Cum s-au adaptat piscinele exterioare din Cluj pentru redeschidere

Home $ Descoperă Clujul $ Cum s-au adaptat piscinele exterioare din Cluj pentru redeschidere

by | Jun 30, 2020 | Descoperă Clujul

În sfârșit este vară și afară. De-o lună așteptăm, dar mai bine declarăm că e ”bine și așa”, căci nemulțumitului i se ia darul. Oricum, nu știm pentru cât timp ne putem bucura de lipsa ploii și nici nu mai îndrăznim să verificăm prognoza meteo, suntem ok momentan în bula noastră cu soare și căldură dogoritoare. Eu – excelent chiar. Bineînțeles că, odată cu acest val de căldură, suntem automat în căutare de soluții care să ne răcorească. Aici, fără dar și poate, o baie în piscină este cea mai la îndemână opțiune, iar norocul nostru este că sunt și deschise, ele primind drept de funcționare odată cu măsurile de relaxare din 15 iunie. Haideți să vedem cum s-au pregătit pentru vara aceasta altfel și, mai ales, cum trebuie să ne pregătim noi înainte de a le face o vizită.

Când ne gândim la mersul la piscină, La Mesteceni e în fruntea listei. Destul de aproape de oraș cât să nu consideri drumul o povară, dar suficient de departe cât să simți că scapi de căldura asfaltului, locul e potrivit atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, care din acest an, spre deosebire de alții, vor fi tarifați pentru a controla limita persoanelor, capacitatea maximă fiind de 30 de adulți și 10 copii. Cei de La Mesteceni au anunțat încă de la deschidere că au luat o serie largă de măsuri de igienă pentru ca noi să fim în siguranță și relaxați pe parcursul vizitei, iar despre ele puteți citi pe îndelete aici. Ce este important să rețineți este faptul că accesul în incintă se va face la fel ca până până acum, prioritar va fi cel pe bază de rezervări online. Au creat 3 intervale orare pentru a asigura un flux controlat de persoane, dar și pentru a răspunde solicitărilor voastre din sezoanele anterioare: Enjoy – acces între 9.00-14.00, de luni până vineri; Relax – acces între 15.00-20.00, de luni până vineri și All day – acces între 11.00-19.00, de luni până duminică. Toate 3 variantele sunt fi disponibile atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Dacă nu sunteți genul care face planuri cu x zile înainte și doar vă uitați pe geam, vedeți că-i soare și bine și decideți că ar fi potrivită o baie în piscină, clar trebuie să vă îndreptați spre Oxygen Pool. Nu de alta, dar la ei nu-i nevoie de rezervare. Ne-au spus că ei încurajează lumea să respecte măsurile recomandate de autorități și le reamintesc de fiecare data care sunt acestea. S-au concentrat mult și pe zona de educare a publicului, iar pe site-ul lor se regăsesc informații referitoare la prevenție. Câteva din măsurile adoptate de ei sunt: triaj de temperatură la intrare, marcaje de distanțiere amplasate pe jos pentru oamenii care așteaptă la rând, dezinfectanți instalați la fiecare intrare, șezlonguri poziționate la 2m între ele, pentru persoanele care nu fac parte din aceeași familie, personal ce poartă echipament de protecție. De asemenea, apa din piscină este tratată conform normelor și în vestiar, grupuri sanitare și orice încăpere din interior, au voie maxim 2 persoane simultan.

La Sun Tropez Sălicea nu am fost niciodată, dar am tot vrut. Pe pagina lor de Facebook sau site nu am găsit nicio informație despre cum s-au organizat în această perioadă, singurul lucru cert fiind că au deschis și că la ei puteți merge doar pe bază de rezervare online. Așa că, le-am dat un telefon scurt. Am aflat, astfel, că au micșorat numărul de locuri disponibile la 250, spre deosebire de anul trecut, când erau 500. Spațiul este generos și le permite să primească atât de mulți oaspeți, lucru de care ne putem da ușor seama și după numărul de șase piscine existente. Chiar și așa, dacă sunteți ușor speriați de alte ființe umblătoare în această perioadă, nu e locul ideal unde să mergeți la piscină. Cu 250 de oameni e ușor să vă intersectați în spațiile comune, dar în același timp, probabil doar în weekend capacitatea maximă este atinsă. Azi, de exemplu, într-o zi lucrătoare, sunt doar 150 de oameni prezenți la locație. Îi puteți vedea și pe camerele live, dacă vreți să vedeți cum se întâmplă lucrurile pe acolo.

Din 15 iunie s-a redeschis și piscina exterioară încălzită de la Grand Hotel Italia. Nici aici nu aveți nevoie de o rezervare în prealabil, iar clienții hotelului au prioritate. Cel mai bine ar fi să-i contactați telefonic (0364 111 333) înainte de a porni spre ei, just to be sure. Atunci când vorbim despre un hotel, și mai ales unul de 5 stele, așteptările sunt foarte mari. O vizită la Grand Hotel Italia este întotdeauna plăcută, având în vedere atenția personalului, curățenia impecabilă, băuturile și mâncărurile care nu dezamăgesc. În contextul actual, regulile mai stricte nu schimbă cu nimic experiența pe care o veți avea – sigură, relaxantă, plăcută.

Cei de la SunGarden au anunțat chiar acum 2 zile că începând cu data de 3 iulie vor deschide piscina, dar și zona de spa, și au adoptat măsuri sporite de igienă, protecție și dezinfecție, dar și de distanțare socială. Rezervări puteți face la numărul de telefon 0735 888 001. Pe de altă parte, The Transylvanian Dutch încă rămâne închis și în expectativă. Aceștia ne-au spus că normele de aplicare pentru piscine exterioare sunt destul de dificile și complexe și probabil vor redeschide după 4 iulie dacă o vor face. Încă nu au dat nicio veste clară în acest sens.

În 27 iunie a avut loc și deschiderea Băilor Cojocna. Toate umbrelele și cele 120 de șezlonguri din dotare au fost amplasate la distanțele impuse, urmând ca zilele acestea numărul acestora să se dubleze. La intrarea în stațiune se face triaj prin luarea temperaturii fiecărei persoane. Apa din bazinele din Cojocna are momentan între 34 și 36 grade Celsius, o temperatură perfectă pentru cura balneară. Băile sunt deschise zilnic începând cu ora 8:00, până la 21:00.

În mod sigur, toate locurile menționate au adoptat măsurile necesare pentru siguranța noastră, ce corespund cerințelor de protecţie impuse la nivel naţional, așa că, vă puteți relaxa în voie. Nu uitați de SPF and you are good to go!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!