Cum este la… Strada Potaissa – Piața de flori altfel

by | Jul 8, 2020 | Articole, Cum a fost la

Iar ne-am trezit în alt anotimp. Și e fix zi ”din aia”, adică din aia în care patul te atrage către el cu o forță incredibilă, pleopele nu suportă despărțirile lungi și tu… tu nu ai chef de absolut nimic. Noroc că 1. știm că nu e de durată faza în care se află vremea momentan, aparent nu vrea deloc să se dedice unei singure stări și 2. avem un subiect simpatic de discuție și încă un și mai simpatic eveniment care vă așteaptă în centrul orașului, pe Strada Potaissa, și căruia noi i-am făcut deja o vizită încă din prima zi și suntem pregătiți de împărtășit impresiile personale. 

Cred că toată lumea care aude cuvântul ”eveniment” în aceeași propoziție cu ”Strada Potaissa” știe deja că se vorbește despre Piața de flori altfel. Ei bine, da, pentru al patrulea an ne putem bucura de această frumoasă alăturare de cuvinte în, la propriu, toată splendoarea lor. Nu are sens să vă spun detalii despre locația unde vă așteaptă, cu siguranță, dar o să vă spun una-alta despre cum s-au pregătit să vă întâmpine, ce vendori sunt prezenți și cu ce puteți pleca acasă în materie de flori (spoiler alert: cu orice, chiar cu orice!). 

strada-potaissa

Înainte de toate, vă spun că și-au deschis porțile începând de ieri și rămân pe poziții până duminică, toată acțiunea desfășurându-se exclusiv în intervalul orar 17-21. Anul acesta nu mai există manifestările artistice, atelierele și alte activități de grup cu care eram obișnuiți, dar în continuare vă puteți întâlni cu producători locali și să le susțineți munca prin decorarea balconului sau diverse colțuri ale casei voastre, să faceți spam la story pe Instagram cu multe colțuri din piață, să vă bucurați de mirosurile proaspete ce vă înconjoară. Există în continuare simbolul lor – Mi-e dor de tine, și se simte mai puternic ca oricând. Și nouă ne-a fost.

Am pornit ediția aceasta cu incertitudine, dar când nu mai există nicio altă piață de flori și toți vendorii întreabă ”Mai faceți, mai faceți?”, te apuci să te uiți atent la reglementări și ce poți face ca să ajungi la ce avem azi aici. Au trecut două săptămâni de când am primit ok-ul pe ediția asta și chiar dacă părea o perioadă de timp imposibilă acum 4 ani, ne-am organizat repede și mă bucur că am înflorit și înverzit încă o dată Strada Potaissa – Andi Daisler, inițiatorul evenimentului. 

Eu i-am vizitat ieri, pe la ora 18:00, iar lumea deja mișuna pe stradă. Nimeni nu se împingea, nimeni nu era grăbit. Doar ne plimbam cu toții amețiți de flori și de muzică. Aveți și un spațiu de relaxare, iar mobilierul urban vă permite să vă retrageți pentru câteva minute și doar să stați. Câteodată e bine să iei o pauză, să privești în jur, să te bucuri că ești. Îmi place aici pentru că nu e o piață de flori tradițională, sunt elemente diverse, care țin publicul captivat pe toată lungimea străzii: photo corners, statui vivante, un bar de unde vă puteți lua o băutură răcoritoare.

