Autoritățile au decis deschiderea școlilor pe 8 februarie, stabilind cele trei scenarii care vor dicta felul în care se derulează activitățile: scenariul în care merge toată lumea la școală, scenariul în care merg doar clasele din anii terminali alături de preșcolari și școala primară și scenariul în care nu merge nimeni la școală.
Școala online a fost o provocare atât pentru părinți, cât și pentru copii și profesori. Unii au găsit soluții inedite pentru a-și ține lecțiile, iar copiii le-au înțeles la fel de bine ca la școală, alții au abandonat misiunea, încărcând materiale și atât, făcându-și mai degrabă simțită absența, decât prezența. Când s-a luat decizia reîntoarcerii la școală, cei mai puțin implicați au fost chiar actorii principali ai procesului educațional: copiii, profesorii și părinții. Unii sunt bucuroși că revin pe băncile școlii, pentru alții asta nu e decât un motiv în plus de teamă.
Am vorbit cu părinți din Cluj și cu picii lor pentru a vedea ce părere au despre reîntoarcerea în băncile școlii și cum a fost prima săptămână de școală.
Copilul lui Teo e în clasele primare, iar pentru cei mici, școala online a fost o adevărată provocare. Până și noi, adulții, ne menținem greu atenția atâtea ore în fața unui device, deci e de la sine înțeles că pentru toți, activitățile în online au fost copleșitoare. Cu toate acestea, la școala la care învață piciul lui Teo, învățătorul s-a adaptat mai mult decât bine, făcând din școala online o provocare mai…suportabilă.
Noi ne-am simțit tare norocoși să avem parte de un om și de un dascăl minunat care a știut cum să le facă experiența școlii online cât mai lină și lipsită de stres. Școala tinde să fie, în cazul nostru, mult mai mult despre învățători și profesori decât despre orice altceva.
Nici Teo, nici cel mic nu cred că revenirea la școală a reprezentat vreun pericol în ceea ce privește răspândirea virusului.
Școala face toate eforturile pe care un părinte le poate pretinde în această situație. Noi suntem cât se poate de liniștiți privind acest subiect, date fiind împrejurările.
Toți purtăm mască, ne spălăm pe mâini des și suntem atenți. Toți știm ce avem de făcut. Dacă uităm, ne amintește doamna învățătoare.
Cu toate că nu crede că sunt motive de îngrijorare, Teo ar prefera ca cel mic să meargă în continuare la școala online, pentru că aduce un plus de siguranță de care avem cu toții nevoie.
Ceea ce școala fizică nu are cum suplimenta pe de-a întregul e interacțiunea între oameni. Din acest motiv, am zice școală fizică. Din motive de extra-siguranță, pentru copiii și adulții din jurul nostru, am alege școală online.
Și fiul Adrianei s-a reîntors la școală, varianta fizică fiind cea mai bună pentru ei; Adriana ne reamintește de importanța interacțiunii între cei mici, pe care nu o putem ignora. La vârsta lor, interacțiunea cu alți copii e necesară pentru o dezvoltare armonioasă, pentru a-și forma și consolida relații de prietenie.
Școala noastră s-a adaptat foarte bine, atât ca orar, predare, teme, cât și ca interacțiune elev – profesori. Pauzele de la școală nu pot să fie reproduse online, însă copiii au reușit să se adapteze și să găsească modalități de a comunica și de a se bucura de discuții libere. Eu am încredere în școala la care merge fiul meu, consider că au făcut tot ce ține de ei, dacă nu mai mult. Motive de îngrijorare am legate de virus, cum o să evolueze el la nivel local și național, dar nu am motive de îngrijorare legat de mersul fizic la școală.
Fiul Adrianei ne spune că el și colegii lui au respectat măsurile de siguranță, pentru că le aveau în minte încă de dinainte de a se întoarce la școală; deși dorința lui cea mai mare e să dispară virusul (suntem în asentiment), s-a bucurat că a putut, în sfârșit, să se joace cu ai lui colegi, chiar dacă de la distanță.
