Not another online performance. Eveniment în aer liber la Reactor

by | Jul 21, 2020 | Știri Cluj

Primul eveniment la sediul Reactor de la începutul pandemiei va avea loc în curte, cu un număr limitat de spectatori. Pandemia ne-a dat teme serioase de gândire în legătură cu munca, mobilitatea, nevoia de apartenență și de socializare, a pus distanțe între noi sau ne-a făcut să ne apropiem și mai tare. Am muncit, am iubit și am suferit la fel ca înainte, doar că ne-am consumat mai mult din viață online. Între timp, teatrul a luat o pauză, încearcă să se reinventeze sau măcar să supraviețuiască.

Ce se întâmplă cu teatrul când un singur eveniment schimbă felul în care funcționează lumea? Și ce se întâmplă când ne mutăm de tot viața în online? Not another online performance e un produs care își imaginează un dialog cu viitoruri posibile ale lumii și care încearcă să vadă mediul online ca pe un spațiu al acțiunii, cu care putem interacționa, în care putem coexista și care ne poate aduce din nou împreună în viața reală.

Not another online performance este prezentarea rezidenței de care artistul de teatru Raul Coldea a beneficiat la Reactor în cadrul programului cultural „Decalaj. Narațiuni intergeneraționale”, cofinanțat de AFCN.

Eveniment pentru un număr limitat de spectatori, în curtea Reactor. Purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței fizice față de ceilalți spectatori sunt obligatorii!

Accesul este liber, pe bază de rezervare la adresa de e-mail [email protected] În e-mailul de rezervare se vor preciza numele și un număr de telefon. Evenimentul face parte din programul cultural „Decalaj. Narațiuni intergeneraționale”

Tags: Reactor

Evenimente viitoare

Fri 07

Street FOOD Park Cluj-Napoca

3 July, 12:00 pm - 31 August, 10:00 pm
Fri 07

Produs de Cluj la VIVO!

30 July, 10:00 am - 9 August, 10:00 pm
Fri 07

TIFF 2020

31 July - 9 August

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This