Cum este la… Muzeon, primul muzeu inovator de istorie a evreilor din Cluj

by | Aug 19, 2020 | Articole, Cum a fost la

Am învățat la școală despre Holocaust și ce s-a întâmplat la Auschwitz, am văzut Unorthodox pe Netflix, toți credem că știm destul de multe despre comunitatea de evrei și istoria acestora. Până când le auzi povestea ca și cum unul dintre ei ar sta lângă tine și te-ar privi în ochi, până când ești copleșit de cuvintele pe care ți le spune la ureche un om care a trăit niște vremuri cărora mulți ni se par ireale. Acesta a fost sentimentul general pe care l-am avut la finalizarea vizitei la Muzeon, primul muzeu cu povești de viață ale evreilor din Cluj. Dar haideți să vă povestesc experiența puțin mai în detaliu, căci acest loc are tot potențialul să devină un reper cultural important în orașul nostru și cred că merită atenția voastră.

Înainte de Holocaust, România era casa uneia dintre cele mai mari comunități evreiești din Europa, iar la Muzeon poți avea parte de o călătorie în timp, mai exact în secolele 19 și 20. Pe strada Virgil Fulicea 3, chiar vizavi de Tortelli Pasta Bar, s-a deschis de curând acest muzeu inovator și interactiv, care spune povestea comunității de evrei din Cluj, România. Înainte să pornesc spre ei, le-am parcurs atent site-ul, mi-am pus căștile și masca de protecție în geantă, așa cum indicau, dar și mai mult loc în ”bagajul” pregătit ocupa nerăbdarea, curiozitatea. Muzeon este prezentat ca o experiență, nu un muzeu tradițional, dar mai ales un concept bazat pe povești de viață personale, și nu neapărat pe exponate. Biletul l-am achiziționat de la intrare, dar dacă îl cumpărați online înainte, de pe site, aveți parte de un preț redus (24lei pentru adulți). Turul audio durează aproximativ 35 minute.

Ca să pătrundeți în lumea pe care fondatorii muzeului o aduc la viață în acest loc, veți trece printr-un proces extrem de simplu. Ceea ce transformă Muzeon într-o experiență deosebită este întocmai componenta auditivă. Nu e necesar să descărcați vreo aplicație sau alte minuni de genul, toată pregătirea necesară pentru a începe turul durează maxim 30 de secunde. Chiar dacă informațiile sunt afișate vizibil pe peretele de la intrare, cei de acolo au fost super drăguți și ne-au explicat și live, asigurându-se că totul este în regulă. Folosindu-vă de căștile personale sau de cele puse la dispoziție din partea lor (sunt pregătiți cu mai multe tablete, căști și adaptoare de iPhone sau USB-C), vă conectați la rețeaua lor de wi-fi, accesați un link dat și alegeți un ghid care să vă însoțească pe durata vizitei. Cei trei ghizi audio, Julia, Paul și David, spun trei povești diferite, iar voi puteți alege limba pe care o preferați: română, engleză sau maghiară. Sunt persoane reale, însuflețite de actori profesioniști de la Teatrul Național sau Teatrul Maghiar, care au trăit în trecut și au ocazia să o facă din nou, alături de fiecare vizitator, prin poveștile lor reconstituite pe baza materialelor de arhivă. La Muzeon, când alegi un ghid, alegi o poveste, iar povestea lor devine călătoria ta.

În momentul alegerii ghidului, singurele informații oferite despre aceștia sunt numele lor și o foarte subtilă referire la direcția poveștii lor – salvare, reziliență sau supraviețuire. Ce trebuie să rețineți este faptul că indiferent de numele pentru care optați, veți afla despre viața, tradițiile, fericirile și tristețile vieții evreilor de atunci, doar că trăite de fiecare în mod diferit. Am optat pentru Julia, convinsă fiind de cuvântul ”salvare” din prezentarea ei. Valența ei pozitivă îmi dădea speranța că va fi o poveste cu un deznodământ fericit. Cumva, așa a și fost. Nu vă spun nimic despre firul istorisirii în sine, nu vreau să vă dau niciun fel de spoiler. Vă zic doar că am aflat o mulțime de lucruri de care habar n-aveam, despre bucătăria, muzica, obiceiurile acestei comunități, despre ce fel de obiecte rituale se găsesc într-o casă evreiască și care este semnificația acestora. Niciodată nu poți ști destule sau totul despre ceilalți și mereu găsesc fascinant procesul de descoperire a altor culturi.

Muzeul are numeroase puncte de reper care vă vor atrage atenția. Veți putea vedea prin ochelari de Realitate Virtuală fotografii de epocă cu clădiri din Cluj, ridicate de arhitecți și constructori evrei, cum se lucra în detașamentele de muncă forțată la secțiunea de artă vizuală veți găsi povești și tablouri ale unor artiști evrei transilvăneni, precum Alex Leon, József Klein și Dávid Jándi, însă, de departe cea mai impresionantă oprire va fi în fața cărții de aducere aminte a victimelor din județul Cluj, care conține 10.300 de nume ale evreilor clujeni și din localități învecinate, uciși în timpul Holocaustului.

Mi-a plăcut, de asemenea, că am aflat chestiuni neștiute despre oraș și clădirile lui. Câți știți legenda celei mai vechi sinagogi din oraș, de pe strada Paris? Sau că acea clădire colorată de pe malul Someșului din Cluj, cunoscută astăzi drept Casa Tranzit, a fost inițial o sinagogă? Se numea Sinagoga Poalei Tzedek și a fost ridicată în 1922 pentru meșteșugarii și meseriașii evrei, de către organizația cu același nume (Lucrătorii Dreptății). Sau câți știați că, unde în prezent funcționează Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie (Medicala 3 și Chirurgie 3), era înainte Spitalul Evreiesc din Cluj? La Muzeon vă așteaptă clădirea spitalului în sine, în miniatură, și bineînțeles, povestea ei.

În momentul când am început turul, îmi propusesem să-l parcurg de trei ori, să aflu toate cele trei povești care sunt, deocamdată, înregistrate. La final, însă, am simțit că nu aș putea să o iau de la capăt, că ar fi prea mult. Conținutul audio are o intensitate și o forță impresionantă, la un moment dat, în ultima cameră, doar stăteam în mijlocul ei, privind spre absolut nimic, cu pielea de găină și pierdută într-o lume din care nimeni nu trebuia să facă parte. O vizită la Muzeon n-ar putea fi programată între două cafele cu prietenii sau înainte de un moment important. Te zguduie puțin, te scoate din realitatea ta confortabilă, o să vrei să spui tuturor povestea fascinantă pe care ai aflat-o. Povestea unor oameni simpli.

Muzeon este deschis de marți până duminică, între orele 10-18, iar eu sper sincer că v-am convins să programați o vizită aici cât mai repede. Vă va plăcea cu siguranță acest loc despre putere, despre tradiții, despre supraviețuire.

Tags: muzeon

Evenimente viitoare

Tue 29

EC Garden

31 August, 5:00 pm - 1 October, 10:00 pm
Tue 29

Recital Cvartetul Transilvan

29 September, 7:00 pm
Wed 30

kinema ikon 50

30 September, 7:30 pm - 9:30 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This