La școală e foarte bine, toata lumea poartă mască, totul e curat, dezinfectat, ne spălăm des pe mâini. Știam regulile de data trecută când am fost la școală. Mi-a plăcut și școala online, dar e mai bine așa, ca să ne și putem juca împreună.
Renate e de părere că revenirea în băncile fizice era imperios necesară; am ajuns cu toții la o stare de saturație când vine vorba de petrecut timp online; iar pentru cei mici e cu atât mai greu, pentru că au nevoie de joc și joacă, de activități care să le consolideze relațiile cu ceilalți, lucruri pe care învățământul online nu le oferă la potențialul maxim.
Poate își spune cuvântul perioada lungă de stat în casă-birou-școală-restaurant, dar nu prea reușesc să văd partea negativă a reîntoarcerii la școală. Din fericire, atât cât a fost, perioada petrecută în toamnă la școală a arătat că regulile pot fi respectate. Chiar și în clasele mici, copiii au fost responsabili. Da, nu e interesant să stai la școală la distanță de colegii din alte clase, să ai pauze minuscule, dar e mai bine decât să stai în fața unui ecran.
Copiii au întrebări, au nevoie de feedback imediat, de explicații suplimentare, și e greu să aștepți să-ți vină rândul să deschizi microfonul pentru a putea să găsești răspunsurile. Pentru cei mai mici e foarte greu să treacă din rolul de copil, în timpul liber, la cel de elev când e tot acolo, în aceeași cameră în care doarme, se joacă sau se uită la televizor și nimic nu-i amintește de școală.
Cine crede că revenirea la școală face viața părinților mai ușoară, se grăbește. Pentru mine înseamnă 2 ore pierdute doar pentru a duce și aduce copiii (de) la școală, iar dimineața încep la ore diferite, la prânz termină la ore diferite. Cu orele scurtate, asta înseamnă că, în practică, până la ora 12 jumătate eu sunt pe drumuri. Asta în condițiile în care locuiesc la 10 minute cu mașina de școală, nici nu mă gândesc la cei care stau în Florești sau Gilău sau care nu au programul flexibil. Dar știu că au nevoie să învețe într-o sală de clasă, cu o învățătoare prezentă fizic.
Am fost curioși să vedem cum a fost școala online pentru copiii lui Renate, pentru că dacă elevii de liceu și generală au trecut aproape cu brio prin perioada asta, pentru copiii de clase primare a fost un proces mult mai anevoios. I s-a părut trist faptul că au fost dascăli pentru care școala online a fost doar o joacă. Ridică și problema învățământului online în cazul copiilor cu nevoi speciale, pe care, din păcate, statul i-a uitat din ecuație.
Anul trecut, în primăvară, nu dădeam nicio șansă școlii online, a fost un dezastru, practic, școala a fost atât cât am avut eu timp să mă ocup. Am fost furioasă pentru că, trecând de faptul că un dascăl în România nu avea nicio experiență în predarea online, s-a văzut clar diferența între învățătorii care și-au dat interesul și cei care au ridicat din umeri și au zis „asta e, ne vedem în toamnă”. Odată cu noul an școlar, lucrurile s-au reglat (nu natural, am schimbat învățătoarea problemă). Chiar și așa, mă consider o excepție norocoasă, am colegi care stau în apartamente de 2-3 camere, 2 adulți și 2 copii care toți trebuie să facă școală/serviciu în același timp. Vorbim de oameni care au meetinguri pe Zoom de pe balcon de peste jumătate de an sau care sunt de gardă în spital și vorbesc cu copilul prin mesaje să le explice cum să repornească routerul.
Nu online-ul e problema și nici instalarea unui program, ci întreg cadrul care a transferat toată responsabilitatea pe părinți. În alte țări, chiar și acolo unde s-au închis școlile, s-au păstrat clase de mentenanță pentru părinții care lucrează în domenii ce impun prezența fizică la muncă. Nu poți să te bazezi că din 1000 de muncitori dintr-o fabrică sau 100 de asistente din spital toți au bunici, rude, vecini ce pot prelua sarcinile lor. Copiii cu nevoi speciale nici măcar nu au intrat în vreo discuție, parcă nu ar fi existat. Pentru un copil cu autism care nu are acces la terapie și educație adaptată, 2 luni de pauză înseamnă un regres de ani de zile. Sper doar să învățăm din aceste situații speciale și să fim mai inteligenți atunci când următoarea criză ne va lovi.
Valentin ne povestește despre o întoarcere la școală care ar fi putut fi normală în alte condiții; școlile din România nu au parte de condițiile sanitare care ar putea asigura siguranța împotriva virusului. În continuare există clase în care sunt 38, 39 de elevi, întrecând cu mult limita superioară permisă. Dacă astfel de lucruri nu ar fi existat, poate am fi vorbit de siguranță completă la școală.
Școala la școală este ceea ce numim normalitate. Dar ce mai e normal în 2021, după un 2020 care ne-a desființat orice definiție despre normal? Într-o țară ideală, nu ar fi probleme să ne lăsăm copiii înapoi la școală. Pentru că profesorii ar fi avut prioritate la vaccinare, ar fi primit măști gratuite de la stat (pentru fiecare oră de clasă cel puțin o mască) și clasele ar fi fost dotate cu sisteme de ventilație modernă și filtre, ce să permită aerisirea claselor la intervale scurte de timp.
Școala online poate fi descrisă de un cuvânt cheie: frustrare; e dificil să predai în online când nu ți se oferă suport tehnic pentru asta, ca profesor. Și e dificil să participi la orele online ca elev, când în atâtea case există un singur device digital, poate nici acela; deci, din acest punct de vedere, învățământul online nu a fost corect pentru toată lumea, iar revenirea la școala fizică este portița prin care putem acorda tuturor șanse egale.
Ca părinți care activăm în lumea digitală, nu am avut probleme, deși cred că doar pe un singur device ce rula Android, a trebuit să îi ajutăm pe copiii noștri să instaleze clientul de WebEx. În rest, s-au descurcat singuri.
Cel mai puternic loviți au fost elevii care erau foarte obișnuiți cu utilizarea platformelor online și a device-urilor smart/computere. Asta pentru că au fost puși față în față cu profesori care nu știau să facă scroll în meeting-ul de Zoom, pentru ca să vadă câți elevi erau prezenți, sau nu putea face diferența dintre setările audio/video ale computerului și cele ale Zoom. Au apărut, astfel, frustrări de ambele părți. Dacă noi, ca părinți, credem că nu suntem pregătiți să lăsăm copiii, în siguranță, să revină la școală, elevii abia apucă. S-au săturat de ore ciopârțite și de lipsa socializării.
Cristina are doi copii în clasele primare, iar pentru ei, orele online au fost departe de a fi un deliciu – cum înveți printr-un monitor un copil să socotească sau să înțeleagă diferența dintre A mare și a mic?
Nu poți învăța copiii să țină stiloul în mână printr-un ecran. Deși a fost dificil, copiii au avut în continuare multe teme și task-uri individuale, ceea ce a făcut totul și mai anevoios, pentru că nu poți învăța copilul să facă anumite exerciții printr-un ecran.
Clasele care nu merg la orele fizice sunt cele mai dezavantajate; în ceea ce privește siguranța copiilor mei, care merg fizic, nu există motive de îngrijorare. Cazurile nu au crescut exponențial de când cu revenirea în bănci, ceea ce consolidează faptul că toate clasele ar trebui să se întoarcă la școală fizic. Știm cu toții că în online există mult mai multe distrageri, ceea ce îngreunează procesul educațional, însă fiind prezenți fizic în bănci, copiii reușesc totuși să rămână cu câte ceva.
Cristina ne amintește și de importanța contextului: un copil asociază casa cu somnul, cu joaca, cu odihna, cu distracția; cum îl faci să asocieze fix același spațiu cu școala și responsabilitățile pe care le are?
Toată lumea are nevoie de un program, de disciplină, de socializare. Copiii se dezvoltă din toate punctele de vedere doar relaționând social cu ceilalți. Între patru pereți, în fața laptopului, un copil nu se poate dezvolta, nu e un cadru natural pentru asta. Din ce în ce mai mulți părinți conștientizează că întoarcerea la școală e necesară, alături de măsuri cât mai sigure, desigur, dar neapărat fizic.
Prima săptămână de școală a fost bucurie – fetița mea mi-a zis că uitase cum e să își țină ghiozdanul în spate. A zis că emoțiile erau mai mari decât în prima zi de școală, iar toți copiii erau foarte încântați nu doar să se revadă între ei, ci să o revadă și pe doamna învățătoare.
Pentru Adina și piciul ei, revenirea la școala fizică a fost o bucurie, pentru că online-ul a adus aceleași probleme de care mulți dintre noi ne-am izbit: învățăm acasă online, lucrăm de-acasă online, ne jucăm tot acasă, dar…unde avem spațiu pentru toate astea? Cum ne mai putem desfășura activitățile într-un loc care a devenit și birou, și școală, și casă?
Adaptarea a mers destul de ușor din punctul de vedere al copilului, ajută foarte mult că este autodidact și a fost responsabil, astfel încât să nu trebuiască supravegheat foarte mult. Ca părinte, faptul că aveam copilul acasă, cu teme, cu întrebări câteodată, mi-a încetinit munca (lucrez full time de acasă). Având și un al doilea copil la grădiniță, trebuia să stau mai mult cu el pentru a nu-l deranja pe cel mare în timpul orelor.
Apartamentul în care locuim nu a fost conceput cu mai multe spații de intimitate, din contra, noi am construit totul pe ideea de open-space, astfel încât casa să ne unească, nu să ne despartă. Acum acest concept ne-a încurcat foarte tare, deoarece este greu să lucrezi de acasă și să auzi și lecțiile copilului, plus alte zgomote.
Cel mic ne-a transmis că îi place mult mai mult la școala adevărată; învăță la Mihai Eminescu, iar învățătoarea lui e atentă constant la cei mici, pentru a se asigura că respectă regulile. Atât Adina, cât și cel mic nu au îngrijorări cu privire la reîntoarcerea fizică în clase, atâta timp cât copiilor li se spune la școală și încă din familie importanța măsurilor de siguranță.
Copilul meu preferă școala în variantă fizică, „școala adevarată”, cum îi spune el. Varianta online nu îi place, deși a participat la toate orele foarte activ, însă în fiecare dimineață îmi spunea că nu mai vrea școală online. De când a început în format fizic, este foarte fericit și mulțumit.
Fie școala cât de grea, parcă-n online e și mai și! Copiii au nevoie de un cadru în care să își desfășoare activitățile alături de colegi și dascăli; dacă cei mai mari funcționează și în online, pentru copiii din clasele primare școala online nu a fost decât o fantezie. Cei mici de abia reușesc să își păstreze vie atenția la școală, darămite acasă, în fața unui monitor a cărei cameră e de cele mai multe ori oprită, înconjurați fiind de jocurile lor favorite? După o săptămână de școală fizică, numărul de cazuri nu a crescut exponențial, deși mai multe școli au fost deja închise.
În umbra unui virus despre care nu știm cât are de gând să mai stea pe la noi, generații de copiii învăță să țină stiloul în mână în spatele unui monitor, unde un profesor încearcă să îi convingă să își deschidă microfonul doar atunci când vorbesc. Dar ce e acela microfon pentru un copil de 7 ani? O altă jucărie. Reîntoarcerea fizică la școală a fost și este în aceeași măsură o provocare și o necesitate. Trebuie să vedem în ce direcție o va lua școala pentru cei din clasele gimnaziale și de liceu, pentru care laptopul a devenit și școală, și loc de făcut teme, și loc de socializat cu prietenii.
Vrem să auzim și părerea ta – ce crezi despre reîntoarcerea fizică la școală? Dă-ne de veste 🙂
