține siguranța atât a voluntarilor implicați, cât și a beneficiarilor. Cumparaturile vor fi plătite de solicitanți.

Voluntarii se pot înscrie pe ajutam.civicsuport.ro iar centralizarea solicitărilor venite de la cetățeni se face la numărul unic 0364 406 517.

Astăzi, 16 aprilie, am fost pe traseu alături de voluntari pentru a vedea cum se desfășoară întreaga acțiune.

Voluntari Va Ajutam din Cluj

De la stânga la dreapta, Edi, Tudor și Dragoș, voluntarii care s-au ocupat azi de livrarea pachetelor.
Edi face pregătește pachetele, Tudor livrează livrează cu motocicleta iar Dragoș cu mașina.

Eu am background de activist și ongist, așa că a fost firesc pentru mine să contribui cum pot. Suntem împărțiți pe mai multe paliere. Săptămâna aceasta am fost responsabil de pregătirea pachetelor. Cei de la Cora primesc de la dispecerat lista de cumpărături, ne pregătesc coșurile, eu la plătesc și le predau mai departe livratorilor.

Mâine nu o să mai pot merge, din pacate dar de sâmbătă până astăzi m-am ocupat de partea asta. Următoarele două săptămâni nu voi ieși din casă pentru că rămân în izolare și mă monitorizez de 3 ori pe zi. Am primit kituri, măști, dezinfectant și luăm măsuri de precauție, dar cu toate astea niciodată nu se știe… – Edi

Cum livrează voluntarii de la Vă ajutăm din Cluj!

Edi & Dragoș pregătesc pachetele pentru livrarea de azi

M-am alaturat grupului Vă ajutăm din Cluj! chiar din primele momente. Am trecut prin două training-uri, livrare de medicamente sau de alimente, iar acum am fost detașat pe partea asta. De curând livrăm și legume sau fructe cu ajutorul celor de la Desaga cu legume din Jucu, culese în ziua livrării.
Pentru mine e firesc să particip la o acțiune de acest gen, pentru că așa sunt învățat și doresc să ofer un exemplu copilului meu.
Sperăm că nu o să ne îmbolnăvim și o să putem face asta în continuare… – Edi

Va ajutam din Cluj

Dragoș preia pachetele cu legume și le duce la mașină

Sunt voluntar la Food Waste Combat și știam de acolo de campanie. Am primit apoi un mail de la declic.ro unde era detaliat tot procesul și m-a determinat să mă înscriu voluntar. Am o cafenea în Cluj și am fost nevoit să o închid pe perioada aceasta, așa că acum pot să-mi aloc câteva ore pentru a ajuta. În cadrul acestui proiect sunt livrator, primesc mesaj seara cu livrările din ziua urmatoare, mă duc la Cora unde mă întâlnesc cu cel care pregățeste pachetele, de acolo iau contact cu fiecare beneficiar pentru a-i anunța, iau pachetele și plec pe traseu. – Dragoș

Dragoș ia legătura cu fiecare beneficiar în parte pentru a le confirma prețul final și dacă au nevoie de rest sau pot pregăti suma exactă. Le comunică toate detaliile și îi asigură că nu există contact, pachetul va fi lăsat la ușă alături de o folie transparentă în care se pun banii.

 

Dragoș livrează primul pachet în Mănăștur.

 

Doamna Irina preia pachetul, mulțumește și precizează că nu dorește restul.

În 3 săptâmâni cred că am făcut ~15 livrări. În principal beneficiarii sunt persoane în vârstă, dar am avut până acum și două cazuri unde nu erau așa bătrâni dar sufereau de anumite boli și nu puteau risca să iasă din casă. Majoritatea sunt receptivi, unii dintre ei binevoitori să ne ofere câte ceva. Cel mai bine am râs cu un domn de 91 de ani care încă și-a păstrat optimismul și simțul umorului. – Dragoș

Următoarea livrarea o facem pe Donath, la doamna Maria (76 de ani) și soțul ei (78 de ani).

Amândoi avem boli cronice și nu putem ieși din casă. Stăm izolați de mai bine de o lună și suntem conștienți că nu putem risca, altfel murim. Sunt copii care se joacă aici în curte, ne uităm la ei de pe geam și ne mai ridică moralul. E destul de obositor statul ăsta în casă, dar nu avem ce face.

Noi căutam ferme care livrează legume pentru că ne-am comandat deja carne și pește, dar mai căutam și alte opțiuni pe internet.
Mai avem vecini care ne ajută cu cumpărăturile, mai ales de la farmacie, dar nu vrem să-i deranjăm prea mult.

La plecare, doamna Maria și soțul ei ne fac cu mâna.

 

Ultima oprire a fost la doamna Daniela, tot în Grigorescu.

 

Voluntarii Va Ajutăm Din Cluj! își continuă misiunea de a livra doar alimente și medicamente persoanelor de peste 65 de ani în perioada sărbătorilor de Paște.

Și tu poți oferi sprijin pentru cei aflați în imposibilitatea de a se aproviziona pentru a reduce riscurile expunerii lor la virus. Te poți alătura ca voluntar sau să faci o donație, iar cineva în nevoie va primi pachetul cu alimente cu ajutorul tău.

Împreună putem face mai mult.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!