Electric Creative Camp – cum s-a văzut de către cei care au fost acolo

by | Sep 16, 2020 | Articole

Electric Castle, ediția 2020, este reprogramată pentru anul viitor.” În momentul în care vestea aceasta a fost oficială, cei mai mulți dintre noi ne împăcasem deja cu gândul că nu vedem domeniul Banffy îmbrăcat de festival vara aceasta. Și totuși, știrea parcă ne-a lovit direct în cap. Ulterior, ne-am convins că vom supraviețui, că până la anul nu mai e așa mult, că aveam și noi nevoie de o pauză și tot așa, mici minciuni spuse de noi către noi, de încurajare. Dar golul și dorul a rămas acolo. Și a fost potolit și alimentat deopotrivă de toate lucrurile pe care le-am văzut întâmplându-se în Electric Creative Camp, tabăra organizată de echipa Electric Castle la malul mării, unde muzica și oamenii s-au întâlnit și s-au desfășurat în voie.

Cum a fost în tabără? Cum s-au simțit artiștii, cum a luat naștere acest proiect, cum li s-au schimbat joburile oamenilor din organizare, cum se desfășurau zilele în acest loc ce părea rupt din paradis? Am povestit despre toate acestea cu Georgiana Enea, Sales Manager, cu Andreea Pop, fotograf, Dan Câmpean, videograf, și bineînțeles cu domnul Herodot, care a ajuns în camp și n-a mai plecat. Iar aceasta nu-i o invitație la lectura articolului, ci o invitație acolo, într-un colț de pe plajă de unde puteți supraveghea atent acțiunea din Electric Creative Camp.

O tabără de creație pentru artiști, atât din sfera muzicală, cât și din zona de design și crafting. O oportunitate de a intersecta muzica cu o alte ramuri artistice. Despre asta e vorba în Electric Creative Camp. Au pornit la drum fără așteptări, au început cu o săptămână de testing și au ajuns să numere 6 săptămâni minunate, pline de povești, artă, muzică și sentimente. Au adus la viață un loc autentic, în care au văzut potențial, și unde toți cei prezenți au ieșit din zona de confort, unde toate orgoliile au fost lăsate deoparte, iar scopul a colabora și de a scoate piese a fost mai presus decât orice.

Totul a pornit de la o simplă întrebare: ce urmează acum, dacă nu se întâmplă festivalul? Am făcut brainstorming, am pus ideile pe hârtie, am analizat ce poate fi implementat în contextul acesta nou. Idei au existat tot timpul, mici proiecte pe lângă festival, dar timpul nu era în favoarea noastră și tot focusul era pe Castel și tot ce se întâmplă acolo. Așa că, tot răul spre bine, acum a venit momentul taberei. Era o nevoie mare, atât pentru noi ca echipă, cât și pentru artiști, căci cu toții ardeam să se întâmple ceva, să lucrăm la ceva – Georgiana Enea.

Locația a reprezentat punctul cheie al acestui proiect. Un loc ascuns de lume, un loc care își primea oaspeții cu brațele deschise și le permitea să fie ei înșiși: Tuzla, deasupra plajei Cochilia. De la idee până la implementare s-a scurs aproximativ o lună, deci nu au avut foarte mult timp la dispoziție pentru a aranja lucrurile. Procesul a fost chiar dificil, mai ales că și-au îndreptat atenția către o zonă unde nu aveau infrastructură, ci doar soare, stufăriș și pescăruși. I-a ajutat experiența de 7 ani de festival, iar în scurt timp au reușit să transforme acel loc într-un home away from home. Au amplasat căsuțe de camping, au amenajat diferite spații unde artiștii puteau să creeze și să se relaxeze: studiouri, deck-uri, lounge-uri în aer liber, un setup complet. Vibe-ul era simplu: odată ce intrai acolo, nu aveai niciun motiv să vrei să mai pleci.


