5 lucruri cool pe care le poți face săptămâna aceasta în Cluj

Home $ Articole $ 5 lucruri cool pe care le poți face săptămâna aceasta în Cluj

După cum bine știi deja, te punem constant la curent cu evenimentele interesante din Cluj pe care le descoperim. Și în această săptămână, ca și până acum, îți prezentăm câteva idei de activități perfecte pentru o zi de septembrie.

Experimentează arta la TiMAF

Festivalul Internațional de Muzică și Artă Transilvania (TiMAF) aduce evenimente noi săptămâna aceasta. Începând de luni, poți vizita două spații artistice care sunt menite să te pună față în față cu arta și să te facă să experimentezi diverse stări, prin joc. Joi se va desfășura Immersive Theater: TRIX Show pe Strada Potaissa, un spectacol în regia lui Mihai Gruia Sandu care va conține artă de toate felurile: dans, muzică live, joc de măști, acrobație. Spre finalul săptămânii te-ai putea bucura de o seară de muzică live cu Andrei Petru și Forró Erik și să admiri un apus de septembrie târziu la Panoramic Cetățuie. Sună bine, nu-i așa? Poți găsi aici formularul de înscriere pentru Immersive Theater și aici programul tuturor evenimentelor TiMAF din acest an.

Vizionează un film francez dedicat femeilor

Începând de joi și până duminică se desfășoară ediția cu numărul 24 a Festivalului Filmului Francez, ediție care aduce un tribut creației feminine din cinematografia franceză. În acest interval se vor proiecta 16 filme care pun în prim plan figuri feminine remarcabile, atât actrițe, cât și regizoare, debutante sau personaje și povești care merită să fie cunoscute de toți iubitorii de film. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Victoria și vor fi împărțite în trei secțiuni: Focus tinere talente, Panorama și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses!. Te-am făcut curios? Intră aici pentru a vedea programul filmelor.

Participă la un spectacol inspirat dintr-o poveste reală

Pentru miercuri îți recomandăm un spectacol de comedie, cu accente ușor tragice și cu mult suspans. Gewalt la Darabani urmărește povestea procesului de la Darabani din anul 1877, cel mai mare proces din istoria justiţiei româneşti până la acel moment și care a luat naștere dintr-un conflict între evrei şi români. Scenariul și regia îi aparțin lui Ionuț Caras, iar textul original pe care a fost construită piesa are aproape 400 de pagini. Evenimentul va avea loc la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Poți găsi aici mai multe detalii.

Ascultă muzică live la Street Food Festival

Vineri și sâmbătă seara au loc două concerte organizate de Street Food Festival la Street Food Park. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără The Mono Jacks, Grimus și două trupe locale. Dacă nu ești convins încă, gândește-te la toate felurile de mâncare din care vei putea alege pe parcursul evenimentului. Intrarea la concerte este gratuită, iar participanții vor trebui să intre în posesia unor vouchere pentru acces. Poți afla mai multe detalii aici.

Urmărește un raliu internațional

Vineri și sâmbătă poți urmări Total Transilvania Rally, cea mai importantă competiție de motorsport din țară și etapă care face parte din Campionatul Național de Raliuri și din Tour European Rally. Distanța totală parcursă de concurenți în cele două zile va fi de 132 km și va cuprinde patru locații: Tarnița, Făget, Florești și Dângău. Startul evenimentului se va da pe Aleea Stadionului, unde vor fi prezente nume naționale și internaționale din lumea raliurilor. Intră aici pentru mai multe informații.

Bonus: ieși cu bicicleta în centrul orașului

Marți ești așteptat pe pista de biciclete de pe Bulevardul Eroilor pentru Ride2Work, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității. Scopul evenimentului este de a încuraja clujenii să folosească cât mai des mijloace alternative pentru transportul de zi cu zi. La fața locului va exista un bike service și cafea proaspătă, așa că ai numai motive pentru care ar trebui să vii. Poți vedea aici evenimentul.

Tu ce plănuiești să faci săptămâna aceasta în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!