4 localuri noi deschise în Cluj: Costa di Mare, Urban Confit, Emozia Coffee Manifesto și Il Forno – Pizza Napoletana

by | Oct 22, 2020 | Articole, Localuri noi

Avem localuri noi! Da, o zicem cu mare entuziasm pentru că, sincer… având în vedere anul ”excepțional” pe care îl avem, chiar nu am crezut vreo clipă că seria aceasta de articole are vreo șansă de supraviețuire. Dar, în continuare, apar nume noi pe harta Clujului și acum, mai mult ca niciodată, simțim că e nevoie să fim primii care le trec pragul și vă îndeamnă și pe voi să o faceți. E drept că devine tot mai greu să ții pasul cu restricțiile în vigoare, nici nu știi dacă localurile-s deschise sau nu, dar sfatul nostru prietenesc este acesta: când aveți ocazia, faceți-le o vizită, vorbiți unui prieten despre ele, dați-le o mână de ajutor. Și haideți să vă povestim despre cine e vorba.

Prima oprire am făcut-o la Costa Di Mare, care s-a deschis de curând la parterul Riviera Residence, vizavi de Iulius Mall, în locul celor de la Dish & That. Chiar dacă a trecut ceva timp de când le-am trecut pragul celor de la Dish & That și e posibil să mă mai fi lăsat memoria, eu una nu am sesizat nicio schimbare la nivel de design în afară de numele de la intrare și apariția unor perdele maro în geam. În rest, avem același decor simplu, dar elegant, în care se îmbină elemente naturale și industriale. Acum, locul are un aer ușor altfel, mai sofisticat, și cred că datorită schimbării registrului muzical. Adică nu se mai ascultă muzică de la radio, ci chiar ceva plăcut urechii. Și personalul foarte atent contribuie la întreținerea vibe-ului nou creat. Chiar dacă și înainte servirea aici era impecabilă, acum lucrurile sunt puțin mai classy. Veți înțelege despre ce vorbesc când îi veți vizita.

Localul se prezintă ca un restaurant exclusivist, specializat în fructe de mare și cu o gamă largă de cocktail-uri și vinuri atent alese. Nu va fi deloc simplu să vă decideți asupra unui singur preparat, dar dacă mergeți cu o anumită categorie în minte sau ingredient de bază, lucrurile se vor așeza mai repede. În farfurie. De la aperitive, salate și supe, până la risotto, pasta fresca, fel principal și steak-uri, parcurgerea meniului este o adevărată plimbare printre arome și gusturi. Bineînțeles, merită o atenție deosebită dish-urile pe bază de fructe de mare, motiv pentru care noi am ales pastele cu creveți Vannamei și perla Saint Jacques, risotto milanese cu fructe de mare și, în mod evident, captura zilei. Aici am avut de ales din mai multe feluri de pește, noi am mers pe branzino, fiind mai puțin gras și o oră târzie totuși. Nu a existat nici cea mai mică plângere legată de cele 3 farfurii, arătau și aveau un gust senzațional. Singurul care nu ne-a răpit neapărat un ropot de aplauze a fost desertul – carrot cake. Dar poate că eram deja și mult prea plini pentru a ne mai putea da cu părerea despre ceva anume. Ca idee despre preț – 3 feluri principale, 4 pahare de vin, două sticle mari de apă și un desert au ajuns la 341lei. Noi recomandăm călduros o vizită, ne-a plăcut mult.

Pe strada Constantin Brâncuși, la nr. 1, a apărut Emozia Coffee Manifesto, un concept care a venit tocmai de la București până la noi, în inima Ardealului. S-a deschis în locul celor de la KAOS, cărora noi le treceam pragul pentru prima dată anul trecut în luna iulie. Ne-a plăcut atunci spațiul, mic, intim, cochet, și ne-am bucurat să vedem că am găsit aceeași atmosferă și la Emozia, chiar dacă s-au făcut multe schimbări la nivel de design. Personal, cred că locul acesta și poziționarea au ceva aparte, o oază proprie de căldură și lumină. Iar faptul că noul coffee-shop își dorește a fi întru-totul despre emoții, de la naming, până la cafea și povești, e posibil să vă cucerească pe loc. Cu mine, cu siguranță a funcționat, dar probabil în mare parte și datorită culorii dominante, un albastru frumos ca cerul, care se îmbină armonios cu lumina, cu lemnul, cu oamenii care-l privesc.

  

Servesc espresso, cappuccino, flat white, latte și ceva ce au denumit slow coffee, dar dacă îi trageți de limbă veți afla că fac și ciocolată caldă. Iar dacă priviți mai atent, vedeți și banana bread și checul de morcovi, care merg ca unse cu o băutură caldă, mai ales acum, toamna. Ne știți deja – destul de pretențioși când vine vorba de cafea. Dar chiar și așa, mereu deschiși să găsim alta care să ne dea pe spate. Aceasta nu ne-a dat neapărat, dar am mai bea-o dacă am fi în zona Cipariu. Cumva, acolo, în fața coffee shop-ului lor, ușor ascuns de privirile oamenilor, dar totuși în mijlocul haosului orașului, cu o ceașcă de cafea în mână, era liniște. Ne-a plăcut emoția aceasta.