Am încercat să creăm un mediu cât mai confortabil pentru cei prezenți, un mediu în care să se simtă exact ca într-o tabără de vară timp de o săptămână, o tabăra pentru oameni mari. Unii au venit și nu au mai plecat. Au devenit “rezidenți” ai camp-ului, practic din artiști s-au transformat în prieteni. Programul îl făceam săptămânal, căci aveam un nou val de artiști în fiecare săptămână. Scopul întâlnirii lor aici era acela de a se cunoaște, de a lucra împreună și de a scoate diferite piese. Exista un mentor, o persoană din zona muzicii care prelua conducerea și creea împreună cu tinerele talentele 1-2 track-uri în 6 zile, dar și un enabler, un element disruptiv care scotea din zona de confort mentorii și invitații (Cavallist, Pictor, Digital Artist, înălțător de zmee), a adăugat Georgiana.

Unul dintre acești producători este Mihnea, cunoscut de publicul larg pe numele de Herodot. A mers în prima săptămână în tabără în calitate de mentor, dar și-a descoperit pasiunea pentru live sound engineering și live stage și a decis să mai stea prin zonă. Până la final. A luat această hotărâre împreună cu Titus, production manager-ul, pentru că după primele zile și-au dat seama că e nevoie de o persoană care să conducă partea tehnică a studioului, având în vedere că au mers pe ideea de jam și live stage. Cum s-ar zice, era nevoie de cineva la butoane, așa că Herodot a rămas până la sfârșit în calitate de inginer de sunet.

Nicio zi nu semăna cu cealaltă în camp. Uneori, când coboram în studio, băieții erau deja acolo de câteva ore și creau de zor, alte dăți nu găseam pe nimeni și era clar că urma o zi de relaxare. Aveam un singur goal: să cânte muzica, să învățăm unii de la alții, să se înregistreze cât mai mult material. Nu prea am avut teme fixe, am preferat să lăsăm lucrurile să vină de la sine, nu să le impunem. Este o diferență de la cer la pământ să creezi în studio sau acasă, versus lângă apa mării, și nici măcar nu aveam idee cât de mult te poate influența treaba aceasta. În primul rând, view-ul face tot. Mai apoi, lipsa pereților și a unei camere în care te închizi îți dă o senzație de libertate și te împinge să încerci tot felul de chestiuni noi. În același timp, faptul că nu ești singur și ai colegi cu care împărtășești experiența asta, contează enorm. Îmi va fi foarte greu să mă întorc la viața de studio de acasă, îmi vor lipsi toți artiștii cu care am colaborat, echipa de la Electric Castle… Nu ne cunoșteam până la începutul acestui proiect, dar acum simt că suntem legați pe viață pentru că ne-am găsit în cel mai frumos și pur mod: prin muzică – Herodot.

Săptămâna trecută au împachetat tot și au plecat de pe plajă după 2 luni de Creative Camp. Cu multă emoție, cu energie bună, cu și mai multe cunoștințe despre muzică, cu prieteni, cu dorința de a se întoarce acolo cât mai repede. Herodot a pus în bagaj și mulți GB de înregistrări live pe care își dorește să le transforme în piese pentru un album EC Camp, dar și speranța că această tabără a fost doar începutul unei serii de astfel de proiecte. A avut ocazia să întâlnească artiști pe care nu crede că i-ar fi cunoscut altfel vreodată și a legat prietenii multe, chiar și posibile proiecte muzicale viitoare. Ne-a mărturisit că tabăra l-a învățat cum să depășească niște bariere pe care și le punea singur în producția muzicală, l-a învățat că poate face și altfel de muzică față de ce știa el până acum, că poate face greșeli și nu trebuie să le fie frică de ele.

Și pentru oamenii din echipă, schimbarea de peisaj, de dinamică, de felul în care își făceau munca chiar, s-a dovedit a fi una bună, productivă. Andreea Popa, de exemplu, unul dintre fotografii oficiali Electric Castle, a documentat singură toată aventura din camp, singurul ei camarad fiind Dan Câmpean, care a acoperit partea de video. Pentru acesta a fost primul an când a colaborat cu ”electricii”, însă ne-a spus că s-a simțit cu adevărat inspirat de către aceștia, de dorința lor de a-și face treaba cât mai bine.