strada-potaissa

Odată ce ați intrat, ochii vă vor fugi curioși în toate părțile. Strada e mai bogată ca oricând anul acesta, sau cel puțin aceasta a fost senzația care mi-a produs-o mie. Aveți nelipsitele standuri unde lavanda este vedeta principală și puteți să cunoașteți producători locali precum Diana Țîrlea, Livia și Traian Morar, Bio Impact, Șura cu Lavandă, plante pentru interior și exterior aduse de cei de la USAMV, Spiraea Gardens, Corina Lăpădean și Flowers by Lorena, suculente de la Sempervivum România sau Vivaflor, cactuși magici, îngrijiți cu atenție de Magia Cactușilor din Aleșd, dar și niște frumușele speciale pentru gătit – roiniță, cimbru și alte gustoase prezente mulțumită lui Zsolt și Edit Daradics, dar și datorită Monicăi Borsai. La fața locului, decizia se va dovedi mai grea decât ați crezut, pentru că toate vă vor ispiti în fel propriu. Nu trebuie să le rezistați, nu există niciodată limită de plante într-o casă. Și partea bună e că găsiți și specialiști în agricultură și horticultură prezenți la standuri, care vor răspunde negreșit întrebărilor despre creșterea și îngrijirea plantelor/florilor. Eu m-am oprit la standul lui Lucian Chiorean, căci m-am decis să încerc o relație de prietenie cu o mușcată. God help us. N-aveam nicio plantă în casă înainte de prima mea ediție de Strada Potaissa (acum am 3 și credeți-mă, e mare lucru pentru mine!) și fiecare membru al echipei ClujLife și-a îmbogățit colecția de la an la an cu ajutorul acestui eveniment. 

Am informații și despre prețuri, da. Că doar nu vă las eu la greu. Așa că, notez: între 5-15 lei la plantele aromatice, între 8-50 de lei la aloe vera, în funcție de mărimea plantei, în jur de 25 de lei la uleiul esențial lavandă (10 ml) și de 10 lei pentru un flacon de apă florală lavandă (200 ml). Mușcatele, că tot sunt la mare căutare acum, fie că vorbim de cele curgătoare, semicurgătoare sau clasice, au prețurile situate între 5-15 lei, în funcție de mărimea ghiveciului. Am mai zărit și trandafiri la ghiveci la 20 lei, precum și arbuști ornamentali la ghiveci (gutui japonez, thuja, ligustrum), cu prețuri cuprinse între 10-350 de lei, și Melissa (30 lei). 

Încă de la începuturile lui, acest eveniment a fost unul pentru comunitatea și oamenii lui, pentru oraș, pentru a ne aduce nouă un zâmbet pe față, dar și un strop de frumusețe sau utilitate. Aici depinde dacă optați pentru flori de decor sau busuioc pentru pizza, mentă pentru cocktail-uri și… ați prins voi ideea. Grija pentru noi a fost mereu printre preocupările principale ale organizatorilor, deci nu e de mirare că ediția de anul acesta ne îndeamnă la o mare doză de responsabilitate și mai ales, respect pentru cei din jurul nostru. Din seria de măsuri obligatorii care trebuie urmate pentru a putea intra pe stradă în timpul evenimentului, cred că ar trebui să știți că accesul este permis doar celor care poartă mască de protecție și acceptă controlul temperaturii la intrare. Masca poate fi de orice fel, de orice culoare, medicală sau non-medicală, singura condiție este să o purtați corect, adică să acopere și gura, dar și nasul. Mie oricum aproape îmi pică degetele de la câte ori am scris acest lucru, deci mă bucur enorm că văd un eveniment care își asumă faptul că this is the right way și ori faci așa, ori nu intri. Acest control se face indiferent de capătul străzii pe care intrați, deci să nu vă gândiți că ați putea fenta cumva regulile. Și go check yourself dacă aveți astfel de gânduri. Ține  și de noi să-i dăm frumusețe locului, nu doar  de organizatori. Ei și-au făcut partea, e rândul nostru.

Vă sfătuiesc călduros să dați o tură prin zonă săptămâna aceasta dacă sunteți iubitor de plante, dacă ați pornit o mică grădiniță în auto-izolare / vreți să decorați casa cu elemente naturale sau pur și simplu căutaț o oază de liniște aici, aproape, în centrul orașului. Așadar, când plănuiți o plimbare prin Piața de flori altfel? 


Evenimente viitoare

Fri 07

Street FOOD Park Cluj-Napoca

3 July, 12:00 pm - 31 August, 10:00 pm
Fri 07

Produs de Cluj la VIVO!

30 July, 10:00 am - 9 August, 10:00 pm
Fri 07

TIFF 2020

31 July - 9 August

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This