 

În centrul orașului, lângă Sora, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 1, și-a deschis ușile Urban Confit. Îl tot pândim de ceva vreme, recunoaștem, și cum am aflat că au aprins luminile, am și lăsat toate task-urile în aer și le-am făcut o vizită. Adevăru-i că ei în ideea aceasta au apărut: să ne vină în întâmpinare cu ceva gustos, numai bun de mâncat chiar și când viața se desfășoară în jurul nostru cu o viteză impresionantă – un sandwich cu carne gătită lent în tot felul de combinații și arome. Spațiul e destul de generos astfel încât să puteți lua loc, să vă trageți sufletul și să savurați mâncarea aleasă. Nu există mesele clasice, dar au scaune standing și locuri lângă perete, suficient cât să vă faceți comod. Se comandă la bar, iar toate opțiunile le puteți vedea scrise chiar pe peretele din față: cafea de la Goppion, ceva dulce (croissant, ginger cookies, chocolate cookies) și sandwich-urile, evident.

Ne-a fost greu să ne decidem între porc și curcan, așa că le-am luat pe amândouă. Eu una m-am uitat lung și la varianta vegetariană, cu dovlecel, vinete, ciuperci, ardei, mozzarella și pesto, dar când mă gândeam la carnea aceea gătită lent, între 10h și 12h, deja înghițeam în sec și mi-am zis că nu are sens să mă lupt cu dorința. Ne-au plăcut ambele, parcă cel de porc puțin mai mult, pentru că pe el am pus doar sos bbq, în timp ce curcanul l-am combinat cu mai multe. Carnea era proaspătă, moale, extrem de bună la gust, pâinea părea făcută chiar de către ei și preparatele nu au suferit modificări la transport, având în vedere că le-am luat la pachet. Sandwich-ul nu a devenit nici mai moale, nici mai neapetisant, așa cum se întâmplă în alte cazuri. Dacă nu apucați să ajungeți în zonă, dar sunteți curioși de preparatele Urban Confit, îi găsiți și pe platformele de delivery foodpanda și tazz by eMAG. Azi e livrare gratuită la orice, fără comandă minimă, cu plăcere.

 

Pe strada Matei Corvin, nr. 1, spre Piața Muzeului, s-a deschis Il Forno – Pizza Napoletană. Nu-i greu de intuit ce găsiți aici, iar totul se prepară sub ochii voștri dacă sunteți interesați și vă uitați. Pentru că, practic, intrați direct în bucătăria lor. Locul e gândit ca un pit-stop – iei pizza și ai plecat. Nu sunt locuri unde ați putea sta și servi-o în interior (adică sunt, dar puține și stați în picioare) și au și un geam unde probabil vor prelua comenzile în momentele când nu va mai fi permis accesul înăuntru. Chiar și de afară, însă, veți vedea impunătorul cuptor în timpul acțiunii. La nivel de design arată foarte cozy și cald, chiar duce cu gândul la un pizza place din Italia, mai ales felului în care stă mândră pizza în vitrină spre a fi aleasă. Au 16 sortimente din care puteți alege, combinații pentru aproape toate gusturile. Puteți opta pentru o felie, două, trei sau o întreagă cutie. În funcție de poftă, de foame, știți voi.

 

Noi am mers cu mari așteptări la ei, mai ales că locurile mici de genul ne-au surprins în trecut foarte plăcut. Pe lângă pozele din social media care ne-au lăsat gura apă, citisem că folosesc în pregătirea aluatului pentru pizza ingrediente direct din Napoli, că sosul de roșii are la bază roșiile din Vezuviu, că au cea mai renumită mozzarella – Casolare. Așa că, fără să stăm pe gânduri, am cerut o pizza întreagă, specialitatea casei, denumită sugestiv Il Forno, cu salssicia și scamorza affumicata ca ingrediente principale, dar și o pizza Il Forno Dolce, cu pere, brânză cu mucegai și nuci. Am crezut că leșinăm până la birou din cauza mirosului ademenitor. Iar pizza dulce chiar ne-a plăcut mult și o vom recumpăra cu siguranță, combinația merge bine ca desert. În meniu mai au și panuzzo, un fel de sandwich italienesc cu diverse ingrediente. Noi am încercat varianta cu spianata, picant. Toți cei din birou, între care s-au împărțit feliile, s-au declarat mulțumiți.

Știți ce aveți de făcut, nu?

Evenimente viitoare

Tue 01

Lights On Romania 2020 – Solitude Edition

27 November, 10:00 am - 6 December, 10:00 pm
Thu 03

Gala Tineretului Clujean 2020

3 December, 8:00 pm
Feb 06

TEDxZorilorSalon Human : kind

6 February, 2021, 6:00 pm - 9:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This