În Creative Camp tot timpul era ceva de făcut, în fiecare zi, de dimineață până noaptea, dar foarte rar chiar simțeam că lucrez. Fiindcă erau multe momente spontane faine, eu trebuia doar să fiu acolo, să le observ, pregătit să le înregistrez. Asta a fost ușor pentru că oricum nu ți-ai fi dorit să fii în altă parte. E foarte greu de descris sentimentul pe care îl ai când auzi o melodie care îți place și ea tocmai a fost creată, în fața ta. Te trezești dintr-o dată că dai din cap și ai un zâmbet pe față. Desigur, au existat și provocări – căldura mare din timpul zilei și faptul că nu prea apucai să dormi mai târziu de ora 9, în condițiile în care parcă abia te culcasei. În multe seri participanții stăteau până la 3 noaptea să facă muzică, iar eu eram acolo, alături de ei, documentam momentul. Era incredibil cum intrau pe rând, de dimineață spre prânz în “studio” și nu-i mai scoteai de acolo. Uitau de timp și de foame, ei voiau doar să experimenteze cu sunete, unii cu alții, și nu se mai săturau de asta – Dan Câmpean.

Nici ziua Andreei nu debuta mai târziu. Avea căldura grijă de asta. Muzicienii începeau timid să cânte, ilustratoarele își găseau câte un loc la umbră și începeau schițele, peisajul și locurile frumoase din camp așteptau să fie pozate. Task-ul ei, mai mult decât unul tehnic, a fost acela de a prinde cadre care surprind emoția pe care ei o trăiau zilnic în tabără și să o transmită mai departe publicului. Când a ajuns la Tuzla nu știa la ce să se aștepte, a crezut inițial că va sta acolo doar 2-3 săptămâni.

Din fericire, am stat până la sfârșit și mă bucur tare mult pentru asta. A fost ca un vis, te trezeai în fiecare zi cu marea în față, înconjurat de oameni faini și talentați, nu puteai decât să fii inspirat. Asta clar mi-a făcut munca mult mai ușoară. După o perioadă simțeam că mă repet și a devenit mai greu să surprind cadre noi, diferite. Fiind în același spațiu atâtea săptămâni, simțeam că am epuizat toate unghiurile și ideile posibile. Te blochezi puțin creativ, nu îți mai dai seama dacă ceea ce faci e bine sau nu. Ca să ies din blocajul acela, îmi luam o zi liberă în care citeam, seara poate mă uitam la un film, încercam să mă detașez puțin. A fost o adevărată provocare să fiu singurul fotograf din camp – Andreea Popa

 

De aceeași provocare s-a lovit și Dan, dar acest lucru l-a învățat ceva nou: să se apropie mai mult cu camera de persoanele pe care le filma, fără a-i face pe respectivii să se simtă inconfortabil. Una peste alta, zic ei că ar fi plictisitor dacă totul ar fi foarte simplu și s-au bucurat să facă parte din această experiență.

Ca să îl citez pe Doc, “îmi pare bine că îmi pare rău că plec!”. Plecăm cu o grămadă de amintiri frumoase! Pot să fiu uneori puțin introvertită și aici am reușit să ies din carapacea mea și să cunosc oameni extrem de talentați, prietenoși și cu o atitudine pozitivă. Cumva, nimeni nu își dorea ca tabăra să se termine, nu voiam să plecăm din micul nostru colț de rai. Dar cred că toți suntem tare recunoscători că am făcut parte din acest camp, a concluzionat Andreea.

Electric Castle a reușit, încă o dată, să ne aducă împreună, chiar dacă poate nu am fost toți fizic acolo, în bătaia soarelui și a valurilor mării. Am fost uniți, într-un pact tăcut, de promisiunea că vom auzi într-o zi toată muzica ce a luat naștere acolo, live, la castel. De faptul că artiștii au creat cu gândul la noi și că ne vom revedea. Păstrăm acest gând în suflet și ne înclinăm în fața echipei care a dovedit, încă odată, că muzica ne salvează de la orice.

Evenimente viitoare

Sun 27

Street FOOD Park Cluj-Napoca

3 July, 12:00 pm - 27 September, 10:00 pm
Sun 27

EC Garden

31 August, 5:00 pm - 1 October, 10:00 pm
Sun 27

Festivalul Caravana cu Jocuri

24 September, 10:00 am - 27 September, 8:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This