Sucuri naturale de la producători locali din Cluj

Home $ Made in Cluj $ Sucuri naturale de la producători locali din Cluj

by | Aug 31, 2020 | Made in Cluj

Natura ne pune la dispoziție o serie de resurse care ne conferă energie pe tot parcursul zilei. Aici amintim de fructe, o sursa bogată de vitamine care contribuie la sănătatea organismului și amplifică starea de bine. Cu puțină imaginație și răbdare, acestea se pot transforma în sucuri naturale care vor încânta toate papilele gustative, de la mic la mare. Pe piață regăsim o gamă variată de sucuri, însă cele lipsite de aditivi și celebrele E-uri vin de la producătorii locali. Astfel, dacă vrei să te răcorești cu sucuri naturale, iată o listă cu producători din Cluj și împrejurimi care prelucrează fructele la capacitate maximă, generând o porție de sănătate la pahar.

Sucul Viu
Sub deviza Trăiește sănătos, cei de la Sucul Viu îți pun la dispoziție toate vitaminele de care ai nevoie într-o singură sticluță. Din dragoste pentru natura, aceștia au pus bazele unui loc unde se naște hrana atât pentru trup, cât și pentru suflet. Fructele, legumele, probioticele și superalimentele se împletesc și pun bazele unui sistem imunitar stabil lipsit de probleme. Rețetele care stau ascunse în sticle sunt realizate cu ajutorul specialiștilor în nutriție și sunt 100% naturale. În plus, poți să alegi dintr-o gamă variată de pachete care vizează programe de detoxifiere și intermitent fasting. Prețurile variază în funcție de program și de numărul de zile pentru care optezi.

Savori Ardelenești
Dacă vrei sucuri naturale direct din inima Ardealului, apelează cu încredere la cei de la Savori Ardelenești. Experți ai sucurilor din mere, aceștia aduc experiența livezilor direct la tine acasă. De asemenea, pentru un pachet complet de vitamine, din sucuri nu lipsesc nici morcovii sau sfecla. În funcție de preferințe, există un produs conceput special pentru fiecare. Toată magia se petrece în Cornești, un mic sat din Cluj unde natura își face în voie de cap. Acest aspect se reflectă și în produsele care sunt o porție consistentă de sănătate și din care lipsesc bazaconiile. Toate aceste sucuri naturale se află la doar un click distanță de tine, iar ca să îți faci o idee, 5 litri de suc de mere te vor costa doar 28 de lei.

Sucuri naturale Sânnicoară
În cazul în care ești din ce în ce mai preocupat să ai un stil de viață cât mai sănătos, alege să consumi doar sucuri naturale. Producătorii locali de la Sânnicoară îți vor da o mână de ajutor și te vor pune față în față cu sucuri 100% naturale care abundă în vitamine și fibre esențiale organismului. Cu sau fără sfeclă roșie, merele constituie vedeta din tot procesul de producție. Astfel, dacă vrei să previi probleme cum ar fi anemia, semne produse de îmbătrânire sau chiar să aduci în limitele normale tensiunea arterială, consumă regulat un pahar de suc de mere. Prețurile variază în funcție de cantitate, iar procesarea fructelor nu distruge beneficiile pe care le pot aduce organismului.

LaNăsal
Cu producătorii de LaNăsal ne-am mai întâlnit atunci când am pus pe lista de cumpărături uleiul. Însă, de această dată, ei vin să ne încânte simțurile cu sticle de sucuri naturale bogate în vitamine și lipsite de chimicale. Aici merele își împletesc aromele cu cele ale florilor se soc și dau viață unui produs care invită la visare. De asemenea, pentru sezonul rece și nu numai sucul de mere cu cătină nu ar trebui să lipsească de pe masa ta. Indiferent de opțiunea aleasă, proprietățile fructelor nu au fost distruse ca urmare a procesării, iar vitaminele compun mare parte din conținutul sticlei. Prețurile pornesc de la 5 lei și ajung până la 12, în funcție de sortimentul ales.

Fructy
Cu un nume jucăuș care amintește de copilărie, cei de la Fructy dau viață unor sucuri naturale în fața cărora cu siguranță nu vei putea rezista. De la afine, zmeură, coacăze, căpșuni sau mere, magia naturii a fost procesată cu mare grijă și transformată în sucuri care sunt un adevărat deliciu. Din rețetele care stau la baza produselor lipsesc chimicalele ceea ce înseamnă că sunt 100% naturale și reprezintă o sursă importantă de vitamine pentru organism. Aceste sucuri naturale nu ar trebui să lipsească din dietă, întrucât constituie o porție sănătoasă de dulce și de nutrienți de calitate. Cât despre prețuri, o sticluță de 250 de mililitri costă 5 lei, iar o cutie de 3 litri 20 de lei.

Cămara de la Munte
Pătrunde în cămara din inima munților și întâlnește produsele celor mai pricepuți producători ai zonei. Pe rafturi te așteaptă o gamă largă de sucuri naturale care îți vor face cu ochiul încă din prima secundă. Fără doar și poate, siropul din muguri de brad reprezintă vedeta din vârf de munte. Preparat cu multă dragoste și pasiune, acesta are un gust deosebit care o să îmbrățișeze neîncetat papilele gustative. Totodată, pe rafturi sunt pregătite și siropuri din zmeură, merișoare, flori de soc sau afine care preparate cu apă se transformă în sucuri naturale excepționale. Astfel, 300 de mililitri din tainele naturii costă doar 15 lei.

Producătorii locali lucrează cât este ziua de lungă pentru a da viață unor sucuri naturale pline de savoare și vitamine. Procesul necesită migală, atenție și dăruire pentru a conserva în detaliu proprietățile fructelor. Tocmai din acest motiv iau naștere niște produse 100% naturale, lipsite de bazaconii în care Mama Natură și-a pus amprenta. Dacă vrei să guști și tu din magia fructelor, apelează cu încredere la sucurile pregătite cu multă dragoste de către producătorii din zona Clujului. În acest fel încurajezi activitatea lor și te bucuri de produse de calitate care poartă cu mândrie eticheta BIO.

Ai în minte un producător local pe care nu l-am inclus în această listă? Scrie-ne și vom face update acestui articol